comparatie-plaja-valencia-barcelona

La mare, la soare! Comparatie intre plajele din Valencia si cele din Barcelona

[image name=line]

Desi intre Valencia si Barcelona nu sunt mai mult de 3 ore si jumatate de mers cu trenul, diferentele sunt destul de mari la toate capitolele. Daca Barcelona este un veritabil furnicar, in care turistii se misca brownian prin aproape orice cotlon al orasului, iar aspectul este de metropola, Valencia are un statut de oras mai mic, hai sa spunem “mai de la tara” – comparand strict cu Barcelona.

O sa fac in cele ce urmeaza o comparatie intre plajele din cele doua orase, de fapt intre zonele cele mai vizitate de turisti pentru a sta la soare si a face baie in cele doua localitati.

 

Turisti

Cele mai aglomerate plaje sunt in Barcelona. Pe la 17:00, este foarte greu sa gasesti un loc unde sa intinzi un cearsaf pe plajele San Miguel sau Barceloneta.

In schimb, in Valencia, numarul turistilor este mult mai redus si poti sta la cativa metri de mare indiferent la ce ora te prezinti la plaja.

plaja-barcelona-valencia-2

La Barcelona predomina tinerii, in timp ce la Valencia sunt multe persoane trecute de prima tinerete. Arata mai mult a statiune de “tratament” – iar imi va sari cineva in cap :)).

 

Plaja si nisip

Plaja in Barcelona nu este foarte lata. Are, sa zic, portiuni de la 30 la 80 de metri latime, in timp ce in Valencia sunt portiuni si de 150-180 de metri (estimare din ochi).

plaja-barcelona-valencia-1

Nisipul este mai fin si mai alb in Valencia, in timp ce la Barcelona este mai inchis la culoare si mai grauntos.

plaja-barcelona-valencia-4

 

Apa marii

Apa marii este mai calda cu 2-3 grade in Valencia. Acest lucru este normal tinand cont de amplasarea geografica a celor doua orase. La Valencia, in perioada 18-21 iulie cand am ajuns eu, nici cu mana daca potriveai temperatura apei nu cred ca o puteai face mai bine. Avea cam 26 de grade.

La Barcelona, in schimb, cu trei zile mai devreme, aveai nevoie de 2-3 minute de acomodare inainte de a te arunca in valuri. Cam 23 de grade.

La Barcelona, apa marii este foarte limpede deoarece sunt numai pietricele la intrarea in apa. Spre deosebire, la Valencia, din cauza nisipului foarte fin, apa are culoarea pe care o regasim la noi pe litoral. La Barcelona iti vezi degetele de la picioare cand iti vine apa pana la piept, in timp ce mai la sud, la Valencia, acest lucru nu e posibil nici cand intri numai cu picioarele in apa.

 

Intrarea in apa

Adancimea apei marii creste rapid la Barcelona. Dupa cativa pasi, apa iti ajunge deja la nivelul gatului. La Valencia te plictisesti pana ajungi la o adancime acceptabila. Este exact diferenta intre Mamaia si Vama Veche.

 

“Dotari” si preturi

Plajele din Barcelona sunt mai “domnoase”, deci si mai scumpe. Daca in Catalunya dai 20 de euro pentru doua sezlonguri si o umbreluta, in Valencia iti ajung 12,6 euro. O bere la Valencia costa 1,5-2 euro (cutie de 0,33 ml), in timp ce la Barcelona dadeam ceva mai mult pe ea.

Sezlongurile si umbrelutele sunt o idee mai ingrijite, parca, la Barcelona.

Dusuri de corp si de picioare sunt si intr-o parte si in cealalta cu un mic plus pentru cele din Barcelona. Acolo apa curge cateva zeci de secunde, in timp ce la cele din Valencia trebuie sa tot apesi butonul pentru apa (un altfel de temporizator).

plaja-barcelona-valencia-3

 

Securitate

Toate plajele sunt supravegheate de politisti, insa la Barcelona am sesizat un grad mai mare de securitate. Politistii sunt dublati de un elicopter care patruleaza mai mereu.

Salvamari sunt si colo si colo, dar nu au de lucru pentru ca turistii respecta regulile impuse.

 

Concluzii

Cea mai buna optiune pentru o familie cu copii este Valencia. Cazarile sunt mult mai ieftine, mancarea si bautura sunt, in unele cazuri, chiar la jumatate de pret si nu exagerez! Nisipul este mai fin, intrarea in apa este mai lina, iar apa este mai calda.

Tinerii pusi pe distractie trebuie sa mearga la Barcelona, unde orasul ofera mai multe tipuri de distractie.

Daca am uitat ceva sa ma intrebati. Sigur sunt cateva lucruri care mi-au scapat. 🙂

Mai jos este o galerie foto din Valencia, iar aici poti gasi un articol si multe poze de pe plajele din Barcelona.

[wpsgallery]

 

* Daca ti-a placut ce ai citit, da-mi un like pe pagina mea de Facebook, pentru a fi mereu la curent cu ce e nou. Multumesc! 🙂

19 Comments

  • Alexandra

    Pe plajele din Barcelona este WIFI gratuit! intre orele 8-22 PM din ce imi amintesc eu 😀
    In Valencia…nu stiu 🙂

  • elene

    In vara plec in Barcelona daca ai sa-mi dai niste sfaturi a-si aprecia foarte mult…sfaturi despre metrou,transport,magazine etc.

    • Alexandra

      Eu recomand Barcelona Card (include transport gratuit pe toate liniile – metrou, bus, tren pe ruta aeroport ElPrat – Barcelona; intrari gratuite la 15 muzee si la restul discounturi intre 20-40%) – acest card il poti cumpara din anumite zone in oras. Il poti achizitiona si din aeroport sau il poti comanda online pe un anume site.)
      Daca vrei un abonament la un tur turistic cu un bus, recomand Barcelona City Tour.
      Daca vrei sa circuli doar cu metroul si nu te intereseaza intrari gratuite la muzee, etc. iti recomand sa iti iei un abonament pentru 1 saptamana sau cate zile stai tu; daca iti vei cumpara bilet pentru fiecare calatorie vei da mult mai mult decat daca platesti un abonament.
      Magazine gasesti in zona La Rambla, Avigunda Diagonal, Passeig de Gracia si in mall-uri (Recomand Maremagnum Mall si Diagonal Mall)

    • Alexandra

      Iti recomand sa vizitezi toate obiectivele turistice realizate de marele arhitect Antoni Gaudi: Park Guell, Casa Baltllo, Pedrera si bineinteles catedrala Sagrada Familia – daca nu vrei sa stai la coada care dureaza cam o ora – doua maxim, iti poti achizitiona biletul online.
      De asemenea, recomand Gradina Zoologica, Gradina Botanica si toate parcurile 🙂 Sunt minunate.

      Pont: Daca pleci cu banii pe card, recomand sa incerci sa platesti doar cu cardul (comisionul este 0 la toate tipurile de card cred. Dar ca sa fii sigura cel mai bine intrebi la banca emitenta a cardului) sau daca vrei sa platesti cash si vrei sa scoti banii de pe card de la un ATM din BCN iti recomand sa scoti toti banii odata deoarece comisionul de retragere este destul de mare.

      • Laura

        Informatie utila asta. Insa cati dintre comercianti accepta plata cu cardul sau au un POS?! S-a intamplat sa nu puteti plati pentru ca nu era disponibil un POS?!

        • cristifoca

          EXCLUS ca in Barcelona sa fie magazine(as)care sa nu posede MINIM un POS. Nici in Valencia nu am intalnit loc unde sa nu poti plati cu cardul. Observatie: Foarte multe magazine iti solicita si actul de indentitate la plata cu cardul.

  • Bodringa

    Am bilete in Costa Dorada, transport cu avionul pana la Barcelona. Din aeroport ce imi recomanzi, ca sa ajungem la hotelul din Costa Dorada ?

  • Teogirl

    Plaja cu șezlonguri langa Valencia?
    Care e? Noi vrem sa mergem în Cullera:)
    Help me, please 🙂

  • Anca

    Hello.Pe la jumatatea lui septembrie voi fi in Valencia si Barcelona. Credeti ca se mai poate face plaja in aceasta perioada? Multumesc

  • Mihai

    Salut
    Sunt arici de mare în Valencia?
    Nu poți face baie în mare?

  • Corina

    In luna mai, oare te poti scalda in Valencia?

  • Bogdan

    Poti face baie in Barcelona pana la sfasitul lui septembrie lejer apa avea 24 grade pe 28 spet

  • Catalin

    Destul de bun articolul, mai putin aspectele legate de temperatura apei care depinde mai mult de curentii marini decat de vreme/ anotimp. Dar multumim oricum 🙂 Eu am fost in septembrie in Barcelona si apa era ideala. Cel mai bine verificati un site de genul inainte de a merge undeva pe litoral, veti ramane surprinsi: https://www.seatemperature.org

  • Mihai

    Ce temperaturi ale aerului erau in iulie in valencia?

Leave a Reply to Anca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *