Browsing Tag

normalitate

Good life

Ce mult au ajuns sa coste simplitatea si normalitatea

05/05/2019
jurca-ghiozdan

Pe la sfarsitul anilor ’90, atunci cand am inceput si noi sa ne mai dezmeticim dupa perioada comunista, si a inceput avalansa de produse, servicii si mesaje capitaliste, absoream aproape ca un burete tot ce ni se oferea. Bani si bunavointa sa fie. Aproape orice venea din vezi Doamne lumea buna, era primit cu bratele deschise. Eram ca aia de la Cercul Polar, care vedeau primele raze de soare dupa 4 luni de iarna rece si neagra. Si, incet incet, ziua a crescut, a venit vara, iar soarele nu mai apunea, taman ca la latitudinile nordice. Viata la extreme.

Ai mei ne duceau in fiecare vara, timp de 3 luni, la bunicii de langa Campulung Muscel. Un sat linistit, marginit de doua rauri, la poalele muntelui. Ce mai, apa rece si curata, totul bio, eco, direct din curte, aer curat de mu gaseai nici in tundra siberiana, stiti cum e. Vorba cantecului, viata la tara. Si cu toate astea, ii uram cateva zile ca ne duc acolo. Spuneam ca sunt ultimul taran, ca trebuie sa stau cu taranii, ca trebuie sa mananc cu/ca taranii, asta in timp ce ai mei colegi stau si bat mingea toata vara pe asfaltul incins la 40 de grade. Si pentru ca ai mei colegi nu aveau acel loc numit la tara.

Luna trecuta am fost la Brasov, cu trenul. Este drumul pe care am jurat ca nu-l mai fac cu masina, decat in situatii extreme. La un moment dat, pe dreapta, niste vaci, intr-o zona ingradita, pe langa calea ferata. O bunica ii spune nepotului (cred ca nepot ii era). Uita-te Georgele, sau cum l-o fi chemat pe copil, vacile! Uita-te, ca cine stie cand le mai vezi! Copilul nu a schitat niciun gest. Nimic nu-l putea perturba din joaca sa pe tableta.

Si tot atunci, pe la finalul anilor ’90, odata cu avalasa de magazine nou deschise, a inceput si emanciparea cumparatorului. Merele trebuie sa aiba toate aceeasi forma, aceeasi culoare, acelasi gramaj, codita orientata la 45 de grade nord-est, zero pete, coaja stralucitoare aidoma parchetului proaspat lacuit. Laptele sa fie nu stiu cum, cerealele nu stiu cum, s.a.m.d. Merele alea pe care mi le trimitea toamna bunica-mea, ca sa le iau la scoala, unele mai lovite, altele patate, unele cu vierme in ele, nu dadeau bine in fata colegilor. Imi punea maica-mea un mar mai urat in geanta, fie il aruncam direct, fie il mancam pe ascuns.

Ce sa vezi? Roata s-a intors. Se cauta merele eco, bio, cu forma neregulata. Pai astea sunt bune, nu alea din supermaketuri date cu toate pesticidele. Toti mancam sanatos, sau facem din asta un deziderat. Dimineata niste cereale cu lapte de migdale, apoi un piept de pui cu salata stropita cu otet balsamic, iar seara peste. Evident, inainte de ora 6, ca apoi se depune si nu am facut nicio branza.

Mi se pare ca am ajuns sa fim oamenii extremelor. Ca am detestat atata vreme niste lucruri normale, asa cum ni le-a lasat natura, in detrimentul altora, mai abtibilduite si imbunatatite. Si din pacate, acel normal pe care incepem sa il cautam din ce in ce mai mult – o noapte petrecuta intr-o casa traditionala la tara, o masa luata direct la taran in curte, un mar, o gutuie, o pruna eco-bio – ajung sa coste din ce in ce mai mult. Pentru ca atunci cand erau ieftine si la indemana tuturor, mai nimeni nu si le dorea, iar cei care le consumau o faceau tocmai pentru ca din varii motive nu avea alternative.

Simt ca a venit momentul sa mai lasam si masinile acasa, pentru ca, ce sa vezi, mersul (si) pe jos nu a omorat pe nimeni. O sa vina si momentul in care o sa uitam cand iesim cu prietenii la o cafea ca avem telefon mobil si o sa redescoperim comunicarea, si v-as putea da exemple pana maine. Dar toate cu un pret. E scump sa revii la normalitate.

P.S. Vine Cristina mea acum 10 minute de la unghii. O manichiura french, clasica, costa mai mult decat niste gherute colorate de Archaeopteryx. 

banner-full
banner-mobile
banner-mobile