Cum am nimerit taman in mijlocul petardelor in vacanta din Valencia

Am un fost coleg si bun amic care s-a mutat de cateva luni la Valencia. Cand a auzit acum 2-3 saptamani ca venim la Valencia in perioada 10-13 martie, prima reactie a fost “pai ratezi cea mai mare sarbatoare a orasului, Fallas, care incepe pe 14 si tine pana pe 19 martie”. Asta e, o ratez, o ratez. Ce sa fac acum?

Dragilor, hai sa va spun ce fac valencienii. Fiecare cartier, comunitate, formeaza o falla (se citeste “faia”). Timp de un an, membrii comunitatii, se pregatesc pentru aceasta sarbatoare. Strang bani si construiesc niste personaje de 10-20 de metri, nici nu stiu exact cat au ca inaltime, pe structura de lemn. Cand incepe sarbatoarea, aduc aceste “maimutoaie” (scuzati cuvantul) simpatice intr-o intersectie din cartier si blocheaza toata strada. Mai mult, construiesc un cort unde petrec cu sangria, bere, paella (mancarea traditionala valenciana), muzica si multa voie buna. Pe sus agata ghirlande colorate, intocmai decoratiuniilor pe care le vedem in perioada sarbatorilor de iarna pe marile bulevarde. Inteleg ca s-a ajuns pana intr-acolo incat compania la care lucrezi ti da liber o saptamana sa ai timp sa te pregatesti si sa petreci.

fallas-5
fallas-3

Tu, ca strain de falla respectiva, poti plati 20-30 de euro pe seara ca sa te alaturi distractiei. Dupa o saptamana, la finalul sarbatorii, figurinele sunt incendiate in mijlocul drumului. Imi povestea Valerian, amicul de acum valencian, ca pompierii vin inainte de amplasarea fiecarei figurine in inspectie in zona respectiva. Ca sa se asigure ca totul este in regula si ca sunt respectate toate normele de siguranta la incendiu.

Nu va zic ca orasul este ticsit de turisti in aceasta perioada. Dar atmosfera este fantastica. Punctul cel mai important, si aici voiam sa ajung, sunt petardele si bubuiturile de toate felurile. In Fallas si cei mici si cei mari folosesc petarde. E tot o bubuiala in oras. Treci pe strada, vezi 2-3 copii care se joaca, treci pe langa ei si boom. A mai explodat ceva.

Noi am ajuns vineri seara in Valencia. Sambata dimineata pe la 7 m-au trezit 3 bubuituri. Va jur ca am zis ca au detonat unii 3 masini capcana, nu 3 petarde. Atat de rau s-a auzit.

Iar distractia maxima este “concertul” zilnic de petarde de la ora 14. Nici la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Rio nu cred ca am vazut atata lume pe stadionul Maracana. Se aduna toti in Piata Primariei, cei care incap acolo evident, ca noi mai departe de gara nu am reusit sa mai avansam (la cateva sute de metri) din cauza aglomeratiei si asista la Mascleta. Sute si mii de petarde si alte produse pirotehnice sunt detonate intr-un zgmot asurzitor. Maestrul de ceremonii, imbracat in straie traditionale, da de la balconul primariei binecuvantarea inceperii spectacolului – Senyor pirotècnic, pot començar la mascletà!

E greu sa va explic in cuvinte ce galagie e acolo. Ganditi-va doar ca eram la 3-400 de metri de zona exploziilor si nu intelegeam unde imi spune Valerian sa ne vedem. Treaba, nu?

Iata mai jos multimea care pleaca multumita de spectacolul vizionat si norul de fum de la petardele “bubuite” in piata. Si repet, eram departe de punctul zero.

mascleta-1

mascleta-2

mascleta-3

fallas-2
fallas-1

Iata si un mic documentar cu tot ce se intampla la Fallas de Valencia. Pe la minutul 10:40 sunt si petardele din fata primariei despre care iti vorbeam.

2 Comments

  • Raluca

    Frumos articol, multumesc, te urmaresc cu mare interes. Cand e cel mai potrivit de vizitat Valencia din punct de vedere al vremii? Nu vreau sa prind calduri dar nici sa fie frig, gen sub 15 grade.

Leave a Reply to Mihai Jurca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *