Browsing Tag

targ craciun

Uncategorized

La targul de Craciun din incinta Aeroportului din Munchen

03/12/2018
munchen-craciun-1

Aseara m-am intors din Austria. Asa ar fi sunat prima fraza, daca avionul TAROM de Bucuresti nu ar fi avut inraziere vreo doua ore si jumatate. Dar cum am ajuns bine de tot dupa miezul noptii, i-am urat sotiei care ma astepta in pragul casei un calduros buna dimineata!

Ideea. Cum mergeam binedispus de la Ischgl catre aeroportul din Munchen (drum de vreo 3 ceasuri si jumatate), cu microbuzul care ne asigura transferul, ma pune nestavilita-mi curiozitate sa arunc un ochi pe pagina de la Otopeni. O fi plecat sau nu la timp avionul? Si cand vad o ditamai frumusetea de intarziere, 2 ore si jumatate, incepe in mintea mea o avalansa de invective. Noroc cu soferul, caruia spunandu-i ca avem aproape 3 ore intarziere, vine cu ideea salvatoare. Vedeti ca intre terminale, in zona Munich Airport’s MAC Forum, este organizata o piata de Craciun. Ma uit la coleg, zic – asta face misto de noi, e pus pe glume!

Ajungem in aeroport, intrebam niste stewardese de la compania Germania – ati vazut vreun targ, unde e targul, cum ajungem!? Scuze, noi nu suntem de aici, nu stim nimic de targ.

Mai intreb doua persoane, pesemne calatori aflati in tranzit si … nimic. Ma salveaza o domnisoara cu niste ochi de un albastru patrunzator, de la desk-ul de informatii – targul este tot in fata, distractie placuta!

Oameni buni, il mai stiti pe Kevin din Singur Acasa, cu manusile prinse de maini, in fata bradului de Craciun din Rockefeller Centre din New York? Asa eram si eu. Cocotat pe o scara rulanta, de unde se deschidea in fata ochilor poate cea mai frumoasa piata de Craciun vazuta in ultima vreme. Totul este sub o cupola imensa, este viu colorat, iar acustica este senzationala. Tocmai ce se desfasura o cantare a unei formatii germane. Fain, fain, fain de tot. In mijloc este un patinoar unde te poti relaxa, iar de jur imprejur, un fel de padure de pini. Iar pe margini, casute care vand tot ce se preteaza unui targ de Craciun – carnati, castane coapte, bere, vin fiert, turta dulce, migdale glazurate, decoratiuni de pom, niste hainute de pici si alte mici nimicuri.

Targul a ajuns la cea de-a 20-a editie (link aici) si este deschis zilnic, de la 11 dimineata la 9 seara, pana pe 26 decembrie. Merita vizitat daca va intarzie avionul, daca ajungeti mai repede la aeroport sau daca aveti o escala de cateva ceasuri in capitala Bavariei. E fain ca poti sa intri si daca nu ai checkin-ul facut.

munchen-craciun-2
munchen-craciun-3

munchen-craciun-4

munchen-craciun-5
munchen-craciun-6

munchen-craciun-7

munchen-craciun-8
munchen-craciun-9

munchen-craciun-10

banner-full
banner-mobile
banner-mobile
Travel tips

Targul de Craciun de la Budapesta, impresii si poze

26/11/2018
mihai-jurca-budapesta

Intamplarea a facut ca anul acesta sa ajung inca din luna noiembrie in mai multe targuri de Craciun, aflate aproape de granita de vest a Romaniei – Viena si Budapesta. O sa va povestesc cate ceva in articolul de astazi despre targul de la Budapesta. Targul deschis in centru, taman in piata aflata la capatul liniei galbene de metrou (linia istorica), Vorosmarty Ter.

Sa stiti din capul locului, nu e un targ mare, cred sa aiba cam cat o jumatate de teren de fotbal. Multe casute de lemn aranjate frumos, unde sa vand fel si fel de decoratiuni de Craciun, obiecte de artizanat, turta dulce, alte dulciuri, pielarie, genti, etc. De bun gust, nu am vazut chinezarii care sa zgarie retina.

Dar stiti cum e cu toate targurile de Craciun. Aceste tonete sunt doar un pretext de plimbare catre adevarata atractie, si anume standurile de mancare, care sunt spectaculoase, bucataria maghiara fiind foarte gustoasa. Exista un stand care foloseste langosile (o gogoasa sarata) ca baza pentru aproape tot ce serveste. Se ia un langos cald si se adauga ce doreste clientul: branza si smantana, gulas, carne de pui, o tocanita de carne cu legume, s.a.m.d. Bun spre foarte bun. Preturile undeva intre 1500 si 2500 de forinti (21-36 lei), in functie de topping.

Am vazut un stand unde se facea somon gatit/afumat la cald. Se punea bucata de somon la cateva zeci de centimetri deasupra focului, iar pestele se si cocea, dar se si afuma putin. Impactul vizual, de asemenea foarte bun, dar parca nu am mers la targul de Craciun sa mananc somon afumat.

In centrul pietei sunt multe standuri cu mancare gatita. De la purcei de lapte, la toate carneturile de pe lume, in forme si moduri de gatire diferite, tocanite, salate, garnituri. Stomac sa ai. Iar un alt stand la care era coada ca pe vremea comunistilor era cel de kurtos kalacs (16-20 de lei bucata). Gatiti pe loc, mirosul lor trezeste la viata si statuile din piata. In rest, vin fiert, cateva concerte seara, si un brad de luat in poza. Targul de la Vorosmarty Ter este deschis pana pe 1 ianuarie 2019. In paralel se organizeaza un alt targ in fata bazilicii Sfantul Stefan, dar acesta nu era deschis cand am ajuns eu in Budapesta. Poze acum!

targ-craciun-budapesta-1
targ-craciun-budapesta-2

targ-craciun-budapesta-3

targ-craciun-budapesta-5
targ-craciun-budapesta-6

targ-craciun-budapesta-7
targ-craciun-budapesta-8

targ-craciun-budapesta-9

targ-craciun-budapesta-10
targ-craciun-budapesta-13

targ-craciun-budapesta-4

targ-craciun-budapesta-11
targ-craciun-budapesta-12

targ-craciun-budapesta-17
targ-craciun-budapesta-14

targ-craciun-budapesta-16
targ-craciun-budapesta-15

banner-full
banner-mobile
banner-mobile