bergamo-1

12 ore in Bergamo, un oras vechi superb. Ponturi, locuri de vazut si multe poze

Am ajuns la o concluzie. Cu cat mergi mai des intr-un anumit oras, cu atat mai mult ai tendinta de a o lua pe aceleasi drumuri, pe cararile batatorite.

Daca ai mancat bine intr-un loc, tentatia e mare sa revii. Ca a fost gustos si nu iei teapa. Daca ti-a placut mult un magazin, evident ca vrei sa vezi ce au mai adus nou. Si tot asa. Si ajungi intr-un final sa constati ca plusul de locuri noi vizitate intr-un oras este tot mai mic de la o vizita la alta.

Nu stiu ce a fost in capul meu pana acum sa nu merg niciodata in Bergamo. Ori de cate ori aterizam pe aeroportul Orio al Serio, grabeam pasul spre platforma de autobuze din fata terminalului sosiri. Alegeam rapid autocarul care pleca primul spre Milano si … dus eram.

Acum mai bine de doua saptamani am plecat spre Milano, hotarat sa vizitez numai locuri noi. Printre ele si Bergamo. Si uite asa am croit in 3 zile o minunatie de traseu prin Bergamo, Milano, Como, Bellagio, Varenna si Brescia. Obositor, dar foarte fain.

bergamo-2
bergamo-3

Dar sa trec la povestea despre Bergamo, un oras incantator, si crede-ma ca am proprietatea cuvintelor. Asezarea de aproximativ 120 de mii de locuitori este formata din Città Bassa, orasul de jos – orasul nou, si Città Alta – zona inalta, orasul vechi, partea istorica din Bergamo.

Pentru a ajunge in oras de la aeroport trebuie sa iei autobuzul cu numarul 1. Acesta ajunge mai intai la gara (in aproximativ 15 minute), apoi o ia de-a lungul Viale Vittorio Emanuele II catre orasul vechi (inca un sfert de ora). O calatorie costa 2,30 euro (link aici). Tichetul este valabil 90 de minute de la validare in toata reteaua de transport local – ATB, inclusiv pe cele doua funiculare.

Orasul vechi este foarte bine intretinut. Cu riscul de a-mi pune cativa oameni in cap, marturisesc ca am avut impresia ca sunt in Elvetia, nu in Italia. Stradute inguste pavate cu piatra cubica, usi si porti impunatoare din lemn sau metal, vopsite cu bun gust, doua funiculare, o piata care a reprezentat de ani buni centrul https://www.mihaijurca.ro/wp-content/uploads/concerte-1.jpgistrativ, economic si social al orasului, ruinele unui vechi castel, sunt doar cateva dintre elementele care alcatuiesc un peisaj medieval aparte.

bergamo-4

Odata ajuns in orasul vechi, cu autobuzul, ai doua optiuni … la stanga sau la dreapta. Sa le luam pe rand. In stanga, cum stai cu spatele la orasul nou, este castelul despre care iti vorbeam – San Vigilio. Construit la 496 de metri deasupra nivelului marii, castelul a reprezentat resedinta multor randuri de conducatori ai orasului Bergamo. De sus, vizibilitatea este excelenta. Se vad orasul vechi, cel nou, precum si dealurile si campiile din aceasta zona a Lombardiei. Pe langa rolul de resedinta, castelul avea si o localizare strategica, vedeai cand vin atacatorii peste tine.

In Bergamo sunt doua linii de funicular – Funciolare San Vigilio (link) urca spre castelul cu acelasi nume si Funicolare Citta’ Alta (link), care te duce din orasul nou in cel istoric (centrul vechi).

Castelul in sine nu mai este vreun mare punct de interes. Au mai ramas cateva ziduri si un turn, in zona fiind construit un mic parc. Totusi drumul ingust pana la castel face toti banii. Sunt locuri unde de abia incape o masina si trebuie sa fii foarte atent la trafic, pentru ca localnicii urca in viteza, din cauza drumului inclinat. Privelistea pe care ti-o ofera drumul spre castel este incredibila. Practic tu urci tot pe conturul zidurilor venetiene si poti vedea foarte mult in departare. La castel se poate urca si cu funicularul, insa drumul pe jos nu iti ia mai mult de 10-15 minute si e pitoresc.

bergamo-8
bergamo-6

bergamo-7
bergamo-5

De la castel spre inima orasului vechi Bergamo treci tot prin piateta unde te-a lasat autobuzul. Urmeaza o serie de stradute inguste si intortocheate, care se strang ca intr-un manunchi in Piazza Vecchia, inima orasului vechi. Este o piata dreptunghiulara, marginita de cele mai importante cladiri din Citta’ Alta – Palazzo del Podesta, turnul Campanone in care se poate urca, Palazzo della Ragione, biblioteca, etc. Cladirile au o armonie geometrica desavarsita. Se spune ca atunci cand a vizitat Bergamo, arhitectul Le Corbusier a spus ca nu poti muta nici macar o piatra, ar fi o crima. In piata sunt mai multe terase si restaurante la care poti face un stop pentru a lua pranzul sau doar pentru a gusta o cafea (teoretic) aromata. Si daca tot esti in centru poti intra si in Domul din Bergamo.

Pagina oficiala a orasului Bergamo – www.visitbergamo.net

Pagina transportului local ATB – atb.bergamo.it

Pagina aeroportului Orio al Serio – www.milanbergamoairport.it

De departe farmecul orasului vechi Bergamo este dat de Zidurile Venetiene, un brau de piatra si caramida de aproximativ 6 kilometri, bine intretinut, care face parte astazi din patrimoniul UNESCO. Istoria spune ca mai marii Republicii Venetiene au decis inceperea lucrarilor la zid in anul 1561. E lesne de inteles ca scopul sau era unul pur defensiv. Si tot istoria consemneaza faptul ca zidurile nu au fost niciodata sub asediu, unul dintre motivele pentru care sunt si astazi in picioare si aproape intacte. De-a lungul Zidurilor Venetiene te poti plimba sau poti face jogging. Sunt de o frumusete aparte, iar privelistea este de nota 10 (zece).

bergamo-9

bergamo-11
bergamo-10

De jos, de la ziduri, pana la gara sunt putin mai mult de 2 kilometri pe un bulevard larg, foarte pitoresc. Daca vrei sa faci cumparaturi si cateva localuri in orasul nou, trebuie sa mergi in cadrilaterul de shopping din Bergamo, format din strazile XX Settembre, Borfuro, Sant’Alessandro si Sant’Orsola.

Asadar, daca vi se iveste ocazia, dati o fuga pana la Bergamo, pentru ca tare o sa va placa. Iar accesul este foarte facil, atat de la gara, cat si de la aeroport. Si 2 ore si jumatate daca aveti la dispozitie aveti timp de o scurta escapada. Las acum pozele sa vorbeasca.

bergamo-16
bergamo-15

bergamo-20

bergamo-22
bergamo-23

bergamo-19

bergamo-17
bergamo-21

bergamo-18

bergamo-27
bergamo-26

bergamo-25

bergamo-28
bergamo-30

bergamo-29

bergamo-24

bergamo-31
bergamo-32

bergamo-35

bergamo-34
bergamo-33

bergamo-36

bergamo-38
bergamo-40

bergamo-37

bergamo-39

bergamo-41
bergamo-43

bergamo-42

bergamo-44

bergamo-45
bergamo-47

bergamo-46

bergamo-49
bergamo-48

37 Comments

  • Eduard

    Niste mamaliga nu ai mancat sus in orasul vechi?

    • Mihai Jurca

      Am gustat acum cativa ani tot in Lombardia, stiu povestea, dar nu sunt mare fan mamaliga. Cu atat mai putin mamaliga dulce. :))

      • Loredana

        Da, dar cu niste iepure merge de minune (evident nu cea dulce ?).
        Iar biserica Sf.Maria (cea de langa Dom) merita si ea o vizita de cateva minute

  • Marica Marius Cătălin

    Este foarte frumos Bergano chiar am stat o noapte acolo si panorama spre orașul nou este splendidă puține orașe se pot mândri cu asa ceva.

  • Vali

    Intr-adevar, Bergamo este un oras ce merita vizitat! L-am vizitat anul trecut si am fost placut impresionata!

  • Gabriela

    Acum o luna am fost intr-un scurt concediu in Liguria. Gandul mi-era la Cinque Terre, asa ca am ales ca”baza” Genova, de unde m-am deplasat cu usurinta cu trenul. Am preferat sa sar peste doua sate pentru a vizita La Spezia si Porto Venere… a meritat 🙂 Merci de pontul cu Porto Venere, clar e satul zero! Ideea e ca zborul de intoarcere era foarte de dimineata, asa ca am inclus in concediul meu si o zi in Bergamo. Recunosc ca a fost dragoste la prima vedere si surpriza mini concediului; nu ma asteptam la un oras cu atata farmec, vibrant, curat si privelisti minunate. Un oras care mi-a confirmat inca o data ca Italia miroase… Bergamo miroase…si miroase bine… nerecomandat gurmanzilor 🙂 Restaurante, patiserii, cafenele…toate te ademenesc…

    • Dinu

      salut Gabriela!
      care a fost solutia cu zborul de 06 de pe aeroportul din bergamo?! poti sa-mi recomanzi ceva: autobuze, tren…..
      multumesc!

  • Carmen

    Ai închiriat mașina, cum te-ai plimbat cele 3 zile?
    M-ar interesa cum ti-ai facut programul.

    Mulțumesc

  • Daniel

    Foarte frumos! Si eu abia m-am intors din Lombardia si a fost de vis mai ales ca am prins zile cu soare in octombrie. Oamenii foarte primitori si saritori. Mancarea de nota 10. Varenna si Bellagio de vis, prea frumos, Milano si Bergamo doua orase frumoase, extrem de curate, la modul in care nu vezi nici macar un capat de servetel pe jos. Poate am sa revin la anul in vara sa ma bucur mai mult de lac.

  • Mirela

    Ce frumos este orasul asta! Iar pozele tale sunt geniale! 🙂

  • Diana

    Super articolul,super si orasul,primitor. Am fost acum doi ani in Bergamo,cu masina insa,am avut la dispozitie cateva ore,dar au meritat. Am ajuns sus in Citta Alta,am vizitat castelul,privelisti faine,cateva patiserii cu niste prajituri delicioase si am servit pranzul la unul din terasele din centrul orasului. Merita vizitat Bergamo.

  • Elena Marinica

    Foarte frumoase poze felicitari,vroiam sa te intreb daca esti baiatul doamnei de la meteo sau e doar o councidenta de nume?

    • Mihai Jurca

      Merci, da, da. Chiar eu. 🙂

      • Dumitrascu

        Mâine mergem din Milano la Bergamo,întrebare. ..Cu ce ajungem din Bergamo oraș la aeroport?

        • Flaviola

          După cum spunea autorul, cu autobuzul numărul 1…merge de la aeroport până în Città Alta.

  • Mihaela

    De ce varianta tren vs masina inchiriata ?

  • Mihaela

    Care ar fi plusurile si minusurile inchirierii unei masini versus deplasare cu trenul ?

  • Bratu Bogdan

    Salut Mihai. Îmi doresc sa fac și eu un circuit incluzând și Bergamo Milano și poate lacul Como…. Dar nu știu dacă îmi sunt de ajuns 4 zile ?…. Am vrut sa te intreb în Bergamo merge sa lași undeva bagajele sa nu te mai cazezi acolo ca după circuit sa te duci direct la Milano!?? Deplasarea în Bergamo ai făcut-o la pas cu cu vreun mijloc de transport!? App superbe pozele…. Cu ce aparat le-ai surprins!? ?

    • Mihai Jurca

      In Bergamo poti sta jumatate de zi, cel mult o zi. S-ar putea sa existe la gara dulapioare de bagaje, nu am verificat. Lacul Como e mare, are multe orasele. Intr-o zi am reusit sa vad pe indelete Como, Varenna si Belaggio, ca sa iti faci o idee. Deci poti vedea destule in 4 zile. Canon 70D. Bafta!

  • Gabriela Gabor

    Cred ca nu plec nicaieri pana nu citesc daca Mihai Jurca are vreun pont. E minunat sa vezi ca cineva se ,,ocupa”‘ si de cei care calatoresc low cost, cu gandul de a bate poteci pietruite si a admira privelisti. Multumesc pentru aceste idei,recomandari si ponturi.

  • Dinu

    salut Mihai!
    ce solutie am pt.a ajunge la timp (05:00) pe aeroportul din bergamo?
    cazareain milano, sau como nu este o solutie, asa-i? sti cumva ora cand incepe programul autobuzul 1 ? (acesta face legatura intre gara si aeroprt, nu?)
    multumesc!

  • Sergiu

    Personal mi-a placut mai mult Bergamo decat Milano.

    O intrebare as avea: de unde ai facut fotografiile care par de deasupra Citta Alta? (prima poza, cea de langa funicular, cea de langa tigle etc) ?

  • Bogdan

    Buna seara! imi puteti da ceva detalii in legatura cu o deplasare din Bergamo la Lugano? (mijloc de transport, pret …)

    • Mihai Jurca

      Ati avut macar curiozitatea sa cautati pe Google “Bergamo to Lugano”? Eu zic ca nu. 😉

  • Soso

    Mihai buna, am in plan acelasi itinerar ca si tine… aterizez pe Bergamo … cum ai ales sa te cazezi? In cele 4 nopti si in Como unde te ai cazat? Multumesc

    • Mihai Jurca

      Am stat doar in mialno, apoi am facut excursii de o zi. Spor!

  • Ioan Barbura

    Foarte buna prezentarea. Multumesc frumos! Un real ajutor!

Leave a Reply to Dumitrascu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *