nisa-64

Vacanta pe Coasta de Azur. Nisa, ce poti vizita si pe unde sa mergi

De multe ori mi-am pus intrebarea ce as face daca as lucra in departamentul de marketing al unui muzeu aflat intr-un oras cu iesire la mare, asezare sinonima cu vacanta, soarele, plaja si relaxarea.

Caz concret – Nisa. E mare lucru sa reusesti ca in cateva cuvinte si imagini sa-i explici turistului venit la relaxare pe Riviera franceza, ca Nisa nu inseamna numai apa azurie, plaja, cocktailuri si restaurante cu pretentii.

Daca esti o persoana matinala – exact ca subsemnatul – si nu-ti prea iese schema cu dormitul pana la 10, iti poti incepe ziua cu o repriza de alergare pe Promenade des Anglais, apoi pe Quai des Etats-Unis, catre Colline du Chateau – colina castelului unde nu se afla de fapt niciun castel. Este locul aflat la inaltime de unde ai cea mai buna priveliste a Nisei (plajele cu zona de promenada).

nisa-53

nisa-52

La coborare, cum vii catre Piata Massena, vrei nu vrei, cobori pe stradutele intortocheate din orasul vechi, un soi de labirint printre casele cu pereti viu colorati. Urmatoarea oprire este in Cours Saleya – piata de flori, legume, fructe si alte bunuri perisabile a orasului. O explozie de mirosuri si culoare, o selectie (teoretic) a celor mai bune marfuri provensale. Ia cate putin din fiecare, o bagheta de la colt de strada si fugi acasa ca se trezeste sefa. Si nu e bine sa te pui rau cu ea.

Urmeaza binemeritata repriza de plaja. Promenade des Anglais este bulevardul care porneste de la Gradinile Albert I si tine pana hat departe, tocmai la aeroport. Vreo 5 kilometri de bulevard cu mai multe benzi pe sens, zona pietonala si plaje – publice si private. Este zona unde sunt grupate cele mai bune hoteluri din Nisa, printre ele si vestitul Negresco, fondat de un roman. Despre plajele din Nisa am scris un articol detaliat, pe care il gasesti aici.

plaja-nisa-13

plaja-nisa-3
plaja-nisa-17

Din cauza soarelui soarelui care te sufoca efectiv in miezul zilei, pe timp de vara, la pranz trebuie sa faci ceva. Plaja nu prea mai e o optiune. Ori te retragi undeva la umbra pentru un pahar de rose sau o repriza de cumparaturi, fie vizitezi ceva, fie te retragi la camera pentru reincarcarea bateriilor.

In primul caz, terase dragute gasesti pe Quai des Etats-Unis, in orasul vechi, in cartierul Jean Medecin, in Piata Garibaldi sau pe Promenade des Anglais.

Cu French Riviera Pass (link) ai acces gratuit in mai multe puncte de interes din Nisa si imprejurimi. Cardul este valabil pentru 24/48/72 de ore si costa 26/38/56 de euro.

Daca optezi pentru o repriza de cultura, ai de ales intre mai multe muzee. Cel de Arta Contemporana spre exemplu, care desi nu a fost wow in momentul in care l-am vizitat eu (depinde ce colectii sunt expuse), are o terasa care face toti bani. Mai ales daca esti un impatimit al fotografiilor facute de la inaltime. Pentru picturi de calitate iti recomand muzeele Marc Chagall si Matisse, dedicate lucrarilor artistilor cu aceleasi nume. Interesant este ca muzeul dedicat lui Chagall, a fost inaugurat in 1973, in timpul vietii artistului, un lucru mai putin intalnit. Apropo, in gradina in care este construit muzeul este si o mica terasa, parca desprinsa din povesti.

nisa-55

nisa-56
nisa-57

Poti sa mai treci in carnetelul tau de vacanta si o plimbare de la Gara catre port. Cum iesi din gara, faci stanga si ajungi pe Bulevardul Jean Medecin – artera comerciala a orasului. Este o strada intesata de magazine, pe care circula numai tramvaiul. Tot mergand asa pe Jean Medecin ajungi in Piata Massena, un punct de intalnire emblematic din Nisa, apoi tii linia tramvaiului catre Piata Garibaldi. Dar nu mergi pe strada, ci prin parculetul Promenade du Paillon. Urmeaza Piata Garibaldi si dupa alte 7-8 minute de mers pe jos portul din Nisa.

nisa-65

nisa-66

Odata ajuns in port, poti lua pe baza cardului French Riviera Pass un tur pe mare cu vaporasul. Timp de o ora esti dus din Nisa pana in golful/rada Villefrance-sur-Mer si la fiecare 5 minute ti se spune ale cui sunt vilele impunatoare de la tarm. Si mai ales cat au costat. Ceva de genul: acolo sta Elton John, aceea este vila cantaretei Tina Turner, dincolo isi bea cafeaua Keith Richards, s.a.m.d.

In mare, acestea sunt punctele pe care ti le recomand in Nisa. Daca stai mai multe zile, poti urca si la Fort du Mont Alban sau la Observatorul din Nisa.

nisa-51

nisa-50

nisa-58
nisa-59

nisa-60

nisa-62
nisa-61

nisa-63

nisa-68
nisa-67

nisa-69

nisa-73
nisa-71

nisa-72

nisa-70

20 Comments

  • remiremont

    Ehe, cu articolul asta mi-ai ridicat mingea la fileu. Am locuit mai mult de un an în regiune si pot sa spun ca Nisa este un oraș aglomerat si prea turistic. Prietenii care m-au vizitat preferau sa petreacă doar jumătate de zi in acest oraș si sa viziteze alte zone de pe riviera franceza si le dau dreptate, pentru ca sunt multe orășele interesante în zona.
    Nisa este un oraș cosmopolit, are o promenada frumoasa, o arhitectura interesanta si multe magazine pe Bulevardul Jean Medecin, însă cam atât, plaja este acoperita de pietre si foarte aglomerata, mai bine iei trenul 5 minute pana în Villefranche-sur-Mer sau Beaulieu-sur-Mer. In Nisa sunt foarte multi emigranți, îmi amintesc intr-o seara când ma grăbeam sa prind ultimul tren si am luat-o pe o strada lăturalnică unde un grup de 10 persoane dubioase se uitau cu jind la aparatul DSLR asa ca am mărit pasul. Am avut colegi care s-au trezit ca le-au fost furate lucrurile de pe plaja iar unora li s-a spart mașina ziua in amiaza mare in centrul orașului, asa ca mare atentie, nu lasati lucruri la vedere in mașină.
    Recunosc ca si eu mi-am luat țeapă urcând pe deal spre Parcul Colline du Chateau, pe lângă faptul ca erau 30 de grade si am scos limba pana in vârf, sus am aflat ca din castel nu a mai rămas nimic fiind distrus de un incendiu. Mare dezamăgire, puteam vizita alte zone mult mai interesante.
    Sfatul meu este ca in Nisa sa faceți o promenada pe malul marii de la Monument aux Morts de Rauba-Capeù pana la Hotelul Negresco, traversați gradina Albert 1er pana la Muzeul de arta Moderna si Contemporana, mâncați o înghețată la gelateria Fenocchio apoi va întoarceți in centru, la fântâna Fontaine du Soleil si vizitați magazinele de pe Avenue Jean Medecin.

    Ce mi-a plăcut mie pe Riviera Franceza in ordinea preferințelor.
    1. Monaco – cu zona mai putin cunoscuta: noul cartier Fontvieille cu gradina Princesse Grace Rose Garden, heliportul Heli Air Monaco si stadionul Louis II si plaja Marquet, apoi Centrul Vechi si Palatul, dar nu merita sa așteptați schimbarea gărzii, Muzeul Oceanographique, Catedrala din Monaco pana la Fort Antoine unde puteti cobori la Quai Antoine 1er si continuati pe bulevardul cu același nume. Urmează promenada pe lângă Stade Nautique Rainier III, urcați pana la Opera de Monte Carlo si Cazino, apoi coborâți inspre Fairmont pana la Gradina Japoneza si plaja Larvotto.
    2. Cap Saint Jean Cap Ferrat – cu plecare din Gare de Beaulieu-sur-Mer si promenada Maurice Rouvier pana la Chapelle Saint Hospice cu oprire obligatorie pe Paloma Beach de unde se vede Monaco. Relaxare la muzeul Villa Ephrussi de Rothschild. Daca aveti timp puteți vizita si Villa Grecque Kerylos, exista bilet comun pentru ambele vile. Veți avea audioghid dar va recomand sa va aduceți căștile voastre.
    3. Antibes – orașul vechi cu portul Vauban, cel mai mare din regiune, monumentul Le Nomade iar lângă primărie este vestita înghețată Gelateria Del Porto, apoi promenada pe Le Sentier du Littoral cu un tur al plajelor pe Cap d’Antibes: Plage de la Salis, Plage de la Garoupe, Plage Eilen Roc.
    4. Menton – de la gara, faceți dreapta înspre Jardins Biovès si Casino Barriere apoi faceți stânga pe promenada de la mare, pe Quai General Leclerc înspre Musée du Bastion Jean Cocteau. Plimbare obligatorie pe zidul fortului pana la far, apoi plimbare pe Quai Impératrice Eugénie pana la statuia care păzește portul, după care continui înspre Plage des Sablettes poate cea mai mare plaja din regiune. De aici puteți urca scările pana la biserica Basilique Saint-Michel si apoi coborați pe strada Ruelle des Écoles Pies unde veți găsi un restaurant liniștit, lângă o gradina. In centrul vechi recomand o vizita la fabrica de dulcețuri Maison Herbin, cu gustare obligatorie si cumpărat Miere cu citrice. Recomand restaurantul La Mamma si La Table d’oc unde găsiți Confit de canard (carne de rață) la un preț foarte bun. O gelaterie foarte buna este Gm Glacerie peste drum de parcul de lângă Primăria pictata de Jean Cocteau – de încercat aroma de fistic si de mango.

    Recomand si orășelul Eze dar fără a vizita gradina botanica, pentru ca palmieri si agave vedeți si in oraș pe gratis.
    Daca tot va aflați pe riviera franceza lângă graniță, puteți vizita si Italia, trenul TER oprește in Ventimiglia, un orășel vechi dar cu un parfum de anii ’90 iar de aici puteți lua un autobuz iar in 30 de minute ajungeți in Sanremo.
    Ar fi de ajutor o aplicație GSP ca Google Maps sau Here Maps, traseul si programul trenurilor il găsiți pe voyages-sncf care au si aplicație pentru telefon.
    Alte orașe faine dar pentru a le vizita ai nevoie de mașina: St Paul de Vence, Beausoleil, La Turbie, Grasse si de ce nu zona Gorges du Verdon.

    • Mihai Jurca

      Dragut. Ar trebui sa-ti faci un blog. In La Turbie nu am ajuns inca, dar nu e timpul pierdut. Bafta!:)

    • Ana

      Buna,
      Ai spus ca ai locuit mai mult timp in zona. La ce vreme sa ne asteptam la final de nov-inceput de dec? Stiu ca vremea e impedictibila, but still… Citesc pe diverse site-uri statistici ale temperaturilor si precipitatiilor destul de contradictorii. Experients ta ce spune? Multumesc

  • Rodica

    Iti trebuie pasaport la trecerea din Italia in Monaco? Monaco nu e in UE. Poti trece doar cu ci? Super bune informatiile si ale tale si ale domnului de mai sus!

  • george

    Nu ai nevoie de pașaport, am trecut de sute de ori prin Monaco si nu m-a verificat nimeni. Nici la trecerea din Franța in Italia nu mi s-a cerut vre-un act de identitate.

  • george

    Legat de transport, din aeroportul Nice Côte d’Azur Airport ajungeți in 15-20 minute de mers pe jos pana la statia de tren Gare de Nice St Augustin care este la distanta de o stație de Nisa. Mergeti înainte pe sub pod, apoi faceți dreapta pe lângă École Hôtelière et de Tourisme Paul Augier, traversați strada si apoi trebuie sa faceți dreapta. In gara găsiți bilete de la automatul de bilete unde se poate plați si cu cardul. Atenție ca trebuie compostat pe peron la niste dispozitive galbene.
    Din aeroport puteți lua si autobuze, in partea stângă cum ieșiți din aeroport sau la 300 de metri in fata aeroportului, pe pod.
    La restaurantele din Franța nu se lasa 10% bacsis ci ceva mărunțiș, maxim 1-2 euro de persoana. Sa nu uitati ca multe restaurante închid bucataria la 14:30-15 si se deschid după ora 19. La masa puteți sa cereți sa va aduca apa de băut (de la chiuveta) fără sa o platiti. In Monaco găsiți un Supermarket Carrefour destul de mare si cu preturi foarte decente, din Gara iesiti pe iesirea spre Fontvieille, la capătul garii, cam in sensul opus al trenului care vine din Nisa. Aici găsiți branzeturi si vinuri foarte ok. Alte supermarketuri sunt Intermarche si U.
    In zona cel mai ușor se circula cu trenul, cel mai avantajos este folosind cumpărând de la ghișeu cardul Zou cu un carnet de 10 bilete pe un anumit traseu gen Cannes-Nice-Menton cu 75% reducere care poate fi folosit pe trenul TER nu si la TGV. – mai multe ter.sncf.com/paca/offres/cartes-abonnements/zou-50-75 . De obicei trenurile au 2 etaje, recomand sa urcați la etaj si sa stați pe partea cu marea, partea dreapta de la Nisa înspre Ventimiglia, pentru a vedea de sus plajele – cel mai frumos se vad la Villefrance si Cap d’Ail.

  • Iuliana Ban

    Tocmai am terminat o călătorie prin Riviera franceză și Monaco. La Nisa mi-a plăcut enorm culoarea incredibilă a mării, dar da… este extrem de aglomerat. Orășelele mici de pe lângă pot oferi surprize foarte plăcute. Că tot vine vorba de surprize…. mare atenție în Monaco la date pe telefonul mobil sau la apeluri… 1mb costă 9.4 euro pt că nu face parte din spațiul economic UE. Mai exact: Welcome to Monaco. Tariffs (EUR/min, VAT included): Call to Romania 1.19, call to another country 1.66 and local call 1.01, incoming call 0.77, SMS 0.41, internet 9.40 EUR/MB. Details Cost Control *123#.
    De obicei nu verificam sms-urile care ne spun tarifele din țările UE pentru că avem apeluri nelimitate și date în roaming destule… Dar aici am avut noroc cu soțul meu care s-a uitat. Pt ghidajul pe traseul de pe Waze și radarele din Tom Tom l-au taxat cu 30 euro… Nu vreau să știu cât ar fi fost dacă uploadam o poză, sau doar dacă lăsăm datele pornite, care oricum consumă în background.

    • florin

      Asta pentru ca din 1 martie 2017 operatorii din Franța nu mai acoperă teritoriul statului Monaco, înainte te puteai conecta la SFR sau alte rețele din Franța si nu aveai probleme.

  • C. Nicoleta

    Buna! Pentru o familie cu copii ce recomanzi?

    • Mihai Jurca

      Depinde, in ce sens? Mancare, transport, locuri de joaca, hoteluri, orase?

      • C. Nicoleta

        Buna! scuze de intarziere…
        Anul viitor vom face o vizita unor rude din Nisa si ma interesa ce pot face cu un copil de 8 ani in zona( locuri de vizitat, locuri de joaca, parcuri). Multumesc!

  • Nicoleta Ivanescu

    Buna Mihai, site-ul air bnb este ok pentru cazari? As vrea sa rezerv pentru o saptamana la Nisa si am auzit de acest site ca este ok si de incredere. Ce zona recomanzi pentru cazare in Nisa? Multumesc pentru raspuns.

    • Mihai Jurca

      Buna, da, noi l-am folosit de vreo 10 ori si am fost multumiti. Bafta!

  • Sara

    Buna o informație ma intereseaza si pe mine care stie ceva despre escorte in monaco as vrea sa merg sa practic meseria asta acolo .

  • Mihaela

    Foarte tare coincidenta! M am inspirat din informațiile postate de tine despre Coasta de Azur (foarte utile și îți mulțumesc) și te am zărit la Cannes 😉

    • Mihai Jurca

      😉

      • Alina

        Buna ziua,
        Sluneti-mi va rog,daca vreau sa ma cazez in centru vechi (promenada)ce zona sa caut?
        Nu neaparay aproape de mare,merg in luna mai…
        Multumesc,
        Alina

Leave a Reply to Nicoleta Ivanescu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *