Browsing Tag

mic dejun

Uncategorized

De ce imi rezerv (foarte) rar camera de hotel cu tot cu mic dejun

07/09/2015
gogosi

[image name=line]

Se spune ca restaurantele fac bani cu bauturile. Daca te duci la pranz, la un meniu al zilei, spre exemplu, “scapi” cu 17-22 de lei, in functie de meniul si pretentiile restaurantului. Daca mai adaugi o bautura, iar patronii de restaurante stiu ca o vei face – din obisnuita sau de rusine ca se uita chelnerul nu stiu cum la tine cand te intreaba ce bei, iar tu spui ca nimic – pretul creste cu 7-10 lei. In fine, cu tot cu un mic bacsis la final, ajungi pe la 30 de lei.

Sincer va spun ca urasc mic dejunurile luate in hotelurile din Europa. Unu la mana ca nu sunt genul care sa manance pana nu mai poate, numai ca sa impinga cat mai mult spre seara masa de pranz, si eventual sa o comaseze cu cina.

Doi, cafeaua e proasta aproape peste tot si ma enervez si mai mult. Plus ca mezeluri nu mananc, cascaval nici atat, deci optiunile sunt limitate.

Daca acum cativa ani, in sistemele de rezervare mai toate camerele de hotel aveau mic dejunul inclus, acum, din motive financiare, preturile sunt diferite. Ca la low-cost. Platesti basic ca te sui in avion, apoi adaugi si cu ce te urci dupa tine. Fiecare extraoptiune costa.

Si ajungi sa constati ca un mic dejun costa de la 10-12 euro in plus de persoana, pe zi. Se pune intrebarea – merita sa platesti aceasta suma sau nu?

In principiu, la un hotel de 3 stele nu poti avea pretentii de mic dejun variat si bun in acelasi timp. Cel mult corect. Sigur, exista si exceptii, dar rare. In mod normal, esti omenit la aceste hoteluri cu o tava plina cu salamuri, parizer, cascaval, fructe, legume, marmelade, miere, cateva dulciuri, apa, sucuri, ceai si cafea. Nimic spectaculos.

Pai de 10 euro nu mai bine iesi frumos din hotel si te asezi la cafeneaua din coltul strazii? La “firul ierbii”? Sa simti pulsul strazii. Italienii care se opresc la un croissant si un espresso in drum spre job, grecii care stau tolaniti la terase de la 9 dimineata sau in fata unui sandwich cu bagheta d’aia crocanta cu jamon in interior si un caffe latte in Passeig de Gracia din Barcelona? Zic si eu, nu dau cu parul.

clatita

Ce te faci daca stai o saptamana intr-un hotel? In prima vei gusta din toate, in a doua te concentrezi pe 2-3 chestii, apoi te vei satura numai din priviri. Ca e normal. Nu poti manca acelasi lucru zile la rand.

La 4 stele, in special la hotelurile din marile lanturi internationale, situatia se schimba. Cele mai bune mic-dejunuri le-am luat la Radisson. Mancarea era atat de variata incat puteai sa stai 5 zile in hotel, ca nu repetai meniul.

In Spania este mancare foarte buna, dar depinde de ce mana ai in alegerea hotelului. In Italia am plecat mereu dezamagit de la masa. Desi italienii au una dintre cele mai bune bucatarii europene, micul dejun este sarac in multe locuri. Nu mai fac alte incercari. In Franta la fel. Tarile nordice prezinta mic dejunuri bogate, de multe ori incluse in pretul camerei, dar mancarea este dulce. Au suedezii enspe mii de icre, paste de peste, hering marinat, etc, dar care au o tona de zahar adaugat. Iar in tarile in care porcul e la putere (Germania, Cehia, Austria, Europa de Est) se merge de regula pe cantitate.

Daca vrei spectacol dimineata in farfurie, alege hotelurile boutique, “hipsteresti” cum le mai spun eu. Acolo e altceva. Multe dintre ele au bucatari angajati care lucreaza mereu la imbunatatirea meniului.

Top 3-ul meu personal, nu neaparat in aceasta ordine:

Lista cu cele proaste nu o mai fac, ca s-ar bate multe pentru podium. Mai ales hoteluri din Cehia si Italia. Voi, de unde aveti cele mai faine amintiri in materie de mic dejun? Tara sau orasul. 🙂

 

* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

banner-full
banner-mobile
banner-mobile
Good life Uncategorized

Mic dejun in Andaluzia. Tostada, salmorejo, churros si jamon iberico

16/04/2015
restaurant-cordoba
[image name=line]

Poate imi explica si mie cineva de ce atunci cand sunt acasa, la Bucuresti, nu imi vine sa ma ating de mancare pana la 10-11 dimineata, iar cand plec in deplasare, o mana invizibila ma ridica din pat, ma trimite la “refresh-at”, apoi ma dirijeaza aidoma unui somnambul catre restaurantul hotelului. Mancare, mancare, mancare … Ciudat sentiment.

Cordoba, intr-o zi de mai. Sunt deja 24 de grade afara, desi ceasul n-a batut demult de ora 9. Ne asezam la o masuta, pe strada, in fata unei bodegi, pentru micul dejun. Meniul, evident, in limba spaniola. In afara de jamon, masline, paine si tomate, mare lucru nu-mi suna familiar. Vine gazda, si … incepe “sportul” vorbirii. Ca in bancul acela – ma dor mainile de cat de mult am vorbit. Noi in engleza, el in spaniola. Noroc ca la un moment dat am aruncat o vorba in romana. N-am apucat sa termin propozitia si omul nostru a si preluat din zbor initiativa. Pai de ce nu ziceti baieti ca sunteti din Romania? Eh, acum ce era sa fac!? Sa te intreb daca nu esti bulgar, sau sarb, sau ungur, sau austriac, sau roman. Trebuia tu sa te prinzi! A zambit.

cordoba-1

Facem asadar cunostinta cu Marian, un roman plecat de 11 ani din Slatina, cu o romana care aducea cu limba vorbita de Raducioiu dupa un an petrecut in Italia. Cica jucase si fotbal cand a fost mic in aceeasi echipa cu Sabin Ilie.

In fine. Mariane, adu-ne ceva ce mananca oamenii astia pe aici. Ceva traditional. Sa vedem si noi cum ni se pare Andaluzia cu burta plina.

Pai … tostada! Asa sa-i ramana numele. Dar ce e aia? Paine prajita, baza pentru orice mic dejun veritabil sudist. Feliile mari, parpalite in graba pe ambele parti, se ungeau cu ulei de masline, se presara un praf de sare si se evaporau din farfurie cat ai zice peste. Asta este varianta de baza. Altii, complica un pic reteta, facand un fel de pan a la catalana – paine, ulei, sare si o rosie cu care freci felia la final. Usturoiul e optional, in functie de ce program ai in ziua respectiva. 😛

Vazand ca nu suntem incantati din cale afara, Marian al nostru pluseaza. Va dau salmorejo! Oameni buni, ceva s-a rupt acolo iremediabil. Acest salmorejo este cea mai mare binefacere a gastronomiei intr-o dimineata calda de vara. Intr-un piure de rosii se adauga ulei de masline, miez de paine, putin usturoi, sare si piper dupa gust, un strop de apa. Si se dau la blender. La final, in compozitia groasa ca un aluat de chec, se arunca o mana de jamon iberico taiat in cubulete cubulete si niste ou fiert taiat, la fel, marunt. Minunatia, lasata peste noapte la frigider, se intinde pe painea prajita. Pai vezi Mariane, incepi sa iti revii!

Hai adu-ne si niste jamon, ca plange masa. Jamonul iberico adevarat nu are nicio legatura cu ce se gaseste la noi in magazine. Carnea este inchisa la culoare, doar provine de la porcul negru (pata negra) – crescut in libertate si hranit cu ghinda. Trebuie musai sa vezi prin carne niste firicele subtiri de grasime, iar invelisul de la exterior (slanina) trebuie sa aiba un usor gust de iute/ranced. Un kilogram de jamon veritabil poate ajunge si la 200-300 de euro.

jamon

Langa jamon si salmorejo se pot strecura cateva bucatele de branza maturata (ceva intre telemeau si burduful romanesc) sau un pumn de masline, care sunt in Andaluzia precum semintele pe stadioanele romanesti. Un lucru interesant e ca maslinele sunt folosite pe post de covrigei sau alune si cand bei o bere.

Daca vrei un mic dejun mai usor, iti recomand churros – un soi de gogosi lungi, servite cu cafea cu lapte sau ciocolata calda. Churros-ul in stanga, cafeaua in dreapta si cu ziarul sub nas. Cam acesta este ritualul din prima parte a zilei pentru batraneii iesiti la bodega din colt. Urmeaza masa de pranz, despre care va povestesc intr-un articol viitor.

churros

masline

* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

banner-full
banner-mobile
banner-mobile