bani-thai

Ce preturi sunt in Thailanda. Transport, cazare, mancare si bautura

Ca vantul si ca gandul au trecut cele 10 zile ale vacantei in Thailanda. Timp suficient cat sa aprofundam viata in insulele Koh Chang si Koh Mak, dar si sa presaram cu aventuri drumul de la Trat (sud-estul Thailandei) catre Bangkok, via Pattaya.

Inainte sa plec in Thailanda am auzit fel si fel de povesti. Cum ca acolo traiesti regeste o saptamana cu 100 de euro, ca un fel de mancare costa 5-6 lei romanesti, sau ca o noapte de cazare intr-un loc fara pretentii porneste de la 5 euro. Problema e ca suntem diferiti. La fel si perceptiile noastre. Camera de hotel pe care eu mi-o permit, si de care sunt incantat, poate ca Abramovici nu ar inchiria-o nici macar pentru cainele sau. Dar cred ca v-ati obisnuit cu mine in ultimul timp, si ati vazut ca nu sunt omul extremelor. Calea de mijloc mereu am zis ca e cea mai buna.

Deci. Moneda nationala thailandeza e baht-ul. 10 bahts inseamna – in ziua in care scriu acest articol – 1,17 lei. Deci, pentru un calcul mai simplu, o bere de 100 de bahts costa cam 10 lei.

thai-23
thai-22

 

Transportul in Thailanda

Daca nu ar trebui sa platesti biletul de avion, Thailanda ar fi o destinatie accesibila aproape oricarui roman. Atunci cand sunt oferte bune, un bilet catre Bangkok poate cobori pana spre 500 de euro, cu usoare variatii. De regula il vei gasi cam pe la 600-650 de euro, chiar si mai sus, in functie de sezon sau de cat de bune sunt legaturile.

Odata aterizat in Thailanda, multitudinea mijloacelor de transport este uimitoare. Ai taxi clasic, taxi bena, scutere, tuk-tuk-uri, masini, autocare, microbuze, s.a.m.d. Am socotit ca am mers cu 11 mijloace de transport numai in aceasta vacanta.

In Bangkok spre exemplu, taxiurile sunt ieftine (vezi aici preturi). O cursa de 5-6 kilometri nu trece de 100 de bahts (11 lei). In Pattaya exista un soi de taxiuri publice, nici nu stiu cum sa le spun. Masini de teren “papuc”, cu bena acoperita cu un coviltir si bancute pe ambele parti. Capacitate 8 persoane. Daca te urcai si mergeai pe traseul standard (un oval cu sens unic) plateai 20 bahts (2,3 lei).

thai-24

Daca voiai sa te duca la o anumita destinatie, vazandu-te strain, iti cereau baietii 100-200 bahts (11-23 lei).

Din aeroportul Trat, pana la hotelul aflat in sudul insulei Koh Chang, am fost transportati cu un microbuz de 8 locuri. Am platit 500 bahts (58 lei) de persoana. Ce inseamna asta ca traseu? Pai 17 kilometri pana la ferryboat, traversare cu ferryboat-ul si alti 25 de kilometri parcursi pe insula.

thai-27
thai-28

Daca voiai sa te plimbi pe insula Koh Chang puteai sa inchiriezi un scuter. Te costa 250 de bahts (29 lei) pe zi. O masina de teren era de 4 ori mai scumpa – 1000 bahts (117 lei). Sau taxi, fiind taxat la “ochi”. Combustibilul costa in jur de 30 bahts (3,5 lei) litrul.

thai-26
thailand-race-12

Ce am mai incercat? Taxi, din Chantabhuri in Pattaya, cu un sofer care ne-a dus pe unde ne-a poftit sufletelul. “Amenda”, negociata inca de la inceputul calatoriei – 4000 bahts (467 lei).

Si ca sa nu uit, un tuk-tuk in Bangkok ne lua cam 150-200 bahts (17-23 lei) la 3 persoane.

 

Cazarea in Thailanda

La acest capitol gasesti, cred, tot ce iti poti imagina in Thailanda. De la 10 euro pe noapte in locuri unde nu as dormi impacat cu mine insumi, pana la cazari de sute de euro in resorturi care “se rotesc dupa soare”. Intre 30 si 60 de euro stai bine spre foarte bine. Si iata exact unde am stat, ca sa nu zici ca mancam chibrite.

Chivapuri Beach Resort Koh Chang – elegant, piscina, plaja cu nisip fin alb, mic dejun asa si asa, atmosfera generala excelenta, nota 9,0 pe Booking.com – 58 euro/noapte

Tropical Beach Koh Chang – la 100 de metri hotelul de mai sus, conditii bune, camere rotunde (da, ai auzit bine), zici ca erai la safari in Africa – 26 euro/noapte

New Travel Lodge Chantabhuri – un hotel simplu, curat, ideal pentru o “escala” de o noapte – 34 euro/noapte

Tweet Tweet Nest Pattaya – un hotel de 3 stele excelent, exact in centrul statiunii Pattaya, numai ca dosit bine dupa niste baruri, camera era nou nouta – in jur de 32 de euro/noapte

The Sukosol Hotel Bangkok – 4 stele, fita, cu welcome drink, pozitionat exact langa capatul liniei de metrou rapid catre aeroport, personal mult prea amabil si atent – intre 60 si 65 euro/noapte

thai-29

thai-31
thai-30

 

Mancare si bautura

Aici cred ca as putea vorbi o ora fara sa ma repet. Varietate mai mare de “street food” ca in Thailanda, nu am vazut nicaieri. Jumatate din bucatele care sfaraie pe gratare sau in ceaune habar nu ai ce sunt. Iar jumatate din acea jumatate nu stii ce e nici dupa ce gusti.

Desi o sa ziceti ca Jurca e un sclifosit, nu am incercat mai nimic din mancarea de strada. Nu sunt cel mai mare fan al frigaruilor infulecate in graba, a gandacilor caramelizati sau a sepiilor deshidratate. Dar cel mai ieftin lucru pe care l-am vazut, si arata si foarte bine, erau niste frigarui de pui la 10 bahts (1,1 lei). E drept ca erau mici, dar cu continutul de pe 5 bete te saturai de numa-numa.

Cu 20-30 de bahts (2,3-3,5 lei) puteai cumpara alte minunatii – noodles, legume trase la tigaie, etc. Cu 50 bahts (5,8 lei) deja te puteai satura. Iar cu 100 bahts (11,7 lei), nimereai un wok la alegere cu “de toate”.

thai-33
thai-34

La restaurant am vazut fel si fel de preturi. Un fel de mancare, la un restaurant normal, este undeva pe la 120-200 bahts (14-24 lei). Daca vrei nu stiu ce fructe de mare sofisticate, pretul poate sa se duca spre 300 bahts (35 lei). O bautura racoritoare (Fanta, Cola) este in jur de 40 bahts (4,7 lei), iar o bere intr-un local intre 80 si 120 bahts (9,4-14 lei). Dar de cele mai multe ori este de 660 ml.

In ultimele zile am “pacatuit” cu mancare internationala la mall-ul din Pattaya. O portie generoasa de coaste de porc cu cartofi prajiti era 350 bahts (41 lei), o portie de 5 aripioare 100 bahts (11,7 lei). Cu 1000-1200 bahts (117-140 lei), doua persoane mancam la un restaurant international bun, pana nu mai stiam de noi. Si vezi ca suntem mancaciosi mari. La un restaurant cu specific local, nu tin minte sa platesti mai mult de 800-1000 bahts (pana in 117 lei) pentru o masa copioasa in doi. Mancare si bauturi (bere, sucuri).

In Thailanda este foarte dezvoltat lantul de magazine 7 Eleven. Mega Image-ul lor. Cea mai ieftina apa plata la 0,5 litri costa 7 bahts (80 bani) in 7 Eleven si era facuta de Nestle. Berile erau undeva intre 40-50 bahts (4,6-5,8 lei). O doza de Pepsi la 0,25l costa 12 bahts (1,4 lei), iar una de Coca Cola cu 2-3 bahts in plus.

Daca vrei sa mai vezi si alte preturi, mergi aici. Sunt la zi, si, in mare, se potrivesc cu realitatea. Spor la calculat!

thai-32

thai-35
thai-36

thai-37

17 Comments

  • Denisa

    Mâncarea de pe strada din Bangkok de multe ori e semi-vie, și având în vedere temperaturile și condițiile în care e ținută, mai bine ca nu ai mâncat! O sa scrii și despre Pattaya separat ? Am auzit ca e un paradis pentru cluburi și distracție

  • Marian Ciobanu

    Buna seara,
    Trebuie sa spun ca acest rezumat nu da chef la omul de rand sa caute aceasta destinatie !
    In orice caz, mancarea este mult mai sanatoasa ca la noi, e clar ca românul care merge in vacanta la Turcia , nu e deschis decat la cap decât la aberatiile lui Dragnea…
    In cazul dumneavoastra, cu tot respectul pe care vi l datorez, va mai trebuie 20 de ani de globe-trotter in backpakers sau altfel, ca sa apreciati ceva ce e diferit de obiceiul achizitionat “Acasa” ! De fapt ca toatā societatea noastra din pacate.
    Fara suparare, calatorii placute

    • Mihai Jurca

      Nu inteleg ce vrei sa spui. Niste virgule, acorduri, etc, poate m-ar ajuta.

  • dan

    as vrea sa plec si eu in thailanda …..dar asta o fac definitiv ! as vrea niste pareri ceva ?! cati bani mi ar trebui pt asta …ma refer casa etc! e cineva aici in masura sa imi de o informatie ceva? va rog frumos !

  • Stefan

    Salut Mihai. Te rog sa ma ajuti cu o informatie. Cam ce buget crezi ca e ok pt un cuplu pt o vacanta de 10 zile in Thailanda? Excluzand transportul si cazarea si fara a face nu stiu ce arogante. Multumesc.

    • Jon zis si Jonny

      Sunt in Thailanda si vreau sa spun ca pentru aceste 7 zile care am stat pana acum am cheltuit 700 de euro dar crede-ma am făcut ce am vrut am mâncat am băut am fost la “femei” si încă mai pot 😂😂😂 deci cu un 500 de euro te descurci de minune dacă vrei masaj zilnic mai pune 200 si ești pe drumul cel bun

  • Adrian Roman

    Ptr.o destinatie krabi .si putin in Bankok cu hotel mincare .avion .la 2 pers.ptr.7 zile .desigur exceptind luxul .cit ar trebui sa am la mine .suma de bani ..multumesc

  • Adruan Roman

    Revin cu intrebarea pusa anterior ….ca nivel de trai undeva la mediu .dar cu dorinta de a vizita cit mai multe locatii posibile ..multumesc

    • Mihai Jurca

      Si eu revin si iti spun ca imi e imposibil sa iti fac un calcul pentru ca nu stiu ce inseamna “sa vozitez cat mai multe locatii posibil”. Aceste locatii pot fi orase, muzee, plaje, baruri de noapte …

  • Adruan Roman

    Orientativ ptr.un buget de 3000 euro.in doi .putem vizita .chiang mai .phi phi island .krabi si bankok cu hotel .mincare mediu .taxi ?

  • Adruan Roman

    Desigur si costul transport avion .in luna noiembrie ptr 10 .11 zile

  • Nastase daniela

    Buna seara ! Am si eu o intrebare : vis a vis de bolile pe care le putem lua, cum le prevenim ?? Ca am inteles ca vaccin nu exista pt malarie si febra produsa de tantari.

  • Mariana Spataru

    Am si eu va rog o intrebare vis a vis de bolile ce sunt pe acolo…avem nevoie sa facem vreun vaccin inaite de a pleca? Sau sunt doar vorbe in vant spuse de unul si altul

  • Ioana

    Un buget pentru o persoana singura, cam 7-8 nopți în Phuket și vizitat (statuia lui Buddha și Koh Phi Phi), Hotel cu demipensiune și zbor cu companie de linie, cam cât m-ar duce? Mai mult de 2000 euro?
    Au ce sa mănânce vegetarienii în Thailanda sau stau pe biscuiți din import?
    Mulțumesc.

  • Tavi

    E un big idiot si se oftica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *