De vizitat in Dublin. Guinness Storehouse, cea mai importanta atractie a orasului

[image name=line]

Intre Dublin/Irlanda si Guinness poti pune semnul egal. Totul este branduit cu Guinness in capitala Irlandei, toata lumea bea Guinness. Exista ciocolata cu bere, paine cu bere, unele tocanite se fac cu aceasta bere, iar echipa de rugby a Irlandei (sport care este o religie in insula) este sponsorizata de acest brand.

 

Povestea Guinness Storehouse

Pe scurt. Guinness Storehouse se afla intr-o cladire din St. James’s Gate. Ei bine, aceasta cladire a fost construita in 1902, si pana in 1998, atunci cand a fost scoasa definitiv din procesul de productie, a servit ca si zona de fermentatie. Acolo se adauga drojdia in bere, iar bautura era lasata la fermentat. In ’98 sectia este inchisa, iar pe locul ei urma sa se deschida in 2000 acest Guiness Storehouse, templul berii negre irlandeze. Statistica spune ca aproximativ 4 milioane de oameni au vizitat muzeul (sa-i spunem asa) pana in prezent. Intre ei, numeroase vedete de la Hollywood, sportivi celebri si chiar regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Le vei vedea tuturor pozele expuse la “panoul de onoare”.

 

Despre vizita propriu-zisa

Guiness Storehouse este aproape la iesirea din Dublin, in partea de vest a orasului. Este o zona industriala, cu cladiri inalte de caramida gri, care te fac, aproape fara sa vrei, sa te intrebi cum o fi fost pe acolo acum doua sute si ceva de ani.

Pe strada pe care se gaseste intrarea in GS (il voi mai denumi si asa din dorinta de a econimisi litere :-)) miroase a orz prajit. Parca esti in desene animate. Te duci dupa miros.

Am ajuns si la intrare. Un fel de zona de control pasapoarte de la aeroport. Sunt mai multe culoare si case de unde iti cumperi biletul de acces.

Pretul unui bilet este 16,50 euro pentru un adult, in acesti bani fiind inclusa si o halba (pint) de bere.

Pont: daca iti cumperi biletul on-line, platesti cu 10% mai putin. Achizitionezi pe net si cand ajungi sa vizitezi muzeul, ridici biletul de la o casa amenajata in acest sens.

Noi am intrat “gratuit” sa zic, deoarece aveam Dublin Pass, despre care ti-am mai povestit. Cu acest pass nu stai nici la coada, indiferent cata lume ar astepta. Este un culoar separat pe care ai acces in muzeu.

Hopaaaa! Si am intrat! Parca ajungi intr-o catedrala moderna. La primul nivel este un magazin imens cu produse branduite: de la geci, hanorace, fulare, pana la beri de toate soiurile, pahare, magneti, ciocolata si alte dulciuri care iti fac cu ochiul.

O domnisoara simpatica le face celor prezenti instructajul. Iti spune cum este organizat muzeul, ce vei vedea in cladirea de sapte etaje si iti ureaza un calduros “enjoy your visit”.

Urmeaza distractia.

La primul nivel iei contact cu cele patru ingrediente “magice” din care se face berea: apa, malt, hamei si drojdie.

Maltul este un orz lasat la incoltit, apoi prajit.

De cand am plecat din tara, stiam ca Guinness e un brand mare, dar nu imi dadeam seama de anvergura sa. Am ramas surprins sa aflu ca cei de la G cumpara 2/3 din productia anuala de orz a Irlandei. Cica exista oameni specializati in acest sens, al caror job asta este – sa umble prin Irlanda si sa identifice fermierii cu cea mai buna (calitativa) productie din anul respectiv.

Urmeaza cateva povesti despre drojdie, hamei si o cascada care face un zgomot asurzitor. In ea, turistii arunca bani, destinati unor programe caritabile.

La nivelul urmator este o camera, pe peretii careia se gasesc mai multe plasme. De la distanta am crezut ca sunt tablouri. In fiecare asa-zis “tablou” se afla un personaj. In momentul in care te afli exact in fata “tabloului”, pe plasma incepe sa se deruleze un filmulet, in care iti sunt povestite lucruri interesante din istoria Guinness.

Din intamplare, sau nu stiu cum sa-i spun, doamna din imagine, sotie de angajat Guinness de prin anii ’70, incepe sa-mi “povesteasca” pe un ton calm si relaxat, cat de bine e sa calatoresti. Ca e cel mai frumos lucru, ca e relaxant, ca e bine sa stai la plaja, etc.

Pai de asta am batut atata drum de pe malurile Dambovitei? Ca sa-mi spui tu ca e bine sa calatoresc? Normal ca e bine. Ca in vorba aia: “mai bine sa fie bine, decat sa fie rau”. 🙂

A venit si invatatura. Guinness a fost prima corporatie din lume care a introdus concediul platit pentru angajatii sai si chiar ii incuraja pe acestia sa plece in vacanta.

Mergem mai departe si gasim fel si fel de unelte si masinarii folosite la procerea berii. Sunt dispozitive care, la un moment dat, se aflau in procesul de productie.

Lucru bun in muzeu: acolo unde nu ti se poate reproduce pe viu un anumit proces, exista plasme pe care se deruleaza imagini cu procesul respectiv filmat in fabrica. In plus, langa orice obiect se gaseste si o placuta pe care sunt trecute informatiile care trebuie stiute despre el.

La mai toate etajele se gasesc mici bufete in care te poti opri, bea o cafea, un suc, o bere, alaturi de o briosa sau un sandwich. Preturile nu sunt obscene (2-3 euro o gustare, 4-5 euro un sandwich).

Zona de butoaie. Povestile din aceasta sectiune a muzeului sunt impresionante. Se spune ca butoaiele de lemn, cand se reintorceau in fabrica pentru reumplere, erau verificate si rasverificate. Angajatii cu mirosul cel mai fin lucrau in acest “departament”. Munca era grea nu neaparat din cauza faptului ca era necesara verificarea a sute de butoaie zilnic, ci din cauza faptului ca fiecare butoi, si nu erau usoare deloc, trebuia ridicat la nivelul nasului si mirosit asadar ” din picioare”. Daca se aplecau, nu mai intra aerul corespunzator in organism, iar rezultatul putea fi alterat.

“Mirositorilor” li se testau periodic simturile. Cine nu mai mirosea bine, revenea la job-ul anterior detinut in fabrica.

Si realizezi cat era de … mirosit? Aceasta este o fotografie din 1800 si ceva…

Urmeaza partea in care nasul turistilor este pus la incercare. In aceasta camera se gasesc 4 cilindri din care iese abur. Ai ghicit! Sunt patru deoarece berea are 4 ingrediente: apa, malt, hamei, drojdie. Total, 4 aburi cu arome diferite.

In aceasta camera, primesti un mic paharel plin cu bere. Cu acest recipient, pasesti in camera urmatoare, unde esti invatat cum se bea berea Guinness.

Regula spune ca trebuie sa ridici bratul la nivelul umerilor, sa tragi aer in piept si sa bei. Acum nu stiu cat e marketing si cat realitate.

Am mirosit, am invatat sa bem bere, stim mai toata istoria G. Vine partea cea mai interesanta a vizitei – turnarea in pahar.

In aceasta camera, un specialist G ii invata pe turisti cum se toarna pintul perfect de Guinness.

Mai intai se alege un pahar curat, racit in prealabil. Pe pahar vei vedea ca este o harpa – logoul berii G. Se pune degetul aratator pe harpa, se intoarce paharul la 45 de grade si se toarna berea, tragand de maneta draftului pana cand lichidul ajunge la harpa (varful degetului).

Pintul obtinut are 2-3 centimetri lipsa. Se lasa la linistit timp de doua minute, dupa care se toarna si restul de bere, impingand maneta de aceasta data (presiunea cu care vine berea este mai mica).

Am obtinut paharul perfect, o diploma de “mare meserias”, ni se face o poza si iesim afara. Mai trebuie sa invete si alti turisti cum se toarna berea.

Si ca sa vedeti pana unde se duce marketingul bine aplicat, la iesire, pe un Ipad, iti vei gasi poza care ti-a fost facuta inauntru. Poti sa o postezi direct pe pagina ta de facebook sau o poti trimite pe e-mail.

In fine, punctul final al vizitei este atriumul (etajul 7). Este o camera din sticla (360 de grade), de unde poti vedea tot Dublinul si unde iti savurezi berea turnata anterior cu manuta proprie.

La final, dupa 3 ore si jumatate de stat in muzeu, parca merge o tocanita adevarata de vita.

Iar inainte de a iesi din muzeu, poti trece pe la magazinul de suveniruri. Cine stie cand mai ajungi pe acolo …

* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe pagina  facebook.com/Mihajurca.ro.  Multumesc!