Stii cat inseamna taxele de aeroport in pretul unui bilet? Uite aici!
[image name=line]
Sigur ati vazut acele pachete turistice catre destinatii de plaja, de 199 sau 299 de euro. In aceasta suma sunt incluse cazarea, transportul cu avionul si poate transferul de la aeroport si alte mici servicii. Si parca nu suna deloc rau pentru o saptamana de trandaveala la soare. Numai ca in unele (multe) cazuri, in coltul din dreapta sus al pretului mai apare un asterisc. Un semn grafic (*) care sigur nu simbolizeaza faptul ca hotelul unde ne vom caza are aer conditionat. 😛 Ci o mentiune – “pretul nu include taxele de aeroport”.
Pffff! Vorba aceea, dar eu plec in concediu, nu asta am comandat! De ce ar trebui sa mai platesc inca vreo o suta de euro in plus?
Inainte sa va fac o scurta prezentare a modului in care se compune pretul unui bilet de avion, vreau sa fac o precizare, pentru ca vor exista din nou persoane, putine sper, care ma vor face cu ou si cu otet ca nu am scris bine, ca nu am verificat, ca nu am scris cu litera mare, ca, ca. Deci, nu sunt expert in ticketing! Doar mai citesc si eu pe ici pe colo, mai pun mana pe o carte, mai cunosc oameni in industrie, s.a.md.
Pretul unui bilet de avion este compus din mai multe elemente. Sunt sume percepute de companie pentru transportul efectiv, la care se adauga taxe de combustibil, taxe de securitate, taxe de deservire a pasagerilor, taxe de dezvoltare a aeroportului respectiv, iar lista poate continua. Fiecare aeroport isi stabileste propria lista de taxe, pe care fiecare avion care aterizeaza si decoleaza de acolo le plateste.
Spre exemplu, conform celor de la Air Moldova (compania nationala aeriana din Republica Moldova), Aeroportul Chisinau percepe urmatoarele taxe: taxa pentru securitate, taxa internationala de deservire a pasagerilor, taxa de vanzare, taxa de modernizare.
De la Bucuresti la New York, cu LOT Polonia si Swiss
De la Bucuresti poti pleca spre Statele Unite cu mai multe companii. Din pacate niciuna nu (mai) zboara direct din Bucuresti. Doua variante, dupa cum vei vedea in exemplul de mai jos, sunt cu LOT Polonia (prin Varsovia) sau cu Swiss (prin Zurich). Ambele curse pleaca pe 20 octombrie si revin pe 26 octombrie in tara.
Ceea ce vezi cu galben in tabel, sunt preturile efective ale calatoriei, percepute de cele doua companii. La LOT costa cam 300 de lei un drum – deci 600 RON in total – in timp ce Swiss-ul taxeaza cu 554*2 zborul efectiv.
Cu verde sunt taxele pe care le platesc si unii si altii aeroportului Otopeni si celui american, in speta JFK din New York.
USDA APHIX Fee – o taxa perceputa de departamentul de stat al agriculturii (Animal and Plant Health Inspection Service of the United States Department of Agriculture fee).
Urmeaza diverse taxe catre: imigrari, plecare din SUA, plecare din Romania, taxa 11 Septembrie, pentru facilitatile oferite pasagerilor, etc. Nici nu sunt atat de importante numele si destinatia lor si nici nu pot fi evitate.
Unde vreau sa ajung!? Dupa primele 3 taxe pe fond verde, urmeaza taxele platite catre aeroporturile de escala (Varsovia si Zurich). Polonezii percep 134 de lei, in timp ce elvetienii 162 de lei.
Iar pe mov, acele YQ sunt taxele de combustibil. De cele mai multe ori, taxele de combustibil sunt mai mari decat pretul in sine al zborului, perceput de companie (randurile galbene). Vorbeam acum ceva timp cu cineva care lucreaza in domeniu, si imi spunea ca acest pret difera in functie de modelul avionului (depinde cat consuma avionul respectiv), de ruta aleasa (cat de lung e drumul) si de abilitatea celor dintr-o companie de a negocia pretul carburantului.
Ma uitam ca cei de la Emirates, spre exemplu, pe un drum Milano – New York, charge-uiesc fiecare pasager cu numai 160 de euro pentru combustibil, desi distanta nu e cu mult mai mica fata de traseul in kilometri pe care il face avionul companiei elvetiene. In general companiile din Orient am observat ca au taxe mai bune de combustibil si isi permit in acest fel sa jongleze cu pretul efectiv al drumului, intr-un final ajungand la un pret asemanator.
Revenind la primul exemplu, am schimbat datele zborului spre New York cu compania LOT. Am venit mai inspre vara (19/26 august) cand cererea este foarte mare, pentru a observa un lucru interesant. Cuantumul taxelor ramane neschimbat, cresc doar primele doua coloane (Fare 1 si Fare 2 – cele galbene). Adica “venitul efectiv al companiei” pentru zborurile operate. In primul exemplu, cursele din toamna, la LOT ajungeau 300*2 lei pentru zborul de New York, iar acum, cu numai o luna inainte de plecare, se incaseaza 1359+1226 lei.
Morala? Cand o companie aeriana anunta promotii de 500-600 de euro pe destinatii transcontinentale, venitul care ii revine dintr-un asemenea bilet este foarte mic. Cu cat pretul creste, suma este mai mare.
Iata la final si o comparatie pe un zbor Bucuresti – Atena, Cu TAROM si cu AEGEAN. Drumul un pic mai scump la Aegean, dar nu cu mult, combustibilul mult mai ieftin pentru acestia, restul taxelor la fel. Diferenta finala de pret in favoarea grecilor, e data de combustibilul mai ieftin.
Sursa capturi: Matrix Airfare Search
* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!
2 Comments
-
Roxana
Deci taxele spre Grecia cam 50 EUR return. Merci de info.
Pingback: Stii cat inseamna taxele de aeroport in pretul unui bilet? Uite aici! | INFOS