Best of Travel 2017

E ultima zi din 2017, momentul in care toti facem bilantul unui an ca si incheiat si ne stabilim tinte indraznete pentru anul care vine. Unele obiective le indeplinim, altele partial, sau deloc. Tine de vointa, munca, dar si de o stea norocoasa. Daca 2018 ar semana macar 80% cu 2017, eu m-as declara satisfacut. Am avut un an pe cinste. O zic mai incet, ca sa nu mi se strice echilibrul acolo sus.

 

Austria

Am inceput anul cu traditionala minivacanta de snowboard, in Sölden, Austria, de aceasta data. Cea mai tare experienta a fost coborarea de 15 km de pe ghetar, de la 3.300 de metri altitudine. La plecare, termometrul arata -18,1 grade, era ceata si batea vantul. Pana la 2.700 de metri am facut vreo 4-5 minute. Mi s-a parut o eternitate, la felul in care imi ardea fata din cauza ninsorii si a vantului care ma plesnea peste fata. Atunci am simtit cu adevarat forta naturii dezlantuite.

Am ajuns si la Ice Q (link), restaurantul de sticla unde s-au filmat cateva secvente din James Bond – Spectre, dar si la Aqua Dome (link) – SPA-ul din Längenfeld, unde faci baie cu Alpii in spate.

solden-35

solden-13
solden-14

solden-2

 

Mauritius

De la iarna la caldura. In Mauritius ne-am facut luna de miere. A fost alegerea sotiei, pentru ca ea e sstie tot cand vine vorba de mare si stat la soare. Eu, mai putin, eu mai cu umblatul, cu vizitatul, cu miscarea, etc. Totusi am ramas surprins sa vad cat de multe lucruri poti are de oferit insula, in afara de statul la piscina/plaja, la all-inclusive. Am invatat si cum se conduce pe dreapta.

piscina-mauritius

plaje-mauritius-2
mauritius-22

 

Valencia

In martie am fost la Valencia. Vremea a fost fantastica, mai ales ca veneam de la frig si zapada. Stii cum e sentimentul acela sa vii de la 4-5 grade, taman la 20 de grade, sa fie senin toata ziulica, si sa te plimbi prin statiuni aflate pe malul Mediteranei. De mult nu mi s-a mai intamplat sa prind portocalii infloriti. Marturisesc ca este mirosul meu favorit, alaturi de cel de paine proaspat scoasa din cuptor. Am experiementat si un concert de petarde (mascleta, link), doar valencienii erau in plina sarbatoare, Fallas.

Dupa cateva zile in Valencia am facut o mica iesire si prin statiunile aflate la sud de acest oras – Denia, Xabia, Calpe, etc. Iar Cap de San Antoni (link), Mirador Falzia Javea (link) si Cap de la Nau sunt impresionante.

valencia-25
valencia-37

cap-nau-10

cap-nau-9
calpe-17

cap-nau-1

 

Glasgow, Edinburgh

Inceputul de aprilie m-a gasit in Scotia (link). De multa vreme imi doream sa ajung acolo si in sfarsit s-au aliniat planetele. Glasgow (link) este un oras mai agitat, multi tind sa-l catalogheze drept oras industrial. dar e frumos, iar Edinburgh este incantator. Parca e rupt de realitate. Acum esti in centrul orasului si dupa 10-15 minute de mers pe jos ajungi la poalele Arthur’s Seat, dealul de pe care se vede Edinburgh-ul in toata splendoarea sa.

glasgow-2

glasgow-40
edinburgh-97

edinburgh-99

 

Madrid

Madrid (link), luna mai, o alta alegere a sotiei. Si bine a facut. Va jur ca nu am vazut un alt oras in Europa atat de impunator la capitolul arhitectura. Madrid-ul este un oras pe care nu ai cum sa-l vezi bine nici intr-o saptamana. Numai la Reina Sofia, muzeul de arta, am stat jumatate de zi, si l-am vazut pe repede inainte. Am fost si la stadion, culmea, la indemnul Cristinei, eu nefiind mare fan stadioane mari, cunoscute. Locul preferat din Madrid? Sunt doua: Malasana (link) – cartierul hipsterilor, si … Gara Atocha (link), cu a sa gradina tropicala.

callao-madrid

santiago-bernabeu-3
gara-atocha-5

malasana-madrid-11

 

Milano

De cate ori am fost la Milano (link), aproape ca nu-mi mai vine sa-l pun la socoteala. Interesant este ca de fiecare data gasesc ceva nou de facut. Anul acesta am ajuns in premiera in zona Naviglio Grande si la Fondazione Prada – o galerie de arta contemporana de zile mari.

naviglio-1

prada-2

milano-101

 

Salzburg

A urmat o vacanta de 6 zile la Salzburg (link), in care insa am facut lucruri cat pentru doua saptamani. Bicicleta, vizita la fabrica de bere, am invatat sa facem strudel cu mere, vizita la Hangar 7 – colectia privata de masini, avioane, elicoptere a boss-ilor de la Red Bull, plus costumul cu care Felix Baumgartner a sarit din stratosfera. Ultimele 3 zile le-am omorat cu multa miscare la Area 47 (link), un parc acvatic aflat langa Innsbruck. Si nu am mai fi plecat de acolo, cat de cool a fost.

salzburg-21

salzburg-13
area47-12

mihai-jurca-salzburg

 

Coasta de Azur

Coasta de Azur (link). Alegerea cui? Ati ghicit, a doamnei. La final de iunie, cand incepe sa se aglomereze si e cald de mori. Dar a fost fain. Sa nu ne plangem, ca nemultumitului i se ia darul. Tabara centrala a fost stabilita in Nisa, iar de acolo au urmat vizite zilnice in orase precum Menton, Monte Carlo, Eze, Cannes, Antibes, Juan les Pins, etc. Am ramas impresionat de gradinile exotice din Monte Carlo (link) si de felul in care am ajuns la ele. Foarte funny povestea.

monte-carlo-47

nisa-67
plaja-nisa-17

monte-carlo-35

gradini-exotice-16
gradini-exotice-9

gradini-exotice-4

 

Tenerife

In august a fost vizita in Tenerife (link). A fost unul dintre concediile top 3 din acest an. De mult nu am mai simtit asa o vibratie pozitiva a locului. Probabil ati observat ca sunt locuri in care ajungeti si va simtiti ca acasa. Si sunt locuri care efectiv nu va priesc. In Tenerife totul a fost la superlativ, de la mancare la excursii. Plajele, asa si asa, dar totusi e o experienta sa te arzi la picioare pe nisipul negru, vulcanic, supraincalzit de soarele puternic al verii.

Superlativele vacantei: vizita pe vulcanul Teide (link), cel mai inalt vulcan din Europa, plaja Las Teresitas (link) – plaja cu nisip galben adus din Sahara si ziua petrecuta la Loro Parque (link). Si sa nu uitam de mancare. Pimientos de padron (link) – ardei verzi trasi putin la tigaie cu sare de mare – sunt divini!

tenerife-101

los-gigantes-4

tenerife-109
loro-parque-17

teide-tenerife-1

las-teresitas-2

 

Bergamo, Brescia, Lacul Como

Tocmai ce spuneam ca nici nu mai pun la socoteala de cate ori am fost la Milano. Tot de atatea ori nu am intrat niciodata sa vizitez Bergamo (link) si rau am facut. Bergamo, orasul vechi, este o zona fortificata, bine intretinuta, de unde se vede o buna parte din regiunea Lombardia. Daca te ia cineva, te leaga la ochi, si te lasa pe stradutele pavate cu piatra cubica din Bergamo, jur ca nu ai spune ca esti in Italia. Pare mai degraba Elvetia, gratie elegantei si ordinii din zona.

Lacul Como, incantator ca de obicei, cu ale sale satuce presarate pe toate malurile lui. Chiar si de Brescia am ramas placut surprins, un orasel mic, aranjat cu cateva carciumi foarte bune.

bergamo-35

bergamo-2
bergamo-15

 

Bahamas

Decembrie a fost o luna in care am stat mai mult plecat. Am inceput cu o saptamana de vara in Bahamas (link). Ce sa va spun? Alta lume, alte posibilitati, plaje si insule ca in wallpaper-urile de pe calculator. Oamenii sunt extrem de relaxati si primitori si nu pare ca exista ceva care sa le perturbe traiul in paradis. Excursia in insulele Exuma la plaja cu porci care inoata e o experienta once in a lifetime (link). Insa despre Bahamas o sa va mai povestesc in zilele care vin, pentru ca sunt restant cu cateva articole.

bahamas-6

bahamas-3
casa-bahamas-2

banc-nisip-exuma-1

banc-nisip-exuma-2

 

Viena

Ce sa vezi? A ales draga mea sotie si o destinatie in care nu e cald si nu se sta la plaja. Pe baza de turta dulce, vin fiert (eu), ceai fiert (ea) si carnati pe gratar (amandoi). Pe 16 decembrie eram prezenti (link) la pietele de Craciun din capitala Austriei.

stephansdom-viena-9

stephansdom-viena-11
rathausplatz-1

schonbrunn-4

 

Malta

In fine, ultima vacanta din 2017 a fost in Malta, destinatie din care tocmai ne-am intors aseara. O insula interesanta, despre care vom avea timp sa povestim in zilele urmatoare. Mdina (oras fortificat), Valletta (capitala Maltei) si Sliema (oras, de fapt un cartier zl zonei centrale din care face parte si Valletta) – trei locuri foarte faine. Gozo si Comino nu am putut sa le vedem din cauza vantului puternic, care nu ne-a dat pace 4 zile cat am stat pe insula.

malta-1

malta-2
malta-3

malta-4

In mare, cam asa a aratat al meu 2017, un an bun, in care, printre altele, am castigat (link) si ELLE Blogging Awards, sectiunea Best Travel Blog. La anul voi si mai bun si mai pus pe treaba. Promite baiatul! Sa avem un 2018 pe cinste. La multi ani! Ma inclin!

10 Comments

  • Smaranda

    La multi ani! Un An Nou 2018 cel puțin la fel de extraordinar ca 2017! Mulțumim pentru sfaturi, inspirație și pentru că ne împărtășești experiențele tale!

  • Jurnal de calatorii

    Succes in toate proiectele din 2018.
    Multumim pentru toate experintele relatate.

  • Alin

    Cred ca ai bătut Europa destul. De exemplu iti lipseste Alaska. Doar un exemplu…

  • Dani

    La mai multe!!!!
    Nu te-am mai vazut de multa vreme la B1……esti in vacanta sau ai incheiat colaborarea?

  • Florin Diveica

    LA MULȚI ANI! Multumim frumos pentru faptul că ti-ai facut timp sa scrii si sa ne împărtășești din periplurile tale !!!!
    Apreciam adineauri acuratetea gramaticală a scrierii…( ex. Madrid-ul ….!!!!! ) Cine mai e atent la asta , azi …????
    Raman si in 2018 un admirator al povestirilor tale, chiar daca uneori as putea sa iti completez lista ta , cu destinatiile mele . Doar anul asta : Berlin, Zaragoza, Como, Albena, Varșovia, Antalia, Nisipurile de Aur, iar Albena, croazieră Mediterana,( cu nspe locatii!!!), ) Cipru, Hanovra, Malta, Si Revelion Bologna …..!!!!
    E ceva ……

  • DANIEL SALAPA

    Si eu anul acesta am programate: Elvetia+Verona+Venetia la 1 februarie cu zbor in Milano, Sofia+Skopje +Ohrid la 1 Mai, Malta la 1 iulie si Cipru in 16 Septembrie.Va doresc calatorii minunate si nu lasati viata sa treaca pe langa voi!

  • Florin

    Salut.
    In Malta ai fost in Decembrie? Cum a fost vremea? Este o destinatie calda pentru revelion sau care alta destinatie din Europa, este perfecta de revelion ?
    Ms

    • Mihai Jurca

      E caldut )14-16 grade), dar cam bate vantul. Poate fi si mai cald in alti ani.

  • Iulian

    Ai fost in casablanca? Ma gandeam la o excursie random peste 2 saptamani

Leave a Reply to Dani Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *