Unde mergi mai intai, Roma sau Milano? Comparatie intre cele doua orase

In Europa sunt doar cateva tari la fel de ofertante ca Italia, in materie de turism. In nord, italienii sunt croiti mai occidental. Sunt mai eleganti, mai rigurosi, mai nemti intr-un cuvant. Cu cat te duci inspre sudul cizmei, atitudinea lor e mai lejera, mai expansiva.

Nu stiu de ce, dar de-a lungul timpului mi s-a intiparit in cap o idee. Ca oamenii de la munte, sau din zonele reci ale Europei sunt mai aplicati, mai seriosi, mai bogati, in timp ce “sudistii” traiesc un pic si la voia intamplarii, nu exceleaza la capitolul harnicie, sunt mai “artisti”. Una e sa ai 4-5 luni de iarna pe an, pentru care trebuie sa te pregatesti temeinic, alta e sa te plangi ca ti s-a racut cafeaua de la cele 17 grade de afara, inregistrate la mijloc de ianuarie.

Dar hai sa trecem la comparatia Roma vs. Milano.

Sunt doua orase diferite. Daca vreau sa ma relaxez total, sa nu stau prin muzee si alte obiective turistice, aleg cu siguranta Milano. E un oras mai mic decat Roma, nu ai prea multe locuri de bifat si, in plus, poti face si cumparaturi de calitate – si nu ma refer aici numai la brandurile cu brizbrizuri.

Roma e un muzeu in aer liber. Oriunde te intorci e un perete roman, o piata. Daca ajungi pentru prima oara la Roma, s-ar putea sa cam alergi intre Colosseum, Pantheon, Vatican si pietele de renume din capitala Italiei. Tentatia e mare, timpul scurt.

 

Cum ajungi la Roma si Milano

Evident ca avionul e cea mai simpla si comoda modalitate. Ai, slava Domnului, de unde alege. Blue Air, Wizz Air, TAROM si AlItalia au curse directe catre cele doua aeroporturi Ciampino si Fiumicino din Roma si catre aeroporturile din Milano. Din toamna intra si Ryanair pe aceasta relatie.

O cursa din Bucuresti catre Milano Bergamo incepe de pe la 40 de euro – daca nu e sezon turistic (Wizz Air). In schimb, la Ryanair gasesti bilete si cu 30 de euro spre Roma. Sunt preturi cu bagaj de mana (de cel mult 10 kg, in functie de fiecare companie).

Transferul de la aeroport catre oras costa in medie 5 euro cu autobuzul.

roma-23

 

Cazare si mancare

Hotelurile nu sunt stralucite in Italia. La 4 stele esti ca la 3 in tari mai rasarite, micul dejun e format de cele mai multe ori din cateva tipuri de parizer italienesc, salamuri si patiserie. Sub 70-80 de euro gasesti foarte greu o camera decenta, atat la Roma cat si la Milano.

Mancarea, ca asta intereseaza! La Milano, in nord, bucataria este diferita fata de cea romana. Accentul cade mai mult pe carnuri – vita, carnati. Se simte ca sunt “gard in gard” cu Elvetia si au o clima mai neprietenoasa. Pastele si pizza le vei regasi in mai toate (ca sa nu zic in toate) tratoriile din Roma. Mancarea si bautura sunt mai scumpe la Milano.

pizza-roma

 

Petrecerea timpului liber

Va spuneam ca Milano e un oras mai putin inzestrat din punct de vedere turistic. Daca intrebi pe cineva care n-a ajuns niciodata acolo, in afara de Duomo di Milano si Galleria Vittorio Emanuele II, nu stie sa-ti spuna alt obiectiv. La Roma iti trebuie o coala A4 ca sa insirui toate obiectivele care se cer vizitate. Si sa nu scrii labartat. 😛

Milano e mai de bon ton. E locul unde te duci imbracat frumos, intri intr-un magazin cu pafumuri de foarte buna calitate, te opresti la o cafeluta si la ceva dulce, te plimbi printr-un parc sau admiri lucrarile dintr-o galerie de arta.

La Roma simti istoria, fiecare loc avand propria poveste tesuta acum sute bune de ani. Atmosfera este mai apropiata de ce inseamna adevarata Italie.

dom-milano

La capitolul imprejurimi, Milano este net superior capitalei Roma. Din Milano ajungi foarte usor la Lacul Como, Parma, Genova si chiar in Elvetia.

Aaaa, sa nu uit! Vremea. Clar e mai buna la Roma. In capitala Italiei poti merge fara probleme si in zilele de iarna. La Milano e cam ca la Bucuresti iarna. Dupa jumatatea lunii noiembrie, totul tine de noroc. Norocul turistului.

In concluzie, as alege Milano pentru un city break de relaxare totala si Roma pentru vizitat. Bugetul de calatorie trebuie sa fie cu 20-30% mai mare la Milano. Bafta!

* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

2 Comments

Leave a Reply to Unde mergi mai intai, Roma sau Milano? Comparatie intre cele doua orase | INFOS Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *