Travel tips Uncategorized

Un loc rupt din basme. O vizita la Castelul Reginei Maria de la Balcic (Bulgaria)

08/08/2013
catel-regina-maria-balcic
[image name=line]

Sa stabilim din capul locului – nu ma omor deloc dupa Bulgaria, si cu atat mai putin dupa litoralul lor pe care l-am revazut dupa aproape 4 ani si o sa-l mai vad, probabil, peste alti 5. Nu intru in detalii cu privire la acest lucru.

Dupa doua zile petrecute la Nisipurile de Aur, timp in care am vazut ca mai rau decat un roman necivilizat este un german necivilizat, simteam nevoia sa imi racoresc putin mintea. Zis si facut. Ultima zi de mini-vacanta … ora 9. Mic dejun, bagajele in masina si pe cai! Tintele zilei : Balcic si ferma de scoici de la Dalboka, apoi revenire spre Bucuresti prin Vama Veche.

Dar cum socoteala de acasa nu se prea potriveste cu cea din targ, am ajuns numai la Balcic, pentru ca ne-a placut atat de mult, iar mancarea a fost intr-atat de buna incat scoicile de la Dalboka ar fi avut numai un rol decorativ pe masa noastra si era tare pacat. Data viitoare!

castel regina maria balcic bulgaria

Ei bine, acest Balcic, sau Балчик dupa cum scrie pe semnele de circulatie din tara vecina, este o asezare situata la putin peste 40 de kilometri de Varna, respectiv vreo 64 de kilometri de Vama Veche.

harta_balcic

Intre 1913 si 1940, Balcic apartinea de Regatul Romaniei impreuna cu restul Dobrogei de Sud. In 1940, Cadrilaterul (inclusiv Balcicul) a trecut la bulgari.

 

Castelul Reginei Maria

Principalele obiective turistice din Balcic sunt  Castelul Reginei Maria si gradina botanica de langa castel, zice-se unicat in Europa Centrala si de Est.

Constructia a fost ridicata din ordinul Reginei Maria si era resedinta de vara si, in acelasi timp, locul preferat al acesteia. Castelul in sine nu este foarte spectaculos in interior. Are mai degraba un aer auster, lucru demonstrat si de numarul mic de incaperi. La parter este un hol si o sala de cel mult 50-60 de metri patrati, iar la etaj este o baie turceasca, un living cu dormitor, un dressing si terasa castelului de unde poti admira marea. Nu imi mai amintesc foarte bine, sper sa nu gresesc, dar cred ca exista si o camera pentru servitori.

castel regina maria balcic bulgaria

castel-regina-maria-balcic-bulgaria

Regina a construit castelul imbinand stilul italienesc cu cel turcesc, cu minarete. Peretii constructiei sunt varuiti in alb. Pe langa castel, in incinta se mai afla un restaurant la care Regina lua masa. Acest restaurant este deschis astazi pentru vizitatori. In incinta castelului sunt mai multe vile, izvorul sfant, Puntea Suspinelor, o cascada, mormantul Reginei Maria, o capela sau Aleea vinului.

 

Gradina botanica de la castel

Este unica in centrul si in estul Europei datorita colectiei impresionante de cactusi. Atatia cactusi la un loc nu cred ca vezi nici in Mexic :-P.

Pe langa cactusii aflati in aer liber, a fost construita si o sera imensa in care se gasesc fie specii care nu se acomodeaza foarte bine la viata de exterior, fie mini-catusi pe post de rasad, care atunci cand vor mai creste vor fi mutati afara. Este explicatia pe care singur mi-am fabricat-o dupa cele vazute acolo.

Gradinile sunt foarte bine ingrijite. Se vede ca oamenii de acolo pun suflet in ceea ce fac si “sfintesc locul” asa cum spune o vorba veche romaneasca.

castel-regina-maria-balcic-bulgaria

 

Cat costa “distractia”

La intrare se plateste pentru vizitarea castelului si a gradinilor. Pentru ambele obiective scoti din portofel cate 5 Leva, asadar un total de 10 Leva de adult. Copiii platesc 1 Leva.

Avantajul este ca cei de la casa vorbesc limba romana si se poate plati si in lei. Asadar, 5+5 Leva sau 26 RON.

  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-11
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-16
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-12
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-13
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-14
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-15
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-17
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-18
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-28
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-27
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-19
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-20
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-21
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-22
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-23
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-24
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-25
  • castel-regina-maria-balcic-bulgaria-26

 

Plaja in Balcic

La capitolul plaja, aceasta statiune nu sta prea bine. Vazand unde face lumea plaja, chiar radeam si spuneam ca parca stai la soare, in parcare. Avantajul vine din faptul ca lumea este foarte linistita si are un comportament mai mult decat civilizat, lucru care in zonele aglomerate este mai rar intalnit.

castel-regina-maria-balcic-bulgariaAu fost amenajate cateva zone de plaja dincolo de mini-soseaua de pe faleza, asta tocmai din cauza faptului ca pietrele de la intrarea in apa nu permit in acea zona statul la plaja. E drept ca exista si o fasie unde poti sta chiar la apa, dar nu e cine stie ce.

Un sezlong cu saltea si umbreluta costa 3+1+3= 7 Leva (16 RON) pe zi.

castel-regina-maria-balcic-bulgaria

 

Ce am mancat la Balcic

Iti spuneam ca de la Balcic urma sa plecam la Dalboka, insa intamplarea a facut sa ne asezam la terasa-restaurant a unui hotel superb – Regina Maria Spa Design Hotel. Un hotel care a castigat in 2011 nu stiu ce premiu pentru cel mai bun hotel din Bulgaria, la categoria Spa. In fine, un loc cu mult bun gust.

Revenind la masa… ne-am asezat ca sa bem bere pentru ca era foarte cald si, rasfoind meniul, mi-au cazut ochii pe stavridul de Marea Neagra. Gata! Asta sa fie. Cam asa arata farfuria…

castel-regina-maria-balcic-bulgaria

Preturile la mancare nu sunt mari, in general, in Bulgaria.

Iata cateva exemple de la aceasta terasa:

  • stavrid cu un sos de usturoi alaturi – 8 Leva (18 RON)
  • guvizi de Marea Neagra – 6 Leva (14 RON)
  • cartofi wedges – 3 Leva (6,8 RON)
  • ciorba Tarator – 3 Leva (6,8 RON)
  • bere Stella Artois draft 0,5l – 3 Leva (6,8 RON)
  • bere mica la sticla (0,33l) – 2 Leva (4,5 RON)
  • cheese cake – 4 Leva (9 RON)
  • cappuccino – 2,2 Leva (5 RON)

La celelalte restaurante si terase nu am intrat, dar probabil ca preturile erau putin mai mici decat aici. Per ansamblu, “scorurile” sunt de bun simt.

 

Cum ajungi la Balcic

Evident, optiunea cea mai buna este masina. Din Bucuresti, am trecut la dus prin Giurgiu-Ruse. Taxa de pod este de 6 euro (26,34 RON) la dus si numai 2 euro la intors. Deh, noi suntem mai cu mot.

Apoi ai nevoie de o vignieta, care costa 10 Leva (23 RON) si este valabila 7 zile. Este cea mai mica durata posibila. Acum 4 ani, cand am mers in Bulgaria, am facut prostia sa o cumpar de la primele chioscuri intalnite dupa ce treci granita in Bulgaria. Am dat si mai mult pe ea pentru ca nu aveam leva si nu era posibil nici sa platesc cu cardul.

Acum intru frumos pe centura orasului Ruse si la iesirea spre Varna este un OMV unde se poate plati civilizat cu cardul.

Drumul spre Varna este foarte bun, proaspat refacut, iar ultimii 70-80 de kilometri sunt pe autostrada care este destul de proasta. Din Varna mai sunt 42 de kilometri pana la Balcic.

La intoarcere am luat-o prin Vama Veche. Drumul este superb, e aproape gol si e plin de mori de vant. Pana in Piata Unirii am facut fix 3 ore si 33 de minute si 333 de kilometri. 🙂

castel-regina-maria-balcic-bulgaria

Recomand acest loc pentru o vizita de 2 zile (o noapte de cazare).

 

* Acesta nu este un articol promotional! Preturile prezentate sunt valabile la data publicarii articolului. Daca ti-a placut, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

*Fii la curent cu postarile mele. Nu pierde urmatoarele ponturi!

banner-mobile
banner-mobile

15 Comments

  • Reply Tudor-Cristian 22/03/2014 at 17:00

    Am fost si noi de un 1 Mai acolo, acum vreo 7 ani, cred. Ne-a placut foarte mult, inclusiv felul in care am fost tratati la cazare si prin restaurante, terase, bazar. castelul Reginei maria merita vizitat, este mult bun gust, dar este si multa istorie de regasit acolo. M-a impresionat ca pe pancardele din fata diferitelor obiective aflate in incinta castelului textul de prezentare era si pe romaneste. Recomand puternic o vizita la Balcic. Merita.

  • Reply razvan 25/04/2014 at 15:51

    As fi bucuros daca ați ocoli Balchik-ul, prea multi romani ……strica!

    • Reply mihai 15/08/2014 at 17:11

      Razvane draga, cred, dupa postarea ta, ca ar trebui sa emigrezi in Bulgaria. Cu acte. Oricum , sant mai putini romani decat in Romania NOASTRA, ca vad ca nu-i si a ta.
      Daca romanii strica ” atmosfera ” ( apropo,strainii care ar vrea Romania, dar fara romani , la pachet, zic la fel ca tine ! ) eu zic sa treci, nu, nu Prutul ca ar fi prea rau pentru tine, ca nu stii ruseste, ci Dunarea-numai dus, duce-te-ai

  • Reply radu 26/07/2014 at 11:06

    suntem de 5 zile Balcic,este foarte relaxant. este o statiune pentru familisti sau cei ce vor liniste. serviciile sunt mult peste litoralul nostru. sunt cu catel si pot intra la orice restaurant!!!!
    la hotel este binevenit oriunde. cine are catel ma intelege foarte bine.
    multimim pentru informatiile de pe site.
    aici sunt straini,englezi,nordici,ceva romani familii. o alegere buna zicem noi de relaxare.

    • Reply Gabriela 30/05/2015 at 16:59

      Cu catel vreau sa ajung si eu. Unde v ati cazat? Multumesc!

  • Reply Mihaela 12/08/2014 at 15:55

    Salut. Incerc sa fac un calcul cati leva sa iau pentru o plimbare de o zi, 4 persoane, si voiam sa te intreb intrarea la castel (doar castel, fara gradini) e 5 leva? Te obliga sa vizitezi si gradinile? Merita?
    Mersi

    • Reply mihai 15/08/2014 at 17:26

      Pai gazda zicea ca la castel poti plati si in lei.Onest. Daca ai € la tine, ai orice. Inca. Nu se stie care este viitorul acestei monede. Inca este ” tare “. Pod, vigneta, papa, bere, vizite, plaja, fiecare ce vrea si/sau poate. Regula este sa vrei ce-ti poti permite. Altfel pleci cu vanatai, daca mai pleci. Nu uita benzina/motorina, ca sa poti pleca cu tot cu masina( daca-ai venit cu…). De distractie, ce-ti permiti, cum am mai spus.

  • Reply monik 08/09/2014 at 22:20

    in 11 octombrie 2014 o sa mergem intr-o excursie de o zi la Balcic, si daca este cineva care a mai mers in aceasta perioada si in alti ani ce ne poate spune? ne mai intereseaza daca trebuie sa avem euro sau leva neaparat la noi sau ce moneda este mai bine sa avem la noi pentru intrari la obiective cat si pentru mancare, suveniruri, etc

  • Reply kra 06/10/2014 at 00:22

    Am fost astazi la Balcic si pot spune ca am ramas placut impresionat de ce am vazut…Castelul este un loc impresionant unde te poti bucura de cateva momente unice de relaxare in natura! Mancarea este foarte buna si accesibila oricarui buzunar. Se poate plati si in lei sau euro mai peste tot. Meniurile la restaurant sunt in romana si ospatarii de acolo cunosc binisor limba. Ca o concluzie, nu trebuie ratata o excursie la Balcic, merita toti banii!

  • Reply Pop Ilie 20/02/2015 at 10:00

    Am vizitat Castelul de la Balcic, împreună cu soţia şi copilul, la 16.07.1975 şi ne-a plăcut mult. Totul este foarte curat şi frumos!

  • Reply dorian 14/04/2015 at 17:22

    Dupa petrecerea Pastelui la Nisipurile de Aur am trecut si pe la Balcik pentru a vizita castelul. Am constatat că cei care administreaza acest obiectiv au devenit ” niste excroci”. Am spus ca doresc sa vizitez doar castelul, am cumparat biletul de la casa de bilete( 5 leva /pers.) La bariera de intrare surpriza, nu mi-a dat voie sa intru pentru ca nu am luat bilet si pentru vizitarea gradinii ( 7 leva /pers). Mi se pare un abuz din partea celor care se ocupa de administrarea obiectivului. Am uitat sa spun ca am cerut la casa banii pe bilet si incercau sa ma convinga ca trebuie sa iau bilet si pentru gradini. Asa ca, atentie , cei care ajungeti pe acolo, luati din start bilet pentru castel si gradini, in total 12 leva, daca vreti sa nu va stricati ziua. Intrebarea mea este, de ce oare mi-a dat bilet doar pentru vizitarea castelului daca acesta nu se poate vizita fara gradini ?

  • Reply Impresii de calatorie. Thracian Cliffs Bulgaria | Mihai Jurca 09/06/2015 at 11:15

    […] vrei sa iesi din resort, o poti face fara nicio problema. Sunt vreo 10 kilometri pana la Balchik si, in drum spre Romania, poti intra si la ferma de scoici de la […]

  • Reply vali 30/07/2015 at 12:46

    Informatiile citite sunt utile dar nu este prezentat programul de vizitare al castelului.

  • Reply Alex 20/09/2015 at 20:40

    Pentru dorian 14/04/2015
    Aveti dreptate, fata de alti ani bulgarii s-au transformat in niste hoti, azi (20.09.2015)nu era deschisa casa pentru castel, ni s-a dat bon decat pentru gradinile botanice, apoi s-au comportat execrabil pentru ca nu mai aveam Leva (decat euro sau lei). Nu cunosc lb engleza, in romana abia indruga 2-3 vorbe si te trateaza cu dispret…probabil ca acum si-au vazut sacii in caruta vorba proverbului ! Mi-am jurat ca nu voi mai reveni la castel niciodata dupa ce ani la rand mergeam si luam vin de acolo ! Nu se merita, sugerez romanilor sa nu mai lase banii in Bulgaria, nu se merita !

  • Leave a Reply