Travel tips

Vacanta in Qatar, pas cu pas. Ce am facut 3 zile in Doha

14/11/2016

Am ajuns, intre timp am si plecat, (d)in Doha, poate cel mai restrictiv oras din tripleta din Golful Persic, Doha – Dubai – Abu Dhabi. Inca de la sosire ti se aminteste ca esti intr-o tara araba si ca trebuie sa te comporti ca atare. Imbracaminte modesta, fara umeri goi, fuste scurte si alte artificii care sa scoata in evidenta goliciunea trupului.

Aeroportul Hamad International Airport este o bijuterie. Nici nu ar avea cum sa fie altfel, doar e nou, dat in folosinta in 2014. E mare, aerisit si non-kitschos. Daca mergi in Qatar, ca de altfel in multe state arabe, vei vedea ca banul nu conteaza atunci cand vine vorba de construit ceva “grandios”. Acum, sa-mi fie iertat, dar numai cand nu mai ai ce face cu banii te apuci sa construiesti insule artificiale, pe care sa le “impaduresti” apoi cu zgarie-nori. Apropo, am ramas uimit cand am vazut ca baietii fac metrou pentru Cupa Mondiala de Fotbal din 2022. Cati kilometri va avea? Pariuri? 300! Si “doar” 100 de statii (link aici). Vor fi linii care ies din Doha, prin desert, pe niste picioare de pod inalte cat Intercontinentalul de la Bucuresti.

aeroport-doha

Acum 25-30 de ani, Doha aproape ca nu exista (uita-te pe linkul acesta). Era un orasel simplu, in the middle of nowhere. Chiar radeam cu un prieten care a revenit anul acesta dupa 10 ani in Dubai, si imi spunea ca el nu mai recunostea nimic, la cat de mult s-a construit. Asa ca probabil si articolul meu, peste 5 ani, va fi “maculatura”.

insula-pustie

 

Souq Waqif

Este locul “cel mai traditional” din Doha, daca imi este permisa formularea. Bazarul, un soi de centru vechi al orasului. Istoria spune ca souq-ul a fost infiintat acum mai bine de un secol si era piata unde se intalneau bedunii si localnicii pentru a vinde diverse marfuri. Bazarul, asa cum il vezi astazi, nu a aratat asa dintotdeauna. In 2006 a fost restaurat, dar au fost pastrate elementele arhitecturale.

In souq gasesti orice. Magazine de soimi (falcons) – pasarea nationala a Qatarului, o zona de alte animalute (iepuri, papagali, alte pasari, etc), tone de mirodenii (majoritatea din India), dulciuri, matasuri, imbracaminte, parfumuri, covoare, etc. Regula de aur in souq – totul se negociaza. Ne spunea ghidul nostru ca se pot obtine discounturi de pana la 25-30%. Nu am incercat, deci nu stiu ce sa va spun.

turmeric

Umbli, negociezi, cumperi, dar parca ti se mai face si foame. E momentul optim pentru un humus, un moutabal si un mix grill intr-unul dintre restaurantele din bazar. Daca mai ai suflu dupa ce ai incercat cate putin din toate bunatatiile de pe masa, treci la next level – cafea si shisha. Daca esti ca mine, bei limonada pana iti sar capacele si iti imaginezi ca e bere. Oameni buni, nu sunt betiv, dar dupa o zi de alergatura, la 30 de grade, doream un singur lucru – mic de tot, chiar si la 0,33l. O bere. Renuntam si la mancare. Cred ca si din cauza faptului ca nu se poate consuma alcool (acolo in souq), gandul tot la halbe imi statea.

In bazar e fain sa mergi seara, cand locul este mai animat si nu mai este atat de cald. Inteleg ca bazarul este deschis 24/24, insa unele tarabe se inchid spre dimineata si din nou la pranz, de la 12-1 pana dupa-amiaza la 16-17.

doha-4

doha-8
papagal

hamal

 

Al Shahaniya Camel Racetrack

Dupa cum ai intuit din nume, este locul unde se desfasoara cursele de camile. Locul in sine nu este spectaculos. Imagineaza-ti ca mergi aproximativ jumatate de ora din Doha cu masina ca sa vezi un … hipodrom pentru camile. Un camilodrom. :))

Cursele cu camile sunt foarte populare in Qatar. Ele s-au tinut pentru prima data in 1972. Este o super mandrie sa castigi marile Grand Prix-uri. Cica ultimul qatarez care a triumfat intr-o mare cursa a castigat un Lamborghini. Iar locurile urmatoare au primit masini de teren.

Pana in 2004, copiii erau cei care calareau camilele, insa din cauza numeroaselor accidente, pe post de jockey sunt pusi acum niste robotei, cu un motoras in interior, care biciuiesc camila la comanda. Prin telecomanda. Gasesti aici mai multe informatii despre acest sport (link), pe care apropo, nu se pariaza.

camile-1

camile-2
camile-3

 

Sheikh Faisal Collection

Nu departe de circuitul pentru camile este acest hai sa-i spunem muzeu, care gazduieste colectia personala a Sheikului Faisal. Intr-o cladire mare, cu multe sectiuni, gasesti aproape orice obiect din lumea araba. De la masini de epoca la avioane, arme, locuinte traditionale qatareze, costume populare, covoare, obiecte artizanale, etc.

canapea

muzeu-12
muzeu-32

 

Katara Cultural Village

Am revenit in oras. Pe malul marii, cum mergi din centru catre Pearl Doha este Katara Cultural Village. Dupa cum ai intuit, este zona culturala a orasului, care cuprinde un amfiteatru, o sala de opera, cateva galerii de arta, muzee, sala de conferinte, zona de promenada, terase si plaja.

Katara este denumirea veche a Qatar-ului, pana in secolul al XVIII-lea.

katara-1

katara-3
katara-2

katara-4

katara-5
katara-6

katara-7

 

Pearl Doha

Creme de la creme, fita fitelor. Asa cum cei din Dubai au Pearl Jumeirah, qatarezii au construit Pearl Doha – o insula artificiala in mare. Sincer sa fiu, nu imi mai amintesc foarte multe date/cifre legate acest loc, pentru ca e clar ca a fost facut ca sa sparga toate topurile. Chirii incepand de la 35.000 lei pe luna pentru un apartament de 2 camere, 4 milioane de metri patrati de insula artificiala, 12.000 de rezidenti acum, aproximativ 45 de mii pana in 2018. Yachturile sunt ingramadite ca Logan-urile in Pantelimon, magazinele de firma de 2 ori mai multe decat farmaciile si amaneturile din Romania, s.a.md. Pentru restul exista Wikipedia (vezi link).

doha-5

doha-25
doha-24

doha-26

doha-27
doha-23

 

Corniche

Intre Museum of Islamic Art – pe care, apropo, l-am “sarit” din program pentru ca imi doream sa ajung in zona de zgarie-nori, si padurea de cladiri care gadila norii, este Cornisa, zona de promenada. Locul pe unde localnicii si turistii se plimba la ceas de seara. Chiar langa Museum of Islamic Art este portul de dhow-uri, ambarcatiuni din lemn la bordul carora se poate lua cina.

doha-skyline

 

Zona de zgarie-nori

Skyline-ul orasului Doha este unul dintre cele mai faine pe care le-am vazut. Singura problema e ca nu am reusit sa urc in nicio cladire. Majoritatea sunt de birouri si nu permit accesul vizitatorilor. De pe toata Cornisa se fac niste fotografii colosale, in special noaptea, cand zona incepe sa “beculeasca”.

Intre hotelul Sheraton si Doha Tower este un parculet de unde se pot face de asemenea fotografii foarte bune. Printre zgarie-nori nu ai ce sa faci. Poate doar sa te adapostesti la umbra si sa bei o cafea cu gheata cand e arsita afara.

Cladirea mea preferata este Doha Tower, este copia fidela a “oului” din Barcelona – Torre Agbar. Ambele au fost desenate de acelasi arhitect – francezul Jean Nouvel.

mihai-jurca-doha

doha-21
doha-22

 

Desert Safari cu jeep-urile

Am inceput povestea de astazi cu poate cel mai interesant loc din Doha – Souq Waqif – si o termin cu cea mai tare distractie, dune bashing – safari pe dune cu masinile de teren. In jurul pranzului, ne-au luat de la hotel doi localnici pusi pe glume, cu masini Toyota Land Cruiser, preparate pentru conditiile vitrege din desert. Fetele intrebau “cum o sa fie? e periculos? ne putem rasturna?”. Si de aici va dati seama ce a urmat. Din Doha se merge aproximativ 60 de kilometri in sudul Qatarului, pana la Sealine Beach unde, dupa un sens giratoriu, se termina asfaltul. De acolo inainte sunt numai dune.

Dupa cateva minute de pauza in care soferii pregatesc masinile (se reduce presiunea din pneuri), iar noi am servit un ceai cu lapte (nu imi place deloc), incepe aventura. Nu poti realiza cum ditamai masinile nu raman impotmolite in nisipul afanat. Te simti ca in Raliul Dakar. Am mers pana aproape de granita cu Arabia Saudita, apoi, pe inserat, am ajuns intr-o tabara de corturi, unde am luat si masa, un gratar arabesc pe malul marii, cu foc de tabara si atmosfera gen Vama Veche. Urmeaza revenirea la sosea, cresterea presiunii in cacuciucuri si drumul catre  Doha. Toata povestea a durat fix 7 ore. Voi scrie un articol amanuntit despre aceasta experienta, pentru ca merita efortul.

desert-2

desert-3
desert-4

mihai-jurca-desert

desert-5
desert-8

foc-tabara

Link-uri utile

Pentru ca ti-am insirat atatea locuri de care probabil nu ai auzit pana acum si ti-ar fi si greu sa le plasezi in spatiu, iata fiecare loc vizitat, cu link pe el. Deci click cu incredere.

Locuri vizitate: Souq Waqif, Al Shahaniya Camel Racetrack, Sheikh Faisal Collection, Katara Cultural Village, The Pearl Qatar, Corniche Promenade, Doha Tower (zona de zgarie-nori).

Poate ar mai fi trebuit sa ajung si la Museum of Islamic Art, Aspire Park sau Villagio Mall.

Serile s-au incheiat la un “pahar de vorba” pe terasa Crowne Plaza Doha – un loc dragut, frecventat de multi expati, in special cabin crew – sau in Skyview-ul hotelului La Cigale, amenajat gen club in aer liber. Privelistea este superba.

Am zburat cu Qatar Airways si am stat la Hotel Oryx Rotana.

rotana-1

mihai-jurca-business

*Fii la curent cu postarile mele. Nu pierde urmatoarele ponturi!

banner-full
banner-mobile
banner-mobile

5 Comments

  • Reply Ioana 17/11/2016 at 19:51

    Bravo pentru blog! Interesant si folositor. Si noi am fost in Doha. De anul nou, o saptamana. Pentru cei care vor sa-si faca vacanta in Dubai dar nu vor agitatia de acolo,pot alege cu incredere Doha. Muzeul este interesant,ar fi de vizitat. Mall ul de asemenea este interesant, o mica Venetia, cu gondole si barcute. Magazine ca in orice mall,dupa buget 🙂

  • Reply Silviu A. 27/03/2017 at 12:41

    Cum ai rezolvat cu viza? Ai primit-o la intrarea in tara deoarece ai avut cazare la un hotel ? Pentru o simpla escala de o zi vad ca trebuie obtinuta viza inca din tara.
    http://www.qatarembassy.ro/Romana/Visas.html

  • Reply Eduard 28/03/2017 at 13:31

    Cred ca nu ar fi lipsit de interes daca ne-ai spune si cat ar fi bugetul minim necesar pentru o astfel de escapada…

  • Reply Caprioara 17/12/2017 at 07:44

    O mica întrebare. . aemail escala de 9 ore si înțeleg ca mai nou se poate aplica online pe o viza temporara. Vom ajunge seara la 5.30. Ar fi ok de mers în Doha cu autobuzul.? Înțeleg ca un card de bus de o zi costa doar 7 dolari. Mulțumesc anticipat.

    • Reply Mihai Jurca 17/12/2017 at 18:27

      Nu stiu sa va raspund. Eu am fost anul trecut cand inca nu se ridicasera vizele.

    Leave a Reply