rodeo-drive

Like Sundays (4). Cele mai bune plaje grecesti, site cu aeroporturi, Instagram

Si pentru ca numai maine nu-i poimaine, si se cam cer creionate planurile pentru vacanta de vara, utilizatorii Tripadvisor au intocmit un Top 10 al plajelor grecesti. Arunca o privire, poate te inspira.

Doi americani au realizat un site foarte usor de folosit, cu indicativele a 1037 de aeroporturi din 193 de tari. Practic cele mai importante de pe aceasta planeta. Te poti juca pe pozele cu indicative, sa vezi cate din ele ghicesti. In plus, afli si de ce aeroportul respectiv a primit abrevierea respectiva. Site-ul este aici – airportcod.es.

Urmatorul loc unde vreau sa ajung in Norvegia, sunt insulele Lofoten. Cand vad pozele full-screen de aici, incep sa socotesc iar cat mai e pana la primavara nordica.

Everlane.com este un brand de haine si accesorii care pune accent pe simplitate, calitate si transparenta. Dar nu pe transparenta materialelor. Ci a costurilor. Intr-un cuvant basic-uri. O camasa barbateasca alba, care in mod normal ar costa 95 de dolari in magazin, este facuta si vanduta de Everlane cu 58. Ce intra in aceasta suma? Pai materialul e 13,30 dolari, “hardware”-ul e 1,20, inca 6 dolari si 30 de centi se duc pe manopera, putin peste 4 dolari sunt taxele, iar transportul costa un dolar si jumatate pe camasa. Smart, nu?

Iar Christoffer Collin e un suedez pe care nu ai voie sa nu il urmaresti pe Instagram daca iubesti peisajele. A fost si in Romania acum 3 saptamani, ca mi-a sarit la un moment dat in ochi o poza cu un castel. Si zic, ce seamana asta cu Pelesul! Pai e chiar Pelesul! Super. Acum, omul e in nordul Suediei, la hotelul de gheata. A prins si Aurora Boreala, ca sa ne linistim definitiv. Contul lui de Instagram se numeste @Wisslaren si are 1,4 milioane de urmaritori.

*Fotografia din headerul articolului e facuta anul trecut, in Beverly Hills, California.

6 Comments

Leave a Reply to Mihai Jurca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *