vacanta-suedia

Vacanta la Stockholm. Cum se pregateste o vizita in capitala Suediei

[image name=line]

Merg din 2007, in fiecare vara, cate o saptamana in Suedia, la Stockholm. Din proprie experienta, iti pot spune ca este foarte important cand si cum iti planifici vacanta. Suedia poate fi o tara din cale afara de scumpa, daca mergi pentru prima oara acolo si nu cunosti “regulile jocului”, sau, dimpotriva, o destinatie ca oricare alta din restul Europei.

Pana acum cateva zile, ca sa ajungi in Suedia, aveai nevoie de un zbor cu escala. Te opreai la Paris, Praga sau Viena. Te confruntai cu un mic disconfort (2 decolari, 2 aterizari si aproximativ 2 ore – in cazul fericit – pierdute prin aeroportul unde se facea escala). Acum e mai simplu. TAROM va zbura din 2 iunie direct la Stockholm, pe aeroportul Arlanda. Desi pare un taram indepartat, in parctica, vei fi surprins ca vei ajunge in Suedia in 2 ore si jumatate. Decolezi de pe Otopeni, traversezi Romania de la sud la nord, imediat esti in Polonia, Marea Baltica si … Suedia. Tariful de 155 euro (cu toate taxele incluse) este un pret bun.

155-euro

Iarna nu-i ca vara!

Daca vrei sa te bucuri de toata splendoarea Suediei, atunci, ar fi bine sa iti planifici vacanta undeva intre 1 iunie si 15 august. Este perioada in care temperaturile sunt excelente (22-24 de grade, ziua) si este foarte multa lumina. De pe 21 iunie, data Solstitiului de vara, durata zilei incepe sa scada, dar tot se va insera foarte tarziu. Gandeste-te numai ca la inceput de iulie sunt 3-4 ore de noapte efectiva si nici ala nu e intuneric adevarat.

9-seara

Seara de iulie, ora 21.00

Unde stai?

Bunnn … Am stabilit cu ce mergem, cand mergem, hai sa vedem si unde e bine sa stai. Eu sunt adeptul apart-hotelurilor. Deoarece in Suedia, mancatul la restaurant este o adevarata “incercare” pentru portofel, ar fi bine sa mai iei cate o masa si “acasa”. Iar aceste camere tip apartament iti permit sa gatesti tot ce cumperi din supermarket deoarece bucatariile sunt foarte bine echipate (plita electrica, frigider, vesela, pahare, tacamuri, microunde, incalzitor de apa pentru cafea, cratite, fel si fel de tirbusoane si desfacatoare, etc). Nu trebuie sa mai aduci nimic de acasa.

Anul trecut, spre exemplu, am stat o saptmana la Sky Hotel Apartments Stockholm pentru care am platit aproximativ 520 euro / 6 nopti. In 2014, pentru perioada aleasa de mine, 2-7 iulie (conform biletului de avion), pretul este mai mare 755 euro / 5 nopti. Asteapta-te ca preturile sa mai varieze de la an la an. Nu imi aduc aminte sa fi stat in acelasi loc, 2 ani la rand. Camera arata foarte bine.

apartament-stockholm

In perioada mentionata, as sta la 2Home Hotel Apartments. Camerele sunt mari, statia de metrou Näckrosen este la 3-4 minute de mers pe jos si ai, tot asa, tot ce-ti trebuie, plus un mic dejun variat. Pret, 403 euro / 5 nopti.

De altfel, micul dejun este inclus la majoritatea hotelurilor in Suedia, iar mancarea este felurita si de calitate. Se vede ca nu e micul dejun pe care il intalnesti la unele hoteluri din Franta sau Italia, cu doua croissante, un gem si un parizer.

De-a lungul timpului am mai stat la Park Inn Solna, un hotel de 4 stele foarte dragut, intr-un mall (Solna Centrum). Vad ca pretul este “acceptabil” pentru perioada noastra – 475 euro / 5 nopti.

In general, trebuie sa te astepti sa platesti cam 80-90 euro/noapte, pentru o camera dubla buna. Iar de conditii sa nu te temi. Toate cazarile pe care le-am intalnit in Suedia, Danemarca si Norvegia au fost foarte curate.

mihai-jurca

Ce mananaci in Suedia?

Mancarea suedeza nu e vreo “minune”. Pestele, in special hering si somon, este la loc de cinste. La fel si cartofii si carnurile mai grase (inclusiv porc), pentru ca iarna e lunga si e nevoie de “putere”. Marturisesc sincer ca nu m-au dat pe spate farfuriile pe care le-am vazut sau mi-au fost puse in fata. Sunt extrem de bine prezentate, mai ales la restaurantele cu staif, dar gustul nu e pe masura.

La Stockholm sunt mai multe restaurante cu traditie si una sau doua stele Michelin.

Dar poti sa afli mai multe informatii despre locurile unde mananci si despre preturile la mancare, in articolul “Buget de calatorie – cat te costa o vacanta la Stockholm”.

paine-stockholm

Muzee si transport

Pare ciudat sa bag muzeele si transportul in acelasi paragraf, nu-i asa?

Exista o legatura. Suedezii, baieti destepti, s-au gandit sa faca niste carduri – Stockholm Card – care sa permita transport in comun nelimitat si intrare “gratuita” la aproximativ 80 de muzee si atractii (castele, expozitii, etc). Adica exact lucrurile de care are nevoie un turist.

Un card valabil 72 de ore costa 795 SEK = 90 euro. Cu alte cuvinte, cu 30 euro/zi (media), ai intrari gratuite la muzee si transport in comun. In afara de cazare si mancare, teoretic nu-ti mai trebuie mare lucru.

Un card valabil 120 ore (5 zile) costa 1050 SEK = 119 euro, adica o medie de 24 euro/zi, muzee si transport.

tren

Eh, aici intervine “smecheria”. Pe transportul in comun exista, de asemenea, abonamente:

  • 24 ore – 115 SEK (13 euro)
  • 72 ore – 23o SEK (26 euro)
  • 7 zile – 300 SEK (34 euro)

Trebuie sa faci “imbinarea perfecta”. Cate zile vei umbla cu abonament si cate cu acel card care include si transport? Iti zic din start sa uiti de varianta biletelor cumparate la bucata. Un bilet de autobuz/metrou costa 36 SEK (4 euro), iar intrarea la un muzeu in jur de 100 SEK (o medie, pentru ca vei gasi si muzee cu 60 sau 80 de SEK , dar si cu 120-150 SEK).

 

Deci, noi avem 6 zile. Ce putem cumpara?

  • 3 zile Stockholm Card + 3 zile abonament = 795 SEK + 230 SEK = 1025 SEK (116 euro)
  • 2 zile Stockholm Card + 4 zile abonament (va trebui sa luam pe 7 zile deoarece nu exista pentru 4 zile ) = 650 SEK + 300 SEK = 950 SEK (107 euro)
  • 5 zile Stockholm Card + o zi abonament = 1050 SEK + 115 SEK = 1165 SEK (132 euro)

Daca ma intrebi pe mine, as alege prima varianta, ca sa nu alerg de bezmetic, dintr-o parte in alta.

 

Calcule finale

Asadar, hai sa lamurim, de cati bani are nevoie un cuplu, pentru a petrece o vacanta de 6 zile la Stockholm.

Bilete avion : 155 *2 = 310 euro

Transfer de la aeroport cu Arlanda Express (tren rapid, desi e putin mai scump, trebuie sa mergi macar o data cu el; parcurge 50 km in 20 de minute) : 280 SEK pentru 2 oameni , adica 32 euro. Oferta “2 pentru 280 SEK” este valabila in week-end, dar este introdusa si pentru zilele saptamanii pe timpul verii. Deocamdata nu e afisata, pentru ca e iarna! 😛

Cazare la 2Home Solna, 403 euro / 5 nopti / camera dubla.

Abonamente de 3 zile pe transportul in comun : 2 * 26 = 52 euro

Doua Stockholm Card, valabile 72 ore : 2 * 90 euro = 180 euro

Mancare : mic dejun la hotel, o gustare de 10 euro la pranz, in oras (salata, un kebab la Kungshallen, o portie de mancare chinezeasca, etc), iar masa de seara “acasa” (sa zicem cam 15 euro/2 persoane). Total pentru 6 zile : 6 * 2 * 10 + 6 * 15 = 210 euro.

Bani de buzunar : aici imi e foarte greu sa dau o suma pentru ca fiecare consuma in functie de posibilitati. Hai sa zicem 2 * 15 euro pe zi, adica 180 euro pentru un cuplu in 6 zile.

Transfer final catre aeroport : de data asta poti merge cu autobuzul, care e mai ieftin. 2 * 99 SEK = 198 SEK (22 euro).

buget

 

* Daca ti-a placut, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

21 Comments

  • Ovidiu

    Foarte tare articolul !Imi doresc de foarte mult timp sa ajung in Suedia. Ma vor ajuta cu siguranta aceste informatii.

  • Florian

    Zi-mi te rog cum ai facut cu moneda lor?
    Ai scos de la bancomatul suedez direct SEKs (daca da ai avut mastercard sau visa?)
    Ai platit toate chestiile cu cardul, nu ai avut nevoie de cash?
    Ai plecat cu euro/sek din tara?

    • Mihai Jurca

      Salutare!

      In ultimii ani nu mai merg cu cash la mine. Erau vremuri cand schimbam echivalentul a 50 de euro in tara, dar cursul nu era foarte bun. In rest numai cu cardul. Acum platesc exclusiv cu cardul. Daca ai nevoie de niste coroane (desi nu cred), poti scoate o data de la bancomat. Bafta! 🙂

  • alin

    Are si wizz-ul curse si sunt foarte ieftine..Dar sunt in luna octombrie(noiembrie) crezi ca se merita sa mergi atunci?

    • Mihai Jurca

      Wizz incepe sa zboare de abia de la mijlocul toamnei. Nu mai are acelasi farmec ca vara. Atunci e grozav. In plus, se racoreste si creste mult noaptea.

  • Mihai

    Salut, ce poti sa-mi spui despre inchiriat masina. Pentru inchiriat tariful nu e f mare dar nu stiu restul taxelor cum sunt: combustibil, parcare,etc. Gasesti usor loc de parcare, e aglomerat orasul? Merita rent-a-car sau mai bine cu metrou/autobuz?
    Multumesc.

    • Mihai Jurca

      Salut. Clar cu metrou/autobuz. Reteaua de transport in comun este excelenta si foarte curata. Parcarile sunt foarte scumpe. Nu ai ce sa faci cu masina in Stockholm. Vezi aici cat costa un abonament pe 3 sau 7 zile. Cel pe 7 e rentabil. http://www.sl.se

  • ANDREEA

    Buna, mi-a fost de mare ajutor articolul tau. Am luat deja biletele de avion pentru iulie, 265 euro (pentru doua persoane, Tarom), am rezervat camera la 2Home Apart, 7 nopti = 615 euro.
    Pentru Stockholm Pass, vad ca au mai crescut tarifele, pentru 5 zile sunt in jur de 1.165 SEK /persoana. Desi nu inteleg ce este “Stockholm PASS with Travel” care este undeva la 1.625 SEK / persoana. Ai idee care este diferenta intre cele doua? Eu inteleg ca cel de 1.165 SEK, include intrarea gratuita la peste 60 de obiective turistice + reansport in comun gratuit. Atunci cel de 1.625 Sek, ce are in plus?
    https://www.stockholmpass.com/stockholm-pass-prices.php

    • Mihai Jurca

      In primul rand, eu cumparam Stockholm card, nu Stockholm pass. Cred ca le-au mai schimbat. Din ce imi dau seama, transportul este posibil sa nu mai fie inclus in toate. Dar nu ai nevoie de pass pe 5 zile. Poti vizita lejer in 3 zile tot ce te intereseaza. Si cumperi pass-ul de la fata locului. este si in aeroport un ghiseu si in magazinul Gallerian din centru.

      • Octav

        [i]The Stockholm Card was discontinued on December 31, 2015 and is no longer valid. For more information or tips on what to explore in Stockholm contact us at touristinfo@stockholm.se or visit Stockholm Visitor Center.[/i]

        Am aflat asta in cautarea combinatiei pass+travel, Pacat ca au schimbat. In momentul de fata un card valabil 120 ore (5 zile) costa 1755 SEK fata de 1050 cat fu’ odinioara si gasesti doar la: http://www.stockholmpass.com

        La cat mai multe ponturi! 😉
        \O.

  • geo

    Mihaita draga vreau sa-ti spun ca mi-au fost de mare folos postarile tale, care in mare parte sunt reale suta la suta!!Intre timp anumite lucruri s-au mai schimbat si in Stockholm , dar in mare…..lucrurile sunt asa cum le-ai prezentat tu!!
    Face toti banii sa-ti iei carduri pentru o saptamana pentru transportul in comun….iar la Kungshallen se mananca ieftin si bine de nu mi-a venit sa cred…..in special la libanezi…..dar si la asiatici, italieni, arabi……..am mancat si la greci….un pic mai scump e adevarat dar a fost foarte bine…..
    Una peste alta am petrecut la Stockholm o saptaman de vis si m-as mai duce oricand !!!!

  • Mihaelas

    Buna ziua.
    stti cumva care sunt conditiile de transport si intrari la obiective pentru un copil de 10 ani. Exista reduceri? Multumesc.

  • Parinti Calatori

    Stockholm Card-ul nu mai este valabil incepand cu Decembrie 2015, motiv pe tur care nici link-ul din articolul tau, ce trimite catre mai multe detalii despre acesta, nu mai functioneaza. Multumim pentru restul informatiilor, sunt destul de utile, daca preturile au ramas la acelasi nivel. Ne vom convinge si noi saptamana viitoare 🙂

  • alin

    D-le Mihai ,si ceilalti care ati mers mai recent in Stockholm ,pe ce aeroport ati avut destinatia? Din aeroportul Skavsta e complicat de mers in oras ? Am vazut ca e la o distanta destul de mare .Care ar fi cea mai avantajoasa metoda de a ajunge in oras (Solna) .Mai exista alta varianta pentru transport in comun si vizita obiective turistice gen Stockholm Card ?
    Multumesc

  • alin

    Ok.Multumim frumos.Sper sa fie ok totul e rezervat pt 3-6.06.2018.Faptul ca ajungem in jurul orei 10 seara sper sa nu fie o problema cu transferul la hotel.
    Multumim mult pt sfaturi si raspunsuri.

  • Ivan Chiralina

    Buna Mihai, poti sa imi spui cum e vremea in perioada 8-16 septembrie? Este nevoie de haine groase si umbrela?

    Multumesc

  • Ovidiu

    Salut.
    Mergem la Stockholm la început de iulie.. Se poate face o excursie de o zi la Copenhaga sau Oslo? Cu ce mijloce de transport recomanzi aceasta excursie ?
    Sau, ce orașe din Suedia se pot vizita intr-o zi având în vedere ca avem cazarea în Stocholm .
    Mulțumesc, Ovidiu

    • Mihai Jurca

      La CPH sau Oslo se poate ajunge cu avionul (sub 1h). Sunt multe curse. Altfel faci 6-7 ore. Va recomand in schimb Goteborg, un oras superb (3.5 h cu trenul din Stockholm – http://www.sj.se). Spor!

Leave a Reply to Octav Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *