tel-aviv-5

48 de ore in Tel Aviv, Israel. Mic ghid de calatorie

Dimineata zilei de 15 decembrie. Nu au trecut mai mult de 2 ore si jumatate de la plecarea din Bucuresti, iar avionul ajunge in pozitia finala de parcare pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. E soare puternic afara si sunt deja 20 de grade, iar prognoza arata tare bine. Vor fi chiar 24 de grade la pranz. E rost de huzureala. De la ce am plecat? Aruncati o privire mai jos.

Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv este situat pe drumul dintre Tel Aviv si Ierusalim. Mai multe informatii despre modul in care puteti face transferul catre cele doua orase gasiti aici. Mare atentie daca ajungeti sambata in Tel Aviv, pentru ca este zi libera si nu circula transportul in comun catre oras, taxiul sau trasnferul privat fiind singurele optiuni.

tel-aviv-1
tel-aviv-3

tel-aviv-2
tel-aviv-4

Tel Aviv este al doilea cel mai mare oras din Israel, proptit strategic pe malul Marii Mediterane, si, foarte important, nu este capitala Israelului. Insa cu toate acestea, foarte multe corporatii au birourile in Tel Aviv. La fel, ziare israeliene, banci, s.a.m.d. De cum cobori din avion te loveste un aer primavaratic, desi ne aflam in plin sezon rece. Imi spunea cineva ca in Tel Aviv nu a mai nins de o viata de om, din 1950-1951. In Ierusalim, unde vremea e mai rece de obicei, mai ninge cateodata iarna, dar foarte rar, insa pe malul marii nici urma de zapada.

In jurul Tel Aviv-ului sunt alte orase, practic lipite de acesta, iar intreaga metropola are peste 3 milioane de locuitori, adica vreo 40 si ceva la suta din toata populatia Israelului. Seamana, pastrand proportiile, cu o metropola americana. De altfel, veti vedea ca in multe privinte, israelienii s-au inspirat din practica americana. Ne spunea ghidul nostru ca si cei care au gandit Tel Avivul ar fi avut New York-ul ca reper, in anul 1907.

Transportul este destul de bine pus la punct in Tel Aviv. Dan este compania care opereaza transportul public. Un bilet costa (link) 5,90 NIS (new shekel). Ca sa calculati mai usor, puneti in loc de NIS moneda noastra, leul, si inca putin. 1 NIS = 1,08 RON, in mare.

Totodata, exista si linii de maxi taxi (12 persoane) pe bulevardele principale ale orasului, numite Moniyot Sherut. Sunt mijloace de transport mult mai rapide decat autobuzele. Costul unei calatorii este de vreo 7 NIS daca imi aduc bine aminte. Aceste maxi taxi-uri functioneaza inclusiv de Shabbat (vineri noaptea si sambata).

In fine, o alta varianta este taxiul clasic, care poate fi luat inclusiv din strada. Ca sa va faceti o idee, pentru o cursa de 5 kilometri, noaptea, am platit aproximativ 45 NIS. Mai multe informatii despre transportul in Tel Aviv gasiti aici (link).

Inainte sa trec la povestea propriu-zisa, iata cateva idei generale despre Tel Aviv – pentru ca apoi sunt sigur ca ma voi pierde in detalii – si cu siguranta si raspunsuri la intrebarile pe care toti le aveti despre acest oras. Mi s-a parut un oras foarte sigur. Ma asteptam sa fie militarziat si cu multa politie. Am vazut soldati (relaxati, in patrulare) doar in zona Jaffa – cetatea din sudul Tel Avivului. Plaja este superba. Restul orasului nu are o arhitectura care sa te dea pe spate. In zona centrala sunt multe constructii care ies in evidenta doar prin zerourile din preturile la care sunt estimate. Tel Aviv este un oras cu preturi peste medie. Zborurile nu sunt scumpe deoarece concurenta este serioasa, insa hotelurile, mesele in oras si alte activitati costa. Pe strazi, semnele sunt scrise de regula in ebraica, araba si engleza, dar sunt si multe panouri numai in ebraica, imposibil de descifrat. Foarte multe lume vorbeste limba engleza. Mancarea seamana pana la un punct cu cea arabeasca, si este din abundenta la orice masa. De multe ori te saturi numai din antreuri. Se serveste alcool in localuri, exceptand unele restaurante tinute de patroni arabi. Noaptea, Tel Avivul seamana mult cu Bucurestiul, fiind foarte animat. Daca iesi martea la 11 noaptea din casa, gasesti cu siguranta o bodega animata in care sa te relaxezi.

tel-aviv-6

tel-aviv-7
tel-aviv-8

 

Plaja din Tel Aviv

De departe, plaja este cel mai fain loc din Tel Aviv. Simti cand esti in vacanta. Construita dupa modelul american, plaja care se intinde pe mai multi kilometri este un mix de Miami si Barcelona. Parca a luat ce e mai bun din ambele. Nisipul este fin, din loc in loc sunt locuri unde poti face sport (volei pe plaja, fotbal, aparate de gimnastica), dar si terase si restaurante. Daca nu te duci sa stai la plaja, iti recomand sa inchiriezi un segway sau o bicicleta si sa faci un tur pana la cetatea Jaffa. Sunt benzi speciale pentru deplasarea pe doua roti, iar la cateva sute de metri este cate un intrand in plaja, un fel de ponton, de unde poti admira peisajul.

Am furat cateva informatii si despre sezonul cald. De la mijloc de martie pana spre mijlocul lunii octombrie, chiar inceput de noiembrie, poti merge linistit la plaja. Apa insa se incalzeste mai greu, undeva prin iunie este numai buna de imbaiat. Pe plaja se pot inchiria sezlonguri si umbrelute, la un pret decent (vreo 15-20 NIS). E o plaja pentru toata lumea, insa si extrem de aglomerata in varf de sezon.

tel-aviv-12

tel-aviv-9
tel-aviv-10

tel-aviv-11

 

Neve Tzedek

Cartierul meu preferat din Tel Aviv este Neve Tzedek. Aflat foarte aproape de mare, este cartierul artistic si fashionistic al orasului. Un loc cu casute mici, de forma unor cuburi, unele cu fatade impodobite cu diverse desene sau flori, unde o casa banala este mult mai scumpa decat o vila intr-o zona foarte buna a Bucurestiului.

Neve Tzedek a fost construit in anul 1887 si este primul cartier evreiesc construit in afara vechiului oras port Jaffa, ca un fel de suburbie la vremea aceea. In Neve Tzedek veti gasi restaurante bune, magazine de haine, bijuterii, accesorii, etc, ale unor designeri locali, dar si gelateria Anita, zice-se ca locul din Tel Aviv unde poti manca cea mai buna inghetata.

Cartierul a avut o istorie complicata. La inceputul anilor 1900, in Neve Tzedek s-au mutat multi artisti. Insa dupa ce a inceput dezvoltarea Tel Aviv-ului, deci dupa 1907, cartierul a decazut, iar prin anii ’60 s-a pus chiar problema sa fie demolat, pentru ca nu mai corespundea viziual cu noul oras. In locul cartierului cu case mici si stradute inguste urma sa rasara blocuri inalte, cu enspe mii de etaje. Numai ca planul nu s-a mai aplicat, iar in anii ’80 a inceput restaurarea cartierului si s-a ajuns la ceea ce vedem astazi.

tel-aviv-15
tel-aviv-14

tel-aviv-13

tel-aviv-16
tel-aviv-17

 

Cetatea Jaffa / Yafo

Tel Aviv este un oras relativ tanar, fiind fondat in 1907. Insa Cetatea Jaffa (vechiul port) aflata in sudul orasului, taman in capatul plajei, este unul dintre cele mai vechi orase porturi din lume. E din vremuri de mult apuse.

Practic, pentru toti cei care viziteaza Tel Aviv-ul, Jaffa este orasul vechi. O cetatea bine intretinuta, restaurata, care a cunoscut si ea atatea framantari. Pe scurt – populatia din Jaffa era de origine araba, incepand din secolul al XIX-lea evreii din lume au inceput sa se intoarca acolo, cetatea s-a suprapopulat, au aparut frictiunile intre cele doua tabere, iar evreii au inceput sa se mute incet-incet in Neve Tzedek, ulterior in Tel Aviv. Dupa razboiul dintre evrei si arabi din 1948/49, foarte multi arabi au parasit Jaffa, iar din 1950, aceasta face parte din municipiul Tel Aviv-Yafo.

In zilele noastre, sus, in cetate, vei gasi stradute foarte inguste cu buticuri care vand bijuterii hadnmade, diverse accesorii, etc. Am vizitat si un muzeu – Ilana Goor Museum, deschis exact in casa artistei. Un muzeu care prezinta viziunea artistica a acesteia, intr-o cladire superba, cu terase de unde se poate admira marea. Recomandat in special amatorilor de arta contemporana. Cei care ajung in Jaffa viziteaza si Manastirea Franciscana Sf. Petru, cea mai impozanta constructie din zona.

tel-aviv-21

tel-aviv-18
tel-aviv-20

tel-aviv-19

Pentru amatorii de ospaturi – nu ratati restaurantul The Old Man and The Sea, aflat exact in port. O sa fac o mica paranteza aici ca sa intelegi de ce statul la masa in Israel nu e asa usor cum crede lumea, ca sa parafrazez o reclama celebra. De cum te asezi, vin antreurile din partea casei. Intre 7 si 25 de castronele cu diverse salate, humus, icre, peste, lipie, etc. La The Old Man and The Sea, spre exemplu, ar fi doar vreo 23 de salate. Dupa ce mananci din aceste salate, comanzi felul principal. Asta daca mai poti sa mai misti vreun deget. La final platesti doar pentru felul principal si pentru bauturi si desert. Daca nu mai vrei fel principal, platesti doar pentru bufetul de salate.

Exemplu de preturi la o masa. Doar salate – undeva la 50-60 NIS, in functie de local, un fel principal undeva intre 80-140 NIS, in functie de ceea ce ai comandat. Carnea de oaie, spre exemplu, am inteles ca este foarte scumpa in Israel. Bauturile din partea casei sunt incluse in pretul mancarii (limonada, apa, cafea). Daca vrei suc, bere sau vin, platesti separat. O bere la 0,33l costa 20-30 NIS, un suc 9-12 NIS.

Daca va plac targurile de vechituri si nu numai, atunci Flea Market Jaffa este locul in care trebuie sa ajungeti. Mie mi-a ajuns dupa fix doua minute si jumatate, nefiind fanul acestor locuri. Dar daca va doriti decoratiuni evreiesti si arabesti, gentute cu motive traditionale, ibrice, ceasuri cu cuc, covoare, suruburi autofiletante, covor cu rapirea din Serai, asta e locul. Daca nu, mergeti mai departe catre Carmel Market.

tel-aviv-24
tel-aviv-22

tel-aviv-23
tel-aviv-25

 

Carmel Market

Carmel Market este tot o piata, dar dedicata in principal mancarii. Parca mai vii de acasa. Este practic o strada, cu tonete pe stanga si pe dreapta, care vand orice. De la fructe proaspete si legume, la peste, fructe de mare, dulciuri, cafea, mirodenii, etc. Exista si o zona in care parca esti in bazar la Europa – casetofoane, imbracaminte, incaltaminte, diverse obiecte de uz casnic, tablouri, etc.

Ce va recomand? In primul rand sucul proaspat de rodie care este divin. Apoi kanafeh, un desert arabesc, foarte apropiat ca forma si ca gust de kunefe-ul turcesc. Straturi de taietei fini, insiropati intr-o tona de dulce, branza topita si eventual fistic sau nuci pe deasupra. Oricat de amar ai fi, te zaharisesti de indata.

tel-aviv-26
tel-aviv-27

tel-aviv-28
tel-aviv-29

 

Sarona Market

Si daca tot suntem la capitolul mancare, hai sa trec in revista si Sarona Market, o hala cu restaurante tematice aflata insa intr-o alta parte a orasului. Sarona Market este un fel de Boqueria din Barcelona, un soi de Borought Market din capitala UK. O hala inchisa cu standuri cu mancare japoneza, mexicana, bar de vinuri, burgeri si fripturi, magazine de dulciuri, ulei de masline, condimente, patiserie, sucuri, cafenele, etc. E moderna si mereu populata mai ales in jurul pranzului. Sunt foarte populare in randul localnicilor standurile Free Style Ramen Bar by chef Israel Aharoni si Segev Concept, ambele apartinand unor renumiti chefi israelieni. Partea buna la Sarona Market este ca e deschisa inclusiv sambata, de Shabbat. Langa Sarona sunt mai multe magazine de brand, organizate cam ca intr-un outlet in aer liber. E ordonata si chic zona.

tel-aviv-30
tel-aviv-31

tel-aviv-32
tel-aviv-33

 

Bulevardul Rothschild

Nu departe de piata Sarona este Bulevardul Rothschild, una dintre arterele emblematice ale Tel Aviv-ului. Pe Rotschild veti vedea spatii verzi amenajate pentru agrement, unde la final de saptamana sau seara, localnicii se aduna cu copil, cu catel, si se relaxeaza. Bulevardul este plin de restaurante, cafenele, institutii financiare si cladiri de tip Bauhaus, recunoscute ca facand parte din patrimoniul UNESCO.

Desi e o strada cu care localnicii se mandresc, pot spune ca nu are mai nimic special. Cu exceptia faptului ca este foarte animata inclusiv seara, cand oamenii ies la distractie. Si iar un lucru specific Bulevardului Rothschild este prezenta kiosk-urilor, niste standuri care vand burgeri, cartofi prajiti, sandwichuri, hot dogi si bauturi. Oamenii isi iau ceva de mancat sau de baut si se aseaza la taclale in mijlocul strazii. Si tot pe Rothschild sunt mai multe cluburi de noapte.

Inainte de final, trebuie sa iti mai spun ca am stat la un hotel boutique foarte bun – Melody Hotel si ca zborul pana la Tel Aviv dureaza aproximativ 2 ore si 15 minute, din Bucuresti. Referitor la intrarea si iesirea din Israel. Atat la sosire, cat si la plecare, veti fi supusi unui mic interviu, cu intrebari de genul – de ce calatoriti in Israel, unde stati, cu cine va intalniti, de ce ati ales Israelul ca destinatie, ce aveti de gand sa faceti, etc. La intrare nu vi se aplica nicio stampila pe pasaport. Se elibereaza un bon alb, cu nume, prenume, serie de pasaport, fotografie si cod de bare. Adica un permis de sedere temporara, valabil 90 de zile. La plecare, acest permis trebuie aratat la control, si veti primi un bon roz de iesire din tara. Au fost cazuri in care persoane care au calatorit in state arabe au fost luate la intrebari suplimentare. Dar atata timp cat nu ai nimic de ascuns, nu cred ca e cazul sa iti faci probleme. In fond, oriunde in lumea asta, ofiterul de la emigrari este suveran. Daca i se pare ca ai ceva de ascuns, ca esti dubios, iti poate refuza intrarea, fara a fi nevoit sa dea explicatii.

tel-aviv-34
tel-aviv-35

tel-aviv-36

tel-aviv-37
tel-aviv-38

tel-aviv-40

tel-aviv-42
tel-aviv-41

tel-aviv-43

tel-aviv-45
tel-aviv-44

10 Comments

  • Dani

    Salut Mihai,
    Noi o sa mergem anul viitor in octombrie.
    Imi poti spune te rog: ai avut euro sau dolari ptr schimbarea in moneda lor locala?
    Exista pos pe la magazine si restaurante?
    Multumesc

    • Cezar

      Cel mai ok ar fi sa iti faci un card Revolut, e multi – currency si poti converti direct Leu- Shekel

    • Eric

      Puteti folosi oricare moneda.
      Cardul de credit este acceptat peste tot si este mai avantajos dupa parere mea

    • Dan

      E o idee foarte buna ca nu se aplica viza pe pasaport pentru ca poate, ulterior, vei vrea sa vizitezi o tara araba si asta ar fi un impediment major, cel putin la nivel subiectiv.

  • Bogdan

    Fă și tu o comparatie intre cursul celor două monede din țară și Israel și-o să-ți dai singur seama.ideaa e sa cumperi din țară ieftin și în Israel cursul la ceea ce ai cumpărat sa fie ridicat.Succes

  • Anda

    Am fost in ianuarie si am stat tot la Melody hotel. Am fost foarte placut impresionati de micul dejun. Foarte util articolul. Mi-ar fi placut sa il citesc inainte de calatorie. 🙂

  • Geta Brif

    Locuiesc in Israel de mai mulți ani și pot spune că mi-a făcut multă plăcere citind toată d scrierea făcută despre locurile vizitate, inclusiv toate amănuntele foarte utile celor care vor sa viziteze aceste locuri. Aștept impresii la fel de interesante despre alte meleaguri vazute!

  • Gabriela

    As dori sa vizitez si eu Israelul, pe cont propriu, nu in excursie cu grupul. Mi-as dori sa gasesc cazare la o romanca stabilita acolo, in Tel Aviv. Oare cum sa gasesc asa ceva?

  • Costeniuc Mihaela

    Gabriela ..Bună seara..Ai gasit cazare la o româncă stabilita acolo în Tel Aviv?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *