treviso

Treviso, mic, frumos si cochet. Nota 10 pentru o dupa-amiaza de vara

Daca vrei sa ii faci pofta cuiva sa ajunga la Treviso, spune-i doar atat – prietene, mergi acolo, cauta Ristorante le Beccherie in Piazza Ancillotto, si comanda un Tiramisu. Este locul care a dat lumii aceasta minunata prajitura, facuta cu biscuiti savoyard (piscoturi).

Nu l-ai convins inca? Nicio problema. Scoti artileria grea si ii spui ca si in Treviso va gasi cateva canale, aproape ca in Venetia. E drept ca nu la fel de mari si de spectaculoase, dar suficient cat sa-ti pudreze cu putin praf de romantism plimbarea de seara. Nu-i plac canalele, nicio problema, adevarata Venetie este la doar 40 de kilometri distanta.

Centrul istoric al orasului Treviso nu este deloc mare, poate fi parcurs la pas cu lejeritate. Strazi pavate cu piatra cubica, intranduri in care vei gasi cele mai sexy baruri si terase, in fata carora turisti si localnici stau deopotriva la un pahar de Aperol, vin, prosecco sau bere, in dupa-amiezele si serile de vara. Nimic nu pare a le strica bunadispozitia si cheful de viata al italienilor. Dolce far niente, in cel mai pur stil cu putinta.

Centrul vechi este inconjurat de ziduri fortificate, foarte bine intretinute si in zilele noastre. Portile Santi Quaranta si San Tomaso sunt cele care stau marturie celor intamplate acum cateva sute de ani in Treviso. Noteaza-ti si Isola della Pescheria, o piata unde se vinde pe timpul zilei peste proaspat. Probabil ca nu vei cumpara peste si fructe de mare, ca doar nu ai ce face cu ele acolo, dar spectacolul pietei incanta de cele mai multe ori.

Piazza dei Signori este punctul zero al centrului istoric, o piata in care se tin diverse spectacole, uneori concerte, un loc unde poti sta la o cafea sau la o inghetata. De jur imprejurul pietei sunt magazine, restaurante, cafenele si Prefectura din Treviso.

Si daca iti spun ca o parte dintre cursele low-cost care vin din Romania spre Venetia aterizeaza pe Aeroportul Sant’ Angelo Treviso, aflat la 15 minute de centru, cred si sper ca ti-am starnit interesul. Asculta-l pe Jurca, pentru ca nu te invata de rau. Treviso e exact genul acela de orasel italienesc in care sa stai 1-2 zile pe chill si sa nu alergi ca bezmeticul intre obiective turistice.

treviso-2
treviso-1

treviso-14

treviso-4
treviso-5

treviso-3

treviso-8
treviso-7

treviso-10

treviso-12
treviso-9

treviso-11

treviso-15
treviso-13

treviso-17

treviso-18
treviso-19

4 Comments

  • Argentina

    Am fost in primavara 2019,intradevar,minunat!

  • Magda

    Foarte frumos! E pe lista!

  • Niculae

    Salut Mihai,

    Faci o treabă foarte minunată cu acest blog și apreciem munca depusă . Poti să îmi spui te rog ce aparat foto folosești ?

  • stefania

    bravo!! imi place ce vad si ce citesc!! si ador sa revin pe blog sa mai vad ce ai explorat! nu esti genul care cauta glam and glitz ci experiente care sa iti ofere amintiri frumoase pe viata! ai si un buget pe masura!! chiar sunt curioasa tu cate zile de concediu pe an ai??

Leave a Reply to Niculae Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *