Am zburat la clasa business cu Qatar Airways. Impresii si poze multe

Nu am facut niciodata un secret din faptul ca in unele deplasari merg la invitatia unei companii aeriene sau a unui oficiu de turism – al unei regiuni, fie al unei tari. Ai mei nu au avut, dupa ultimele informatii, o punga de petrol sub blocul din Colentina, din care sa-mi finanteze toate deplasarile. E drept, nici nu au sapat ca sa vada daca nu strau cumva pe o comoara.

Stii ce ma enerveaza cel mai mult? Ca atunci cand sunt invitat sa testez un serviciu/produs, reusesc cu greu sa-i gasesc hibe. Si acelea destul de mici, de trecut mai deagraba la capitolul “observatii”, decat la “nemultumiri”. Am gasit ceva si la Qatar Airways, o sa vezi mai incolo!

 

Aeroportul din Doha, ultimele cumparaturi

E 11:40. Au mai ramas doua ore si jumatate pana ce va decola zborul catre Bucuresti. Obiectivul meu principal este sa imi iau loc pe partea dreapta a avionului, la geam, ca sa am pozitie buna pentru poze. Al fetelor din grup este sa termine cat mai rapid formalitatile de check-in si control si sa se piarda in marea de magazine duty free.

Pont: cand zbori de la Doha la Bucuresti, ia-ti loc pe dreapta avionului. Printre altele, vei vedea Pearl Doha la decolare, si nu o sa-ti bata soarele in ochi pe durata zborului (programat dupa-amiaza). In schimb, de pe stanga se vede frumos apusul.

Hamad International Airport din Doha este un aeroport care miroase a nou, in forma de avion. Inaugurat in 2014, este aeroportul cu cea mai lunga pista din vestul Asiei (4.850 m). Atrage ochiul prin mix-ul de otel si sticla, dar si gratie lipsei elementelor “sclipitoare” – ca sa nu fiu rautacios – pe care le mai vezi prin alte locuri din Orient. Daca te abandoneaza cineva in acest loc, ai jura ca esti in Copenhaga, sau in Londra.

Aviz pofticiosilor! Nu intrati in duty-free pentru ca lasati toti banii la raionul cu dulciuri si baclava. Ce sa mai zic cand vezi pungile de 1 kilogram de fistic, alune, migdale, aranjate dupa o schema ticluita de specialisti in “starnirea poftelor” bietilor pasageri.

 

Zborul spre Bucuresti

Si iata-ne si la poarta de imbarcare. Raportul gradelor e de 3 la 1. Doha 30, Bucuresti – numai 10. Bine macar ca-s cu plus si acelea. Airbus-ul 320 care ne va duce acasa are o configuratie de 12 locuri la business (3 randuri pe fiecare parte, 2 locuri pe rand) si 132 in clasa economy.

Stii ce e fain la cursa Qatar Airways catre Bucuresti? Ca de fiecare data cand am zburat (si am 4 segmente la activ), in echipaj era cel putin o stewardesa din Romania. Acum chiar doua, plus first officer-ul, un tip haios, pe la 40 de ani, fost pilot pe avioanele MIG la baza de la Campia Turzii. Si stii cum recunosti romanca din tot echipajul? Te uiti care e cea mai frumoasa si … tadammm! Ii spui “buna ziua”. De aici cred ca vine si vorba “simplu ca buna ziua”. Glumesc!

Dupa ce esti asezat confortabil in fotoliul tau, incep politeturile de bun venit. Buna ziua, domnule Jurca! Bine ati venit! Ce faceti, cum va este ziua? Totul sub control, multumesc, dvs? Va pot servi cu ceva inainte de decolare? Un suc, o sampanie? Un pahar de apa? Oameni buni, dupa 4 zile in desert, cu doua beri la 0,33 baute intr-o seara, as fi facut un spritz de nu va imaginati. Zic, vreau un pahar cu vin, un pahar mare gol si o apa minerala. Stiti, procedura nu ne permite sa servim altceva inainte de decolare! Cum sunt o persoana din cale afara de intelegatoare, m-am multumit cu un pahar de sampanie, desi nu sunt mare fan al acestei licori.

La 1-2 minute dupa decolare, apare in campul vizual insula artificiala Pearl Doha, construita de qatarezi in mare. Un loc unde o chirie “amarata” porneste de la cateva mii de euro pe luna.

Spectacolul acesta geometrico-azuriu nu dureaza mai mult de cateva minute. In scurt timp, avionul iese pe mare si apoi intr-o mare nesfarsita de desert, dealuri si munti (deasupra Iranului si a Turciei). Apropo, in Turcia, varfurile muntilor erau inzapezite.

Dar sa revenim la ceea ce se intampla in interiorul cabinei. Sentimentul este ca te afli la restaurant cu cinema si esti acoperit cu paturica. Fotoliile se rabateaza la 180 de grade (dormi aproape ca in pat). Poti sa iti ajustezi numai spatarul, sau numai sezutul, ori zona de la picioare. La cei 1,95m ai mei, nu pot dormi intins perfect la business. Cred ca as mai fi avut nevoie de vreo 10 centimetri. Dar va dati seama ca fetele – la cei 1,70m ai lor – aratau ca niste pitici pierduti infotoliul lui Shaquille O’Neal.

Ai inca de la inceput casti, paturici, pernute, sticla cu apa si doua meniuri. Unul pentru bauturi, altul numai de mancare. Si comanzi ce iti pofteste inimioara. Un antreu sau o supa, fel principal si desert. Plus vinuri, sampanie, beri de vreo 3-4 neamuri, whisky, vodka si alte bauturi spirtoase.

Mancarea este servita in vase ceramice, iar tacamurile sunt metalice, atat la business, cat si in clasa economy. Iata un exemplu de meniu: supa miso, un pui indian cu orez si ceva prajiturele la final.

Mancat bine, moleseala se instaleaza aproape instantaneu. Cum nu am rabdare sa ma uit la filme in avion, o muzichie in casti, perna la purtator si dus am fost. Uitandu-ma la poza de mai jos, cum stateam eu frumos cu mana la piept, pesemne visam ca se intoneaza imnul national.

Dupa 4 ore si 51 de minute aterizam la Bucuresti. E frig, e innorat, dar suntem acasa. Ciorba de perisoare ma asteapta!