Browsing Tag

america

Travel tips Uncategorized

Ca asa-i in America! Masa de 2500 kcal, dupa care nu am mai mancat nimic 32 de ore

16/07/2015
mancare-beverlly

[image name=line]

Inainte sa plec in California, imi faceam planurile in legatura cu ce voi manca acolo: burgeri de 5-6 ori, trebuie sa incerc combinatia pizza – aripioare picante cu care ma tot innebuneste varul meu plecat de multa vreme in Ohio, taco, nachos si quesadilla (influenta mexicana), o friptura de vita ca la mama ei acasa, salata coleslaw si colaaaaa cu multa gheata. Cheesecake si alte prostioare dulci, plus nelipsita cafea de la Starbucks. 3 kilograme in plus, intr-o vacanta de 2 saptamani, pareau un obiectiv indraznet in raport cu “bombele” enumerate mai sus.

Si ajung in SUA. Prima zi, prima masa, in zona Hollywood Boulevard. Ora 13:00, o sa vedeti mai incolo de ce am retinut acest aspect. Restaurantul Johnny Rockets (o burgarie pe cinste).

Comanda mea:

  • Smoke House Double (un double burger cu carne de vita si ceva bacon afumat inauntru)
  • O portie de cartofi prajiti (mare cat o zi de post)
  • Cola

johnny

O jumatate de ora am “tras” de acest meniu, in care cartofii nu au mai incaput in poza. ­čśŤ Eu, care de obicei mananc asemenea unui pelican. Rapid si nemestecat. Muscam din burgerul acela parca si nu se mai termina. Despre gustul mancarii ce sa zic? Savuroasa, da-o incolo! Dar grea.

A doua zi … mai mananca Jurca ceva, daca mai poti. Nu-mi venea sa pun mana nici macar pe un covrigel. Zic, e de la fusul orar. Intre Bucuresti si Los Angeles fiind o diferenta de 10 ore, sigur stomacul are propriile obiceiuri. Cand sunt treaz in SUA de fapt e noapte in Romania si nu sunt obisnuit sa mananc si invers. Dar de unde? Combinatia burger+cartofi+cola mi-a tinut de foame de joi de la 13.00 pana vineri seara la 21.00.

Hai sa explic si fenomenul. Intru pe site-ul Johnny Rockets la sectiunea “nutrition calculator” si introduc cele consumate. Rezultat final 2360 kcal. M-am crucit!

Cum adica, am mancat la o masa mai mult decat ar fi fost normal intr-o zi intreaga si inca un mic dejun din ziua urmatoare? Se pare ca da.

johnny-calorii

 

Dedicatie cu calorii. Fara numar!

Mancarea in SUA este extrem de bogata in calorii. Este obligatoriu ca in orice meniu, pe langa numele preparatului si pret, sa apara si numarul acestora.

Numai ca la stilul in care se hranesc multi acolo, limita de 2000 de kcal pe care un om normal ar trebui sa le serveasca zilnic, este un reper inlaturat dupa masa de pranz.

Portiile sunt foarte mari, iar sosurile, maionezele, ketchupurile, sunt distribuite cu multa generozitate.

Iata un alt meniu de restaurant.

paste-meniu

Niciun fel de paste nu are sub 1200 Kcal. Sunt feluri care sar lejer de 2400 kcal. Pana si pestele si fructele de mare sar lejer de 1500 kcal pe portie.

Hai sa vedem la salate! :)) E “bine”, nu?

paste-meniu-2

Afisarea numarului de calorii in meniuri a ajuns, dupa umila-mi parere, exact ca mesajele de pe pachetele de tigari. Cine e setat sa consume/fumeze, nu stiu daca le mai vede.

Noi, europenii, obisnuiti cu mancare mai putina si mai de calitate (desi si noi romanii mancam un pic mai mult decat francezii sau spaniolii), ne facem cruce cand vedem portiile de peste ocean. Am ajuns la concluzia impreuna cu Cristina mea ca cel mai bine este sa comandam un antreu si un fel principal, si tot era multa mancare la mijloc.

In alta ordine de idei, preturile la mancare sunt decente in California. Meniul cu burger de mai sus costa cam 12 dolari burgerul, si alti cate 2,5-3 dolari bautura si cartofii. Bauturile gazoase sunt de obicei cu refill. Platesti paharul si bei cat poti! Daca nu vrei sucuri, apa cu gheata este gratuita.

Un cuplu mananca bine cu 30 de dolari (mancaruri si bauturi racoritoare). Bacsis se lasa cam 15%. America baby!

Bilantul dupa doua saptamani de SUA:

  • cred ca numar pe degetele de la 2 maini cate mese am servit
  • am slabit 2-3 kilograme
  • nu as da ciorba cu bors de acasa pe nimic din lumea asta.

 

* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

banner-full
banner-mobile
banner-mobile
Travel tips Uncategorized

Desertul Mojave si Zzyzx Road. Cum ti se scurge energia la 47 de grade Celsius

01/07/2015
mojave

[image name=line]

Zzyzx Road. Nu sunt nebun si nici nu m-am atins de bautura! Acest drum chiar exista, in California, cum mergi de la Los Angeles catre Las Vegas.

Curtis Howe Springer, cel care a botezat in 1944 aceasta bucata de drum de 7,2 kilometri, a fost cat se poate clar. A vrut ca Zzyzx sa fie ultimul cuvant in alfabetul limbii engleze. Ma crucesc de rationament si trec mai departe la poveste.

Fantastic e faptul ca acest drum trece prin desertul Mojave. Iesi din autostrada 15 (Los Angeles – Las Vegas), virezi dreapta si aterizezi in locul unde ai impresia ca se termina lumea. Stanga, dreapta, fata, spate, numai praf, pietre si vegetatie desertica. Chiar si liniile galbene de pe axul drumului, pe care le vezi in pozele de mai jos – se termina cand dai de semnul Mojave National Preserve.

Pentru noi, europeni, in SUA este relativ greu sa te orientezi la distante, volume, greutati sau temperaturi. Cum totul este in mile, trebuie sa stai si sa calculezi ce inseamna ca la 1/2 mile trebuie sa virezi dreapta. La fel cu produsele din supermarket. Ce inseamna 2 livre de portocale sau 16 oz de Cola.

Asa nu stiam nici cat inseamna cele 117 grade Fahrenheit pe care mi le arata in desert displayul masinii. Un lucru este sigur, insa. Simteai ca ti se taie picioarele la fiecare doi pasi pe care ii faci si ca incepi sa vezi neclar. Incepusem sa punem pariuri daca nu va aparea si un coiot trecand drumul agale. Doar suntem in parohia sa.

Ploaia este o raritate in desertul Mojave. Citeam ca in 1986 au cazut numai 38 l/mp de apa in zona. Cu alte cuvinte cat ar ploua in Romania intr-o luna secetoasa.

In desert nu are rost sa te afunzi mai mult de 2-3 kilometri, faci rapid cateva poze si ai plecat. Caldura te omoara. Iar cand ajungi in Las Vegas intri pe net si transformi. 117 grade Fahrenheit = 47,22222 grade Celsius.

Cati de 2 dupa virgula? Cati vrei.

mojave-1

mojave-2

mojave-3

mojave-4

mojave-5

mojave-6

mojave-7

mojave-8

mojave-9

mojave-10

mojave-11

mojave-12

Am venit sa traiesc visul american cu Air France si il fotografiez cu un Canon 70D. Compania nationala aeriana franceza zboara la Los Angeles cu Airbus A 380, cel mai mare avion de pasageri din lume.

 

* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

banner-full
banner-mobile
banner-mobile
Travel tips Uncategorized

Restaurant Meal Prices. Stii ce preturi sunt la mancare in America?

12/05/2015
fast-food
[image name=line]

Nu (mai) fac un secret din faptul ca in vacanta de vara vreau si trebuie sa ajung in Statele Unite. Si cum stateam aseara la un pahar de vin cu doamna mea intr-un sky-bar din Centrul Vechi (ala nou deschis), imi zice la un moment dat ca parca ar manca ceva. In regula, hai sa cerem un meniu.

Si nu va zic ca incepe sa-mi spuna. De asta mancam in America la … Cele mai bune paste erau in Franta la … Mancarea chinezeasca cea mai gustoasa era in restaurantul … Mai mama, stiu ca ai zburat 2 ani la Emirates,┬áprin toata lumea, dar totusi! Pentru noi, muritorii!? ­čśŤ

Iar o voce interioara ma mana s-o intreb daca e scumpa mancarea in America. Si mai ceva ca in scamatoriile lui Iozefini, apare smartphone-ul pe masa si il deschide pe RestaurantMealPrices.com. E un site care iti arata meniurile mai multor lanturi de restaurante din SUA.

“La Cheesecake Factory mancam salate si burgeri, iar cheesecake-urile erau de enspe mii de feluri. Buffalo wings (aripioare) sunt bune la T.G.I. Friday’s. La Denny’s sunt fripturi excelente, iar la Chilli’s mananci o quesadilla de te lingi pe degete”.

Apa e gratuita aproape peste tot, din partea casei, iar portiile sunt uriase. Americanesti. Cu 10 dolari mananci pe saturate.

Am ales sa o cred pe cuvant, pana in vara, cand o sa va relatez de la fata locului. Doar a fost “numai” de vreo 30 de ori pana acum in SUA. ┬á­čÖé Spor!

meal-prices

* Foto header: RestaurantMealPrices.com

Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

banner-full
banner-mobile
banner-mobile
Travel tips Uncategorized

PROMO Air France spre America de Nord – Miami, San Francisco si Mexico

22/05/2014
umbrele
[image name=line]

Air France vine cu ┬áo noua promotie de tipul “3 zile, 3 destinatii”. De data aceasta sunt 3 orase din America de Nord.

  • Miami – 619 euro
  • San Francisco – 729 euro
  • Mexico – 699 euro

Regulile tarifului:

  • Perioada de vanzare: 22,23 si 24 Mai 2014
  • Perioada calatoriei: 23 August 2014 – 31 Martie 2015
  • Sedera minima: o sambata noapte
  • Sedere maxima: 3 luni

Rezervarile se fac pe site-ul Air France.

 

* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

banner-full
banner-mobile
banner-mobile
Travel Design Travel tips Uncategorized

Travel Design. Cum calatorim (aproape) low cost catre Statele Unite ale Americii

29/04/2014
america
[image name=line]

Cum era vorba aceea, ca in America totul e posibil? O farama de adevar mai ca trebuie sa fie la mijloc, altfel nu s-ar fi impamantenit zicala asta. Sa pleci sarac peste ocean si sa ajungi bogat in cativa ani, s-a mai vazut. E drept, ca se poate si invers! Ce ai luat pe mere in Romania sa dai pe pere in State.

Tare as vrea sa simt pe propria piele acest “totul e posibil” si la biletele de avion, sa zicem. Sa inceapa companiile sa se bata in oferte de 199 sau 299 de euro, ca sa ma treaca oceanul. Sa ma agaseze saptamanal cu oferte, sa dea cutia postala pe afara de atatea mesaje publicitare primite, sa …, sa … Sa ma linistesc, nu?

La mijloc, totusi, e un calcul strict economic. Cherosenul costa, taxele de aeroport nu sunt “chiar” ­čśŤ la nivelul celor de trecere a podului de la Cernavoda, iar intre Europa si America mai e o garla la mijloc (a se citi ocean).

Asa ca va trebui sa lucrez cu materialul clientului. Am intocmit cateva rute pe care nu ti le dau neaparat motoarele de cautare de bilete de avion. Si vreau sa fac cateva precizari din capul locului, ca sa nu existe discutii dupa aceea:

  • Cursele mai ieftine pe care le vei vedea mai jos, nu sunt cu plecare din Romania. E bine sa tii cont de ele daca ajungi intr-un oras european si vrei sa pleci de acolo la NY, Los Angeles sau Miami.
  • “Pretul acela nu exista”. Daca pun captura pe site, inseamna ca el este real. Nu ma apuc sa il mazgalesc in Photoshop.
  • “Pai da, dar cu compania X costa numa’ 499”. Este posibil, nu zic asta. Dar preturile acelea de 499, 550, sau mai stiu eu cat, sunt valabile numai in perioadele promotionale. Eu iti dau ce gasesti de obicei, fara promotie.

In concluzie, ca sa trec la “fapte”, ce vei vedea mai jos sunt cateva surse de inspiratie. Mai departe, te joci tu cu ele si iti compui vacanta.

 

“Filiera nordica”

Niste norvegieni, pe numele lor Norwegian.com, si-au cumparat vreo 4 Dreamlinere (Boeing 787) si se plimba cu ele. Si daca ai 329 de euro, te duc si pe tine de la Oslo la New York, in 8 ore. E drept, ca in acest pret este inclus numai un bagaj de mana de 10 kilograme.

Tot de la Oslo, poti merge in Florida (peninsula unde se afla Miami), cu vreo 380 de euro. Hai, ca nu-i rau!

Si cum compania (foarte buna, am zburat cu ei de 3 ori) este intr-o continua expansiune, pe harta destinatiilor transatlantice apar si zboruri din Stockholm, Bergen sau Copenhaga.

  • Stockholm – New York, cu retur pe 26 decembrie, 358 euro
  • Bergen – New York, 291 de euro, acum, in luna mai 2014

Pana la Oslo te poti duce cu low cost, din Bucuresti. In toamna, cand se lasa frigul deasupra Norvegiei, turistii incep sa devina minoritari in avioanele spre aceasta destinatie. Cerere mica = preturi mai bune. Cu noroc, poti lua biletul si la 160 RON. Dar calculeaza cam 100 de euro, poate si putin peste, pentru un zbor cu tot cu bagaj. Plus un transfer de la aeroportul din Torp catre Gardermoen.

Spre Stockholm ar trebui sa pandesti un promo de 99 de euro de la TAROM, altfel, pretul pleaca de pe la 155 de euro.

dreamliner

Foto: Norwegian.com

Welcome to Miami

Jetairfly.com zboara din Bruxelles spre Miami, cu Boeing 767. In biletul de 400 de euro este inclus si bagajul de cala de 20 de kilograme, ceea ce inseamna ca asta e pretul final. Cele mai ieftine zboruri sunt in luna mai 2014.

Spre Bruxelles se ajunge fie cu low-cost, fie cu operatorul national.

Din Dublin, cu Aer Lingus

Aer Lingus este compania nationala irlandeza. Nu pot spune ca 497 de euro e un pret iesit din comun pentru o cursa Dublin – New York. Dar, cum exista Ryanair din Bucuresti, poti face un 2 in 1 – si Dublin si New York, intr-o vacanta de 2 saptamani.

In pretul biletului Aer Lingus este inclusa o valiza de 23 de kilograme. Din Bucuresti dai sub 100 de euro pe un zbor spre Dublin (vezi Ryanair), dar mai pui cativa banuti daca vrei si bagaj de cala. Repet, zborul se preteaza celor care vor sa vada si Irlanda. Altfel, sunt oferte mai bune.

509 euro cu Qatar Airways

Desi nu este nici pe departe companie low-cost, nu aveam cum sa trec peste incredibilul pret de 509 euro al celor de la Qatar, pentru un zbor Bucuresti – New York.

Partea proasta: zborul are escala in Doha. Pleci spre est, ca sa te intorci spre vest.

Partea buna: tariful e valabil tot anul (nu e acum o promotie), iar serviciile sunt de cea mai buna calitate.

[wpsgallery]

Experienta Emirates

Iar o sa ziceti: nu-i low-cost! Dar la 544 de euro pana la New York cu Emirates, te freci la ochi ca sa vezi daca nu cumva e ceva ireal. Boeing-urile 777-300 ale celor de la Emirates fac curse regulate intre Milano si New York. Zborul dureaza 9 ore la dus si vreo 8 la intors. Bagaj de cala – 30 de kilograme!!!

Pana la Milano parca mergi si pe jos. Daca nu, cu una din numeroasele curse care pleaca zilnic din Bucuresti.

* Foto header: profirrigation.com. Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

banner-full
banner-mobile
banner-mobile