Good life Uncategorized

O imagine face cat 1000 de cuvinte. La Milano, un graffiti e o carte intreaga

29/03/2013
milano-graffiti
[image name=line]

Iata ce sta scris in Wikipedia, la capitolul Graffiti: “Graffiti este un termen general referitor la inscriptii caligrafiate sau imagini pictate sau gravate pe pereti sau alte suprafete publice sau private, care nu sunt destinate acestui scop. Cand este facut fara consimtamantul proprietarului, constituie vandalism (care este ilegal). Graffiti a existat inca din antichitate, in perioada Greciei antice si a Imperiului roman. Cu cat locul este mai privat, mai ilegal, cu atat este o performanta mai mare sa il faca.” 

Cam asa suna definitia de manual, atribuita artei graffiti-ului. Ceea ce vedem la noi, de cele mai multe ori, pe autobuze, garnituri de metrou, pereti si alte suporturi plane si mai putin drepte sunt doar niste mazgalituri facute de grupuri de pusti teribilisti, in cautare de senzatii tari…romanesti. Si de aici, probabil, si oprobiul public fata de cei care “manjesc tot ce prind cu vopsea”.

Mi s-a intamplat la Milano, anul trecut.

Am mers pentru cateva zile in orasul din nordul Italiei. Program, ca tot turistul : ba un Dom, ba un espresso, ba un Castel Sforzesco, ba un nou espresso. Cert e ca ziua a trecut pe nesimtite. Cred ca era 6 seara. Ce mai puteam face, pentru ca obiectivele se inchisesera pana la ora aceea, unul cate unul? Mai ramanea stadionul. De vazut din afara si, poate si din interior, a doua zi, daca timpul ne permitea.

Pus mana pe harta, intrebat care este cea mai apropiata statie de metrou. Primit raspuns: Lotto Fiera. Pe cai! Am ajuns la statia de metrou cu pricina si am chestionat un vanzator de ziare de aceasta data, unde e stadionul pe care fac istorie Milanul si Interul. “Luati-o in directia asta, vreo 10 minute”. Si mergem, si mergem, gasim pana si Consulatul Romaniei la Milano, dar stadionul tot lipsa. Si pace! Ori italianul naturalizat ne trimisese intr-o directie gresita, ori mergeam noi prea incet. Zic “hai sa grabim pasul”! Dar ce sa mai grabesti? Pe partea dreapta, cum mergeam apare un desen pe una din dalele gardului de beton. Apoi altul. Si altul. Si tot asa, cred, mai bine de un kilometru. Ulterior am aflat ca era vorba despre gardul hipodromului din Milano, machiat in culori vii. Problema era ca desenele erau atat de bine facute incat, de pe partea cealalta a drumului, pe care noi ne aflam, ele pareau a fi niste printuri dichisite.

graffiti-milano-2

graffiti-milano-1

graffiti-milano-4

graffiti-milano-3

Era ireal cum se pot reliefa atatea detalii intr-o pictura murala cu ajutorul unor sprayuri. A se vedea reflexiile din ochiul “atletului ciclop” din prima fotografie.

Ajuns acasa, am citit ca acum aproape doi ani, autoritatile au facut cel mai mare creative jam din Italia. Plictisiti de aspectul tern al gardului de beton al hipodromului, au organizat “marea pictare”. Vreo 250 de artisti s-au ocupat de insufletirea acestui gard. Ce a iesit? Dupa umila mea parere de trecator, cea mai aparte expozitie vazuta vreodata. O insiruire perfecta de stari si trairi. Am ramas impresionat.

Dupa vreo ora petrecuta de-a lungul gardului, am ajuns si la stadion. Cat sa avem de unde sa ne intoarcem. In alte “numai 10 minute”. In sens opus de aceasta data. Ca sa nu ametim.

“Micul zid italienesc” poate fi vazut pe Viale Caprilli, cum te duci dinspre statia de metrou Lotto Fiera catre stadion. Privitul este gratuit. Mazgalitul te poate costa cateva sute bune de euro. Ar fi o idee si pentru edilii oraselor din Romania. Ce zici?

Am gasit si un filmulet pe Youtube de la acest eveniment.

*Fii la curent cu postarile mele. Nu pierde urmatoarele ponturi!

banner-mobile
banner-mobile

No Comments

Leave a Reply