Browsing Tag

postcard

Travel tips

Postcard from Innsbruck

25/11/2020
innsbruck-zapada

Doua zile in a nins din abundenta si a batut viscolul. Norii s-au imprastiat si e soare acum in Stubai, pe ghetar. Pesemne e un ger acolo sus la 3.000 de metri de-ti ingheata si gandurile nu numai nasul. Ratracurile si-au facut datoria. Au lucrat aproape toata noaptea, si chiar si asa, cel putin in prima parte a zilei sigur nu se va putea schia. Zapada are si 3 metri in locurile unde a fost troienita si in orice moment o bucata se poate desprinde si o poate lua la vale, maturand tot, pana jos pe vale.

Poate ca n-ar fi o idee rea sa dam o fuga pana in Innsbruck, e la juma’ de ceas de mers cu masina. Si cine stie, daca situatia se imbunatateste putem face oricand cale intoarsa.

Austriecii astia parca fac orase din piese Lego. Au cate o cetate, un castel, o fortareata de acum cateva sute bune de ani, o biserica, o catedrala a carei varsta s-a pierdut prin scrierile vremurilor demult apuse, iar in jurul acestora se apuca de brodat. Aici pun primaria, colo-sa e orasul vechi. Fac o sala de concerte, toata numai din sticla, lemn si otel. Cateva centre comerciale aidoma unor galerii de arta, cu magazine de ciocolata fina elvetiana, si mici cafenele si locante in care oamenii par ca si-au lasat la usa toate grijile, temerile si graba. E un oras suficient de mare incat sa nu te plictisesti si sa treci doua zile la rand pe aceeasi strada, dar suficient de mic si intim cat sa fie facut la pas intr-o dupa-amiaza insorita de decembrie.

Cand ai suficiente piese de Lego, si mai ales variate – ca forma si textura – odata pusi pilonii principali, treci la fineturi. Arunci niste linii serpuite de tramvai prin oras. Nu multe, cat sa le numeri pe degetele de la o mana, dar sufiente cat sa mute cateva strazi mai incolo un niste perechi de pantofi pe care nu vei zari vreodata noroi si murdarie. Ca mai toti austriecii, si oamenii care traiesc in Innsbruck sunt atenti la detalii. Sunt ordonati, rigurosi, dar cu o doza considerabil mai mare de relaxare fata de vecinii lor nemti. Cand ii vad pe austrieci, parca il vad pe unchiu-miu din Sibiu, fost lector la Litere la Lucian Blaga, care isi calca zilnic camasa doar ca sa se duca sa cumpere paine de la franzelaria din coltul strazii.

Mai faci o telecabina care duce sus in munte, sau un funicular, ale carui statii terasate te lasa sa descoperi panorama orasul de la altitudini diferite. Diametral opus de versantul pe care urca funicularul este trambulina de sarituri cu schiurile, doar istoria nu a consemnat degeaba doua editii ale Jocurilor Olimpice de Iarna (1964 si 1976) care s-au tinut la Podul de pe raul Inn, traducerea mot a mot a denumirii Innsbruck.

Ultima decada a lunii noiembrie creste prin traditie forfota in oras. Casutele cu globulete, vin fiert, carnati, carne si ceapa prajita, turta dulce si alte dulciuri aromate, chiar si ciorapi tricotati in tricolorul Craciunului (rosu, alb si verde) isi fac aparitia si insufletesc mai multe locuri din oras. Anul acesta e diferit. Sigur nu mai e ca anul trecut. Parca nici nu vreau sa stiu ce s-a schimbat, ce s-a anulat, ce s-a restrictionat. E o perioada si o sa treaca si asta, ca multe altele. Eu am in suflet Innsbruck-ul meu, ordonat, curat, parfumat. Locul in care pana si o cafea la pahar de carton si un strudel luat in fuga de la pravalia din colt, au gust de sarbatoare pe o bancuta din centrul orasului.

Intre timp, pe munte lucrurile arata mai bine. Sunt semne ca maine se va putea schia. Daca nu, mai stam o tura si tot asa. Intr-un final vom reveni la normal. Life is life!

Cu drag,

Jurca

banner-full
banner-mobile
banner-mobile