Good life

Ce mult au ajuns sa coste simplitatea si normalitatea

05/05/2019
jurca-ghiozdan

Pe la sfarsitul anilor ’90, atunci cand am inceput si noi sa ne mai dezmeticim dupa perioada comunista, si a inceput avalansa de produse, servicii si mesaje capitaliste, absoream aproape ca un burete tot ce ni se oferea. Bani si bunavointa sa fie. Aproape orice venea din vezi Doamne lumea buna, era primit cu bratele deschise. Eram ca aia de la Cercul Polar, care vedeau primele raze de soare dupa 4 luni de iarna rece si neagra. Si, incet incet, ziua a crescut, a venit vara, iar soarele nu mai apunea, taman ca la latitudinile nordice. Viata la extreme.

Ai mei ne duceau in fiecare vara, timp de 3 luni, la bunicii de langa Campulung Muscel. Un sat linistit, marginit de doua rauri, la poalele muntelui. Ce mai, apa rece si curata, totul bio, eco, direct din curte, aer curat de mu gaseai nici in tundra siberiana, stiti cum e. Vorba cantecului, viata la tara. Si cu toate astea, ii uram cateva zile ca ne duc acolo. Spuneam ca sunt ultimul taran, ca trebuie sa stau cu taranii, ca trebuie sa mananc cu/ca taranii, asta in timp ce ai mei colegi stau si bat mingea toata vara pe asfaltul incins la 40 de grade. Si pentru ca ai mei colegi nu aveau acel loc numit la tara.

Luna trecuta am fost la Brasov, cu trenul. Este drumul pe care am jurat ca nu-l mai fac cu masina, decat in situatii extreme. La un moment dat, pe dreapta, niste vaci, intr-o zona ingradita, pe langa calea ferata. O bunica ii spune nepotului (cred ca nepot ii era). Uita-te Georgele, sau cum l-o fi chemat pe copil, vacile! Uita-te, ca cine stie cand le mai vezi! Copilul nu a schitat niciun gest. Nimic nu-l putea perturba din joaca sa pe tableta.

Si tot atunci, pe la finalul anilor ’90, odata cu avalasa de magazine nou deschise, a inceput si emanciparea cumparatorului. Merele trebuie sa aiba toate aceeasi forma, aceeasi culoare, acelasi gramaj, codita orientata la 45 de grade nord-est, zero pete, coaja stralucitoare aidoma parchetului proaspat lacuit. Laptele sa fie nu stiu cum, cerealele nu stiu cum, s.a.m.d. Merele alea pe care mi le trimitea toamna bunica-mea, ca sa le iau la scoala, unele mai lovite, altele patate, unele cu vierme in ele, nu dadeau bine in fata colegilor. Imi punea maica-mea un mar mai urat in geanta, fie il aruncam direct, fie il mancam pe ascuns.

Ce sa vezi? Roata s-a intors. Se cauta merele eco, bio, cu forma neregulata. Pai astea sunt bune, nu alea din supermaketuri date cu toate pesticidele. Toti mancam sanatos, sau facem din asta un deziderat. Dimineata niste cereale cu lapte de migdale, apoi un piept de pui cu salata stropita cu otet balsamic, iar seara peste. Evident, inainte de ora 6, ca apoi se depune si nu am facut nicio branza.

Mi se pare ca am ajuns sa fim oamenii extremelor. Ca am detestat atata vreme niste lucruri normale, asa cum ni le-a lasat natura, in detrimentul altora, mai abtibilduite si imbunatatite. Si din pacate, acel normal pe care incepem sa il cautam din ce in ce mai mult – o noapte petrecuta intr-o casa traditionala la tara, o masa luata direct la taran in curte, un mar, o gutuie, o pruna eco-bio – ajung sa coste din ce in ce mai mult. Pentru ca atunci cand erau ieftine si la indemana tuturor, mai nimeni nu si le dorea, iar cei care le consumau o faceau tocmai pentru ca din varii motive nu avea alternative.

Simt ca a venit momentul sa mai lasam si masinile acasa, pentru ca, ce sa vezi, mersul (si) pe jos nu a omorat pe nimeni. O sa vina si momentul in care o sa uitam cand iesim cu prietenii la o cafea ca avem telefon mobil si o sa redescoperim comunicarea, si v-as putea da exemple pana maine. Dar toate cu un pret. E scump sa revii la normalitate.

P.S. Vine Cristina mea acum 10 minute de la unghii. O manichiura french, clasica, costa mai mult decat niste gherute colorate de Archaeopteryx. 

*Fii la curent cu postarile mele. Nu pierde urmatoarele ponturi!

banner-full
banner-mobile
banner-mobile

8 Comments

  • Reply Eugen 06/05/2019 at 10:36

    Nimic mai adevarat!

  • Reply Ilinca 07/05/2019 at 23:28

    Si eu mi-am petrecut toate vacantele de vara, din prima pana in ultima zi, la tara la bunica. Cele mai frumoase! Imi amintesc cu drag si nostalgie de ele…
    P.S. Ce e Archaeopteryx?

    • Reply Mihai Jurca 08/05/2019 at 10:04

      https://ro.wikipedia.org/wiki/Archaeopteryx

      • Reply Athenee Ariana 12/05/2019 at 06:42

        “…Si tot atunci, pe la finalul anilor ’90, odata cu avalasa de magazine…”
        Pe la FINALUL anilor…
        Daca tot vorbim de bio-natural-organic-intoarcerea la origine … Haide sa folosim si cuvintele romanesti consacrate in vorbirea curenta din totdeauna !
        Deci :
        “Pe la SFARSITUL anilor…”

        • Reply Mihai Jurca 12/05/2019 at 18:25

          Cu oameni de acestia, ca tine, nu-mi place sa am de a face. Serios.

  • Reply Evelina 08/05/2019 at 16:42

    Frumos, frumos si iar frumos. Sunt martoră din 94 la toate atitudinile astea chinuite de societate si mentalități….dubioase. Dupa 4 ani locuiti in Ploiești si alti 6 in Bucuresti, m-am întors la bunica acasa de unde am preferat sa fac naveta si sa i intoxic pe toti cu etapele prin care trece pământul primavara. Da, ii obosesc pe colegi si pe prieteni prin poveștile mele cu pomi plantati recent, puisori abia ieșiți din ou si povestea spanacului, de la samnata la salată. Sunt fericita sa vad cum doresc toate sub ochii mei si mi-e tare greu sa inteleg de ce nu este asta normalitatea.
    PS: am invatat sa crosetez din acelasi motiv.

  • Reply Laurentiu 09/05/2019 at 09:30

    Eram in liceu, prin 1993 cand tatal meu, intr-o discutie de-a noastra despre ce cale iti poti alege in viata, mi-a spus ceva similar – cel mai greu este sa fii normal. El nu mai este acum langa mine dar eu nu am uitat ce mi-a spus si inca invat cum sa raman normal.

  • Reply Raluca A. 10/05/2019 at 00:14

    Cum sa reușim totuși sa transmitem copiilor noștri aceste lucruri simple și veritabile? Sa fie puterea exemplului suficientă sau mai rămâne și puterea lor de a alege. Îți las și eu un P.S: ultima data când mi-am făcut manichiura la salon, efectiv am șocat-o pe manichiurista cu faptul ca am vrut o manichiura clasica, chiar nu știa și mi-a și mărturisit ca nu știe cum sa-mi dea forma unghiilor sa fie “perfecte”, in aceeași zi a sărit lacul de pe unghii. A fost ultima data când am ales sa mi le mai fac la salon.

  • Leave a Reply