Taste of

Cum se face adevaratul strudel cu mere. Am invatat in Austria

23/06/2017
strudel

Nu ma consider cel mai mare fauritor de foietaje si prajituri, dar nici tufa de Venetia nu sunt in bucatarie. Cand eram mai tanar, incercam sa iau un produs si sa il declin in cat mai multe feluri cu putinta. Sa il reinterpretez cum ar spune concurentii de la show-urile de cooking.

Stiam, si cred ca mai stiu, sa fac vreo 4-5 tipuri de placinta/tarta cu mere. Insa strudelul nu mi-a iesit niciodata. E drept ca nici nu am insistat mult pe aceasta reteta.

Bon. In minivacanta austriaca, ne-au dus gazdele noastre la un curs de cooking (Edelweiss Cooking School). Doua deserturi traditionale in zona Salzburgului – Apfelstrudel (strudel cu mere) si Salzburger Nockerl (vezi aici ce este). Profesor ne-a fost un chef care vara statea in Salzburg, iar iarna lucra la restaurantul unui hotel vestit, aflat intr-o statiune montana elvetiana. Va dati seama ca pentru el, a face un strudel cu mere, e ca si cum ne-am pune noi mamele sa ne fiarba doua oua tari.

Fiind gasca de 4, baietii cu travelul (eu cu Eddie de la Tuk Tuk) ne-am pus intr-o echipa, iar fetele (Mazilica si Oana Titica de la Chicineta). Si da-i concurs. Johann, chef-ul despre care va vorbeam, ne-a aratat cum se face un strudel, apoi noi a trebuit sa-l reproducem.

Lucrurile sunt foarte foarte simple. Asa e cand face altcineva in fata ta. 4 mere sunt taiate in felii, pui doua linguri de stafide, doua de zahar, un strop de rom (dupa gust) si scortisoara, tot dupa gust. Eu as injumatati cel putin cantitatea de zahar si stafide, pentru ca produsul finit a fost foarte dulce. Se amesteca toate intr-un bol.

La aluat trebuie sa fiti putin atenti, pentru ca trebuie respectate anumite cantitati. La 100 de grame de faina se adauga 125 ml de apa (la temperatura camerei) si o jumatate de lingura de ulei. Uleiul este cel care ii da elasticitatea aluatului. Se amesteca toate cu o lingura, apoi se framanta putin si se lasa sa se linisteasca timp de 2 ore.

In fine, ne apucam de montat strudelul. E musai sa aveti o fata de masa de hartie de 1 metru pe 1 metru. Asta pentru ca se presara faina pe fata de masa, se pune aluatul, si se intinde cu un sucitor. Apoi, iei aluatul care a ajuns de dimensiunea unei pizza si trebuie sa il faci din ce in ce mai subtire cu ajutorul celor doua manute din dotare. Pui centrul foii pe zona exterioara a palmelor si tot plimbi aluatul de pe o mana pe alta pana se intinde ca lumea. De aceea iti vorbeam despre ulei, care da elasticitatea foii.

Odata intinsa foaia, aceasta se unge cu unt topit, se presara 2-3 linguri de pesmet (ca sa absoarba din zeama lasata de mere), se pun merele intr-o parte si se ruleaza. Cum? Aici e smecheria. Apuci de o parte a fetei de masa si rulezi din aproape in aproape continutul. Ca si cum ai avea o patura plina cu jucarii si ai rula-o cu atentie astfel incat ca jucariile sa nu se adune toate in mijlocul ei. Unt topit si pe deasupra strudelului si se baga la cuptor 30 de minute la 220 de grade Celsius. Pare simplu, nu? Mai greu cu practica.

Se scoate strudelul de la cuptor, se presara cu zahar pudra si se deschide o bere rece, pana ce acesta se raceste. Auch, asta nu facea parte din reteta. Unitatea noastra va ureaza pofta buna!

P.S. Dupa ce am “filmat” cum se face strudelul cu mere, ajunsi la hotel ne-am dat seama ca de fapt … nu s-a filmat nimic. Asa ca va las sa va delectati cu prestatia fetelor (Mazilu si Titica) si sa va imaginati ca noi am fost cu 34,2 % mai buni. Sau nu.

*Fii la curent cu postarile mele. Nu pierde urmatoarele ponturi!

banner-full
banner-mobile
banner-mobile

5 Comments

  • Reply george 27/06/2017 at 12:40

    Daca tot ești in Cote d’azur iti recomand Confiturerie Herbin din Menton unde poți vedea live cum se face dulceața de lamai mentoneze. Tot aici poți sa deguști o sumedenie de arome. Mie personal mi-a plăcut cel mai mult mierea cu citrice.

  • Reply Smarandita Ivanov 06/02/2018 at 16:08

    Parerea mea e ca sunt gresite cantitatile pentru aluat. E prea mult lichid.

  • Reply BERKETI LUCIAN 18/10/2018 at 18:15

    cu siguranta sunt gresite.e un aluat de consistenta celui de clatite,hidratare de 125%.nu poate fi framantat nici intins.

  • Reply Mihaela 16/07/2019 at 18:15

    Mihai, oare iti poti reaminti cantitatile pt aluat? Intr-adevar daca facem fix dupa reteta asta, cu 100g faina iese un aluat f moale. Imposibil de modelat.
    Multumesc.

    • Reply Mihai Jurca 16/07/2019 at 20:24

      Buna, nu mai stiu. Ti-as fi spus cu drag. 🙂

    Leave a Reply