mihai-sezlong

Cum sa iti aranjezi vacantele si city-breakurile pe parcursul unui an

Inainte de a porni la drum, tin musai sa fac o precizare. “Regulile” pe care le vei citi mai jos, fac parte din “modelul” propriu de management al deplasarilor pe care le fac pe parcursul unui an. Nu spun nici ca e cel mai bun, nici ca asa trebuie sa procedeze toata lumea. Este doar o sursa de inspiratie.

Cred ca v-am mai spus ca, la un moment dat, stand de vorba cu un danez in trenul care ne ducea de la aeroport catre centrul Copenhagai, acesta mi-a spus ca intotdeauna “trebuie sa calatoresti contra curentului”. Eram mic. Nu prea stiam eu ce inseamna asta. Iar la cele 2 plecari pe care le aveam in strainatate in fiecare an, nu cred ca era o regula prea pretioasa, una de care sa tin cont.

Sa calatoresti contra multimii (curentului) inseamna sa nu te duci in luna august in Italia, cand toata lumea e in concediu. Sa mergi in octombrie, cand e mai liber. Sa mergi in Scandinavia vara, pentru ca iarna iti va ingheta sufletul daca mergi.

In luna ianuarie petrec o saptamana intr-o tara mediteraneana. Musai la mare, ca sa fie clima mai blanda. Nu e aglomerat, sunt 14-15 grade, iar preturile la cazare sunt mai mult decat acceptabile. Este momentul in care poti vedea destinatii “scumpe” pe timp de vara (ex. Monte Carlo). Poti merge linistit la Barcelona, Andaluzia (sudul Spaniei), Sicilia, sudul Italiei, Cipru, Malta, Coasta de Azur, litoralul turcesc si o buna parte a Greciei.

In ianuarie si februarie e timpul pentru mers in Asia si alte destinatii exotice. Ce rost are sa mergi in Dominicana, spre exemplu, vara, cand ai si in Europa o sumedenie de plaje superbe, la o ora, doua, de zburat cu avionul. Macar iarna, ai mari sanse sa scapi si numai pentru o saptamana de frigul si viscolul de la noi.

Nu merge la ski in Austria inainte de 9-10 ianuarie! Statiunile sunt full, iar preturile sunt inca ridicate. Dupa ce trece “valul” de turisti – pentru ca incepe lumea serviciul, iar copiii scoala – preturile scad si la jumatate.

De la jumatatea lunii ianuarie se merge la shopping pentru ca incep reducerile. Cel mai bine ar fi sa ajungi in orasele europene undeva in jur de 20-25 ianuarie. Daca ajungi imediat dupa 7-8 ianuarie (cand incep reducerile aproape peste tot), vei prinde promotiile la inceput (primul val). Daca vei ajunge cand ti-am spus eu, reducerile vor fi “in plin”. Mai tarziu, este posibil sa gasesti si -70% reduceri, dar si putina marfa (numai haine XXL si XS).

Din martie incepe sezonul city-breakurilor. Pana atunci este frig in mai toata Europa. Incearca sa le “ataci” de la sud la nord. Spre exemplu, la Milano, este racoare la inceput de martie. La Roma e numai bine.

Pana in Paste, biletele de avion pe cursele low-cost sunt destul de ieftine, pentru ca nu e cerere mare (extrasezon). Apoi, in preajma Pastelui, acestea se scumpesc. E si normal. Vin romanii din strainatate, apoi pleaca inapoi. La o saptamana, zece zile, dupa Paste (depinde si de data in care pica Pastele), preturile se micsoreaza iar, dar nu mai ajung la nivelul anterior sarbatorii. Este o perioada in care se mai poate calatori decent (din punct de vedere al tarifelor), dar, incet-incet, vine “sezonul de vara” (preturi estivale).

O “fereastra” cu preturi reduse mai e la mijloc de iunie, atunci cand lumea nu calatoreste asa de mult, pentru ca asteapta vacanta de vara – iulie, august.

Vara, mergi in locurile “reci” ale lumii – Scandinavia, Elvetia, Islanda, Canada, eventual Rusia, tarile baltice. Daca nu mergi acum, nu are rost sa incerci sa o faci in noiembrie sau decembrie. Este frig, iar ziua este foarte mica. Vara e invers.

Patreaza mereu “destinatii de rezerva” pentru sezonul rece. La Roma sau la Istanbul poti merge in orice perioada a anului (cu mici exceptii). Asa ca mai bine te duci vara la Geneva, spre exemplu, si lasi Roma pentru februarie cand e frig si la noi si in Elvetia.

Spania si Italia. De pe la finalul lui iulie si pana la jumatatea lunii septembrie, biletele de avion spre si dinspre cele doua tari sunt destul de scumpe. Cauza, una simpla: romanii care traiesc in Italia si Spania revin in tara la rude si prieteni. La inceput de septembrie se reintorc. August este luna de concedii in toata Italia. De asemenea, preturile cresc excesiv in preajma sarbatorilor de iarna si de Paste.

Nu te gandi sa mergi in emisfera sudica vara. Cand e sezon estival la noi (in Europa), in Argentina, Australia si Africa de Sud e iarna. Si invers.

La plaja: incerca o prima repriza la final de mai si inceput de iunie. Mai ales pe Grecia vei gasi niste oferte traznet. Din nou, in luna septembrie. In Antalya (Turcia) poti merge chiar si la inceput de octombrie.

Fii atent cand operatorii low-cost introduc rute noi, de care “grosul” turistilor aude mai greu. Poti lua bilete la preturi minime. Din experienta proprie, cele mai ieftine bilete de avion sunt in luna noiembrie, cand cererea este mica.

Nu pleca de sarbatori in afara tarii cu avionul, daca ai un buget limitat. Asteapta 10 ianuarie. Scad preturile si prinzi si reduceri.

Sfaturi ar mai fi, dar astea mi-au trecut prin cap acum, din scurt. Daca ai ceva de adaugat, nu ezita sa o faci in rubrica de comentarii de mai jos. Merci!

15 Comments

  • Raluca

    Atenție la Roma pe timp de iarnă, totuși. Am fost de câteva ori în luna decembrie și nu mi-a plăcut deloc-deloc pentru că a plouat mai mereu. Nu am neapărat o problemă cu ploaia, dar mi se pare un oraș de “papucit”, iar când plouă e la fel de neprimitor ca Bucureștiul. Bineînțeles, așa văd eu lucrurile, alții poate se simt mai bine pe astfel de vreme 🙂

  • Ela

    Articol de referinta, adica o sa ma intorc la el lunar 😀

  • Andreea Weinerich

    Nimic nou pentru mine. Aceleasi reguli le aplic si eu de cativa ani si inca nimeni nu ma intelege de ce eu nu plec vara 🙂

  • Andrei

    Foarte util articolul 🙂

  • Mihaela Canja

    Cand ma documentez pentru o noua destinatie, primul lucru la care ma uit este vremea (sectiunea “When to go and weather” de pe Lonely Planet este una dintre surse). In functie de asta stabilesc perioada, cautand sa mergem in “shoulder season” – prima saptamana dupa incheierea sezonului (chiar si ultima din sezon) cand inca sansele de vreme buna sunt mari, dar preturile si aglomeratia nu mai sunt la cote maxime. Asa am calatorit la inceput de Martie in Argentina si Chile bucurandu-ne de vreme buna si mai putina aglomeratie.

    Un alt mod (care poate fi mai riscant insa) de a evita preturile mari si aglomeratia poate fi si sa alegeti destinatii care din diverse motive care tin de situatia politica sau, mai bine zis, de perceptia turistilor asupra ei, tind sa fie evitate. Trebuie sa va documentati inainte pentru a evalua riscul real si a lua o decizie in cunostinta de cauza.
    De exemplu, noi am ajuns in acest an in Iordania, tara in care numarul turistilor a scazut semnificativ din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu.In plin sezon turistic am avut ghidul in desert doar pentru noi (desi rezervasem un tur de grup), in tabara de beduini in care am petrecut noaptea mai erau doar alti patru turisti, am avut momente la Petra in care eram aproape singuri in fata unor minuni ale lumii.

    • Mjay

      Sa mergi in orientul mijlociu si sa iti doresti sa fii singur sau aproape singur, mie mi se pare inconstienta. Cu cat grupul este mai mic cu atat mai mari sansele sa dai de probleme. Parerea mea este ca sunt de evitat calatoriile in zone declarate nesigure. Risti sa transformi o vacanta intr-o tragedie.

  • Ioana

    Intrebare: pt un girls trip, weekend prelungit, mijloc de iunie, ce recomanzi: Croatia, Napoli sau Cinque terre?
    Merci

    • Mihai Jurca

      Depinde ce va doriti. In mare, au cam acelasi profil cele 3 destinatii. Craoatia e mai de party fata de Cinque Terre si Napoli.

  • andrei iulian

    cele mai mari reduceri le gasiti la outleturile din categoria “outlet village” si NU “designer outlet”….doar in Italia, perioada cu pana la 90% din pretul de outlet am gasit- o dupa 15 martie pana la 31 martie, si am avut noroc si cu marimile…gen s, m si 35, 36 si 42 la incaltaminte. spor la cumparaturi

  • iuliana

    Buna, Mihai
    Help, pls: recomandari pt familii cu copii (4-6 ani) pt finalul lunii iulie.
    Tks!

    • Mihai Jurca

      Mare, munte, romania, strainatate, city break, vacanta, Europa, restul lumii, scump, ieftin? :)))

  • Gabriela

    va rog sa-mi dati si mie o idee pentru o calatorie,la sfarsit de februarie.Cateva zile,vreo 5 in total,sa nu fie foarte lung drumul si sa gasim mai multe obiective de vizitat.Anul trecut am fost in Sicilia si a fost minunat.Am locuit in Catania si de acolo am inchiriat o masina.In fiecare zi am vizitat alt loc,alt oras.Suntem o familie formata din 4 personae si e ziua de nastere a sotului meu.Multumesc anticipat!

    • Mihai Jurca

      Sudul Spaniniei (Malaga, Cordoba, Granada, Marbella, Gibraltar), Bari (Alberobello, Matera, Ostunci, etc), sau sudul Frantei (Nisa, Monte Carlo, Cannes, Eze, Antibes).

  • Cristina

    Buna ziua,
    Suntem o familie cu o copila de 14 ani si caut ,si tot caut, si nu gasesc unde sa mergem o saptamana la inceput de august. Nu la mare, asta e sigur. Vreau ceva interesant ça pentru 50 de ani.
    Aveti vreo mana de ajutor de dat ?
    Multumesc

Leave a Reply to Mjay Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *