jurca-21

Simt ca nu ti-ar strica o vacanta in valoare de 5000 de lei, in orice destinatie doresti

Sunt putine tari in Europa care se pot lauda cu toate formele de relief. Sunt si mai putine tari care au o clima acceptabila pe toata durata anului. Si poti numara pe degetele de la o mana, statele care au si relief, si atmosfera, si vreme prielnica plimbarilor sub clar de luna in orice perioada a anului, dar si o gastronomie deosebit. Bun venit in Franta, paradisul amatorilor de rafinament.

Cand spui Franta, gandul iti zboara aproape inevitabil la Paris. Apoi ar fi Coasta de Azur, cu ale sale Cannes, Nisa, Antibes, St Tropez si chiar Monte Carlo, care tehnic vorbind face parte din principatul Monaco. Exista zona de ski, aflata in imediata vecinatate a masivului Mont Blanc. Zona Bordeaux, care exceleaza la capitolul vinuri rosii. Apoi zona Pirineilor, Normandia si Bretania, Corsica, castelele de pe Valea Loarei, s.a.m.d. V-as putea povesti pana maine. Si nu am inclus aici teritoriile aflate peste mari si peste zari – cum ar fi Martinica, Guadeloupe sau Reunion. Ce mai, o tara care atatea de oferit. Timp sa ai ca sa le descoperi.

Dintre toate cele enumerate mai sus, iubesc la nebunie Coasta de Azur, o destinatie pentru orice perioada a anului. Imi aduc aminte ca acum vreo 3 ani am fost la Nisa de Revelion. Imaginati-va zile insorite cu 15-16 grade la amiaza, foarte putini turisti, o adevarata incantare sa te plimbi prin statiunile de pe malul Mediteranei.

nisa-70

Nisa imi pare orasul cel mai bun in care sa-ti stabilesti baza. Un oras nici mic, nici mare, cu o eleganta data de Promenade des Anglais, palatele si hotelurile situate in proximitate, muzeele care au ceva de oferit pentru toate gusturile. Dupa o plimbare pe Promenade des Anglais, dominata de hotelul Negresco, ridicat de un roman acum aproape 100 de ani, iti recomand sa urci pe Coline du Chateau, dealul de pe care faci cele mai faine poze din Nisa. Se vede toata promenade intr-o parte, marea, dar si portul pe partea cealalta a dealului.

Apoi din Nisa poti porni in descoperirea oraselelor din zona. Partea buna este ca nu iti trebuie masina. Trenul este sufficient, iar distantele sunt foarte mici. Spre exemplu, din Nisa pana in Monte Carlo nu faci mai mult de 15-20 de minute cu trenul. Pana la Cannes faci cam jumatate de ceas sit e poti opri si in statiunile de pe traseu – Antibes, Juan les Pins. Daca o iei spre Monte Carlo, treci prin Villefrance-sur-Mer, Bealieu-sur-Mer, Eze sau Cap d’Ail. Iar imediat dupa Monte Carlo este Menton, ultima statie din Franta a trenului care merge spre Italia.

nisa-59
plaja-nisa-17

plaja-nisa-1

Cannes este orasul festivalului. Un oras elegant, cu o promenade intesata de magazine de firma, restaurant si hoteluri. Paralel este principala strada comerciala a orasului. Cand spui Cannes, vorbesti despre poate cea mai buna plaja din zona. Lata, lunga si cu nisip fin. Cam ca la noi pe litoral. Daca nu vrei sa stai la plaja, iti recomand sa urci pe inserat in vechea cetate de unde se vede superb tot orasul.

Pana in Cannes, cum mergi din Nisa, sunt Antibes si Juan les Pins. Mici, linistite, cu un aer boem. Asa ca pentru artisti. Nu degeaba numerosi pictori si-au stabilit de-a  lungul timpului resedinta in aceasta zona. Dupa o plimbare pe stradutele inguste ale orasului, iti recomand sa zabovesti putin in piata din oras, apoi sa mergi pe malul marii sis a te asezi la una dintre terasele cu vedere la apa. Sunt wow.

Eze este iarasi o opera de arta. Un castel vechi in care nu se poate intra decat pe jos, cu stradute inguste, intortocheate si un hotel de 5 stele aflat chiar in cetate. Daca nu stii ca e hotel acolo, ti-ar fi foarte greu sa iti dai seama, pentru ca ale sale camera sunt construite in interiorul zidurilor vechi. Nimic nu a fost alterat. Tot la Eze este si fabrica de parfumuri Fragonard, care se poate vizita.

eze-village-8

In Beaulieu-sur-Mer este marina Principatului Monaco. Milioane de euro langa milioane de euro, pe luciul apei. In Beaulieu-sur-Mer sunt “parcate” multe dintre yacht-urile pe care le vezi vara in Monte Carlo. Iar de-a lungul marinei sunt foarte multe restaurante. Greu e s ail alegi pe cel care ti se potriveste pentru ca mai toate arata foarte bine.

In fine, Monte Carlo e Monte Carlo. Nu seaman cu nimic. Este unic. Un oras construit in trepte, pe doar 2 kilometri patrati, in care accesul de pe o strada pe alta se poate face inclusive cu ascensorul public. Da, da, ati auzit bine. Te duci, iei frumos liftul, si urci pe strada de mai sus. Nu stiu cati dintre voi va uitati la Formula 1. Marele premiu din Principatul Monaco se tine pe strazile inguste ale orasului. Din loc in loc, vei vedea pe tot parcursul anului vibratoarele de la curbe (acele borduri usor inaltate, vopsite in alb si rosu). In Monte Carlo sunt cateva plaje publice, cu nisip de buna calitate, dar foarte agoomerate pe timp de vara. Gradina Exotica de deasupra orasului este superba. E un loc de unde poti vedea Monaco-ul de la inaltime, inconjurat fiind de cactusi, si alte plante intepatoare. In fine, urca neaparat pe dealul unde se alfa Palatul Regal si cateva muzee, iar efortul iti va fi rasplatit de o priveliste care iti taie respiratia, asupra portului vechi. Doamne, sunt atatea de vazut si de facut, incat as putea sa scriu pana maine.

monte-carlo-35

Haideti sa va lamuresc si de ce am scris despre sudul Frantei, destinatie inspirata de Mixtett Gourmet. Hochland desfasoara timp de 7 saptamani, in perioada 14 Ianuarie – 28 Februarie 2019, campania #InspiratiePentruOriceDestinatie. Mecanismul campaniei este foarte simplu – cumperi minimum un produs din gama de branza topita Hochland, incarci bonul fiscal/factura pe www.hochland.ro/inspiratiedelahochland, si afli pe loc daca ai castigat unul dintre premiile oferite in campanie. Cele mai tari premii sunt excursiile in valoare de 5000 de lei, in destinatii la alegere. Bineinteles ca daca ati castiga, m-ar bucura nespus sa aflu ca ati ales sa vizitati Franta si ca micul ghid de mai sus v-a prins bine in vacanta. Exista si premii zilnice, tot la alegere – casti wireless Sony, Troller Samsonite, rucsacuri.  Mai multe detalii despre campanie pe: https://www.hochland.ro/inspiratiedelahochland/.

Asa ca la magazin cu voi. Alegeti sortimentul care va place cel mai mult si construiti-va un sandwich. V-am facut pofta, nu? Toate sortimentele de branza Hochland sunt disponibile in regulamentul campaniei (link regulament). Bon apetit et soyez le bienvenus en France! Succes!

monte-carlo-30

eze-village-2

nisa-68
plaja-nisa-17

nisa-72

nisa-73
nisa-67

nisa-50

eze-village-3

*Blogul MihaiJurca.ro participa in campania de comunicare #InspiratiePentruOriceDestinatie, initiata de Hochland Romania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *