Travel tips Uncategorized

Cu cat timp inainte de zbor trebuie sa ajung la aeroport?

17/04/2014
timp-imbarcare
[image name=line]

Pe tema sositului la aeroport am avut multe controverse cu amicii.

“Avem zbor la 6.20 dimineata, deci trebuie sa fim in aeroport la ora 4.20, ca asa scrie la regulament. Bun, dar avem check-inul facut si nu avem nici bagaj de lasat la cala. Nu, nu, lasa! Mai bine sa ajungem din timp, decat sa pierdem avionul! OK. Fie cum spui tu!”

Daca vrei sa fii pasager model, atunci, ajungi la aeroport cu 2 ore (3 ore in cazul zborurilor lungi) inainte de ora de plecare a cursei. Este o masura pe care o recomanda companiile aeriene, pentru ca toata activitatea sa se desfasoare in bune conditii. Ce ar fi daca toti pasagerii ar veni cu 45 de minute inainte la ghiseele de check-in, si s-ar aseza la coada? Cand ar mai pleca respectiva cursa?

De regula, check-inul (inregistrarea pasagerilor), la majoritatea companiilor care opereaza in Europa (zboruri continentale), se inchide cu aproximativ 40 de minute inainte de decolare (plus, minus 5-10 minute in functie de companie).

Si iata un exemplu. O cursa care pleaca la 12:55, cu inchiderea portilor la 12:15.

aeroport

Deci daca esti “intarziat” si vii si te pui la ghiseu la 12:14, cei de acolo sunt obligati sa te preia, desi inregistrarea efectiva se va termina in 2 minute, la si 16 sa zicem. La fel, daca esti deja la coada. Nu iti va inchide nimeni desk-ul in fata, pe motiv ca nu s-a putut termina inregistrarea pasagerilor pana la ora limita.

Dar, in ultimele minute in care check-inul este deschis, mai ajung doar intarziatii si s-a cam zis cu eventuala coada.

 

Totusi, cu cat timp inainte sa venim?

Nu exista un raspuns general valabil. Asta pentru ca una e sa zbori de pe aeroportul din Sibiu si alta e sa pleci de pe Paris CDG. Sunt alte distante de parcurs intre check-in si imbarcare.

Totusi, daca ai check-inul facut – asa cum se practica mai ales la cursele low-cost – si nu ai nici bagaj de cala, 50 de minute inainte de plecarea cursei sunt suficiente intr-un aeroport mic. In Otopeni, spre exemplu, ai nevoie de cel mult 15 minute (hai 20 daca e super-aglomerat) ca sa treci de controlul de securitate si de pasapoarte si sa ajungi la poarta de imbarcare.

Un zbor pe care esti deja inregistrat (ai check-in facut), il prinzi si daca ajungi cu 35 de minute inainte in Aeroportul Otopeni.

Pentru ca:

  • agentii de check-in inchid ghiseele de inregistrare cu 40 de minute inainte de zbor
  • apoi se deplaseaza la poarta pentru a face imbarcarea efectiva (mai dureaza si asta vreo 5-10 minute)
  • se sta la coada (mai repede de 15 minute nu se urca pasagerii in avion)
  • timp in care tu treci de toate conntroalele si ajungi la imbarcare

Asta daca ai mai zburat de pe acest aeroport si stii bine care sunt “obiceiurile” locului si distantele din aeroport.

Daca esti pe un aeroport strain (de pe care nu ai mai zburat niciodata), zic eu ca o ora si un pic ar trebui sa ai la dispozitie, ca sa nu ai neplaceri si sa alergi de bezmetic pe acolo.

Teoretic, intre inchiderea check-inului si decolarea cursei, ar trebui sa ai timp suficient sa ajungi la imbarcare pe orice aeroport. Dar se poate sa intampini obstacole la controlul pasaportului (buletinului) spre exemplu. Ce te faci daca vamesii vor sa verifice mai in amanunt, asa cum mi s-a intamplat odata la sosirea la Amsterdam (40 de minute stat in fata ghiseului Politiei pentru verificari suplimentare).

 

Concluzie

Tehnic vorbind, cu un minut inainte de inchiderea check-inului. De bun-simt ar fi sa ajungem cu macar o ora inainte, daca nu avem check-inul facut.

Acum e randul vostru sa spuneti cu cat timp inainte de zbor obisnuiti sa ajungeti la aeroport! Spor!

 

* Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

*Fii la curent cu postarile mele. Nu pierde urmatoarele ponturi!

banner-mobile
banner-mobile

9 Comments

  • Reply daniela 17/04/2014 at 21:45

    Vreau sa impartasesc cu voi o experienta -mai putin placuta-spre a va fi de ajutor.
    Aeroportul din Lisabona,rezervare on-line,fara check-in anterior,am ajuns cu 1 ora inainte.
    Absolut insuficient,a fost un cosmar,o cursa cu obstacole.Doamna de la check in deja pleca cu toate bagajele.Doar rugamintile mele disperate au intors-o din drum.Imprimanta pt bilete s-a defectat nu imprima nimic,dupa care au reparat-o dar s-a blocat cu un bilet inauntru.
    Aeroportul este lung,2 randuri de control pasapoarte,control bagaje,plus ca nu era foarte vizibila indrumarea catre porti !
    Concluzie-nu faceti ca mine ! Luati-va macar 2 ore.

  • Reply Flori 17/04/2014 at 22:09

    Bun asa! Hai sa ajungem toti cu 2-3 minute inainte! Sunt curioasa cine o sa se bucure de intarzierile ce sunt iminente!

  • Reply Adi Petrescu 18/04/2014 at 16:47

    Eu am o mare nedumerire și mă mir că nimeni nu observă acest lucru suspect: Cum poate o companie aeriană să pretindă că poarta de îmbarcare s-ar închide cu 40 de minute înaintea decolării? Să ne imaginăm că teoria asta s-ar respecta: pentru zborul de 12:55, toți pasagerii ar fi deja îmbarcați la 12:15. Bun. Și apoi? Rămân cu toții captivi, la sol, timp de 40 de minute, în așteptarea orei de decolare? Mie mi s-ar părea inuman. Noroc că nu se respectă niciodată chestia asta, ceea ce mă face să cred că așa-zisa oră de închidere a porții e trecută acolo la întâmplare. În realitate, dacă ești norocos, la ora aia abia începe îmbarcarea, deci poarta SE DESCHIDE la 12:15. De cele mai multe ori însă, cel puțin la Wizz, îmbarcarea are loc în ultimele minute sau chiar după ora oficială a decolării. Așa că unicul „avantaj” al unui „pasager model” ar fi că trebuie să stea mai mult timp în picioare, la coada românească de tip ciorchine.

  • Reply Max 07/05/2014 at 14:31

    Pe aeroportul Stansted din Londra am avut neplacerea de a pierde avionul desi am ajuns la security check cu o ora inainte de decolare. Security check-ul a durat 50 de minute, iar drumul pana la poarta a durat 10 minute. Desi ceilalti pasageri inca se imarcau doamna care tocmai inchidea usa spre tunelul spre avion nu ne-a lasat sa trecem.

  • Reply EU 30/06/2014 at 20:45

    In aeroportul din Cairo , aveam avion la ora 4 dimineata si in aceeasi noapte s-a dat ceasul cu o ora inapoi. Nimeni nu ne-a anuntat ca zborul va fi la 3, mai ales ca pe site-ul aeroportului zborul era inregistrat la ora 4. Am ajuns la ora 2 cand domnul de la Check In pleca. Era cu 200 de metri in fata noastra si-l strigam degeaba. Toti egiptenii de la paza radeau si nimeni nu ne ajuta. Am mers la biroul Turkish Airlines sa vb cu cineva… care a tras de timp o ora ca sa ne spuna ca trebuie sa platim minim 600 de dolari pentru doua bilete noi cu escala de 7 ore, in conditiile in care mai aveam totusi timp pana la decolarea avionului . Toata experienta asta a avut loc dupa ce aceeasi companie ne-a pierdut o parte dintre bagaje la sosirea in Egipt.

  • Reply Dana 09/02/2015 at 05:05

    Zbor la 6:20.prima data cu avionul,check-in facut online, doar bagaj de mana si eu ca nebuna de la 4:15 in aeroport. Guess what?! La 4:24 terminasem cu toate cozile :)) jeez, ce ti.e si cu precautia asta:)) astept in momentul asta:)) mai am 1h. Eu zic sa mai dormiti putin si sa veniti cu cel mult 20 de minute inainte.

  • Reply Radu 23/06/2015 at 10:19

    Eu zic ca nu se merita riscat, pt o ora. Pretul unui bilet pe loc este mult mai mare, ca sa nu mai vorbim de eventuale cazari necesare si timp pierdut prin aeroporturi, reorganizarea traselui etc. Poate intr-un aeroport pe care il cunosti bine, pe o cursa pe care ai mai fost, merge sa vii mai tarziu un pic. Pe aeroporturi mari portile chiar se inchid cum spun ei. Daca vii cu o ora inainte, inseamna ca ai 20 de min la dispozitie sa ajungi la poarta, ceea ce este f putin in cele mai multe cazuri.

  • Reply Meri 05/01/2016 at 21:04

    Plecare avion la ora 13.00, 5 ianuarie
    Plecat de acasa la 9.45
    Nu am gasit taxi pt aeroport la comanda Meridian, Cris, Speed,etc, nu mai stiu, nu am gasit in statia de taxiuri, un sofer nu avea rovinieta.
    Am plecat cu metroul pana la gara, acolo am gasit taxi.
    Coada la predat bagaje, coada la verificare bagaj de mana, coada la control pasapoarte.
    Am fost la limita cu timpul.
    Poate altadata sa fac comanda la taxi cu o zi inainte?

  • Reply Anca 06/12/2016 at 12:09

    Eu as opta pentru “pasagerul neintarziat” pentru primele doua dati, dupa care cunoscand traseul, toate demersurile si durata, mi-as permite sa fiu cu vreo 20 min inainte, bineinteles cu ckeck-inul facut acasa.

  • Leave a Reply